Concurs de selecție de profesori pentru Școala Europeană de la Bruxelles, anunțată de Ministerul Educației. Posturile scoase la concurs sunt de Matematică, Chimie-fizică și Consilier educativ, salariile sunt peste 4.000 de euro

12.532 de vizualizări
Inspecția specială
Foto: Pexels.com
Ministerul Educației organizează concurs pentru ocuparea a 3 posturi la Școala Europeană de la Bruxelles. Candidații se pot înscrie până pe 14 mai 2021, prin depunerea dosarelor la Registratura Ministerului Educației. Instituția nu oferă nicio adresă online la care dosarele pot fi depuse, indicând, în schimb, poșta ca metodă alternativă de transmitere a documentelor. Salariile pentru astfel de posturi sunt între 4.000 și 6.000 de euro.

Anunțul concursului este greu vizibil pe site-ul Ministerului, nefiind publicat nici la comunicate, nici în secțiunea „Noutăți”, ci pe pagina specifică „Școlile europene”, fără a apărea și pe prima pagină a site-ului oficial guvernamental edu.ro. Anunțul cu condițiile de concurs și bibliografia au fost publicate aici pe 23 aprilie 2021, potrivit mențiunii de pe edu.ro, iar „dosarele de înscriere, inclusiv cele transmise prin poștă, care nu sunt înregistrate la Registratura ME până în ziua de 14 mai 202, inclusiv, ora 14.00, nu pot intra în concurs”, prevede calendarul de concurs.

Cele 3 posturi scoase la concurs sunt de Matematică cu predare în limba engleză, Chimie-fizică/Științe integrate cu predare în română și germană, franceză sau engleză și Consilier educativ (”Advisor” – poziție specifică școlilor europene) pentru care este nevoie de cunoașterea limbilor română, engleză și franceză.

Foto: edu.ro

Calendarul de organizare a concursului prevede că rezultatele verificării administrative a dosarelor de înscriere și ale evaluării activității profesionale sunt afișate pe 17 mai 2021, exclusiv la sediul Ministerului Educației. Și planificarea interviului, pentru cei care trec de evaluarea dosarelor, este anunțată pe 17 mai și tot doar fizic la Ministerul Educației, în contextul în care pandemia a forțat transferarea în mediul online inclusiv a celor mai multe cursuri școlare.

Pe 18 mai 2021 candidații vor susține o probă interviu. În aceeași zi sunt planificate „afișarea la sediul ME [n. red. Ministerului Educației] a rezultatelor obținute la interviu” și „afișarea la sediul ME a planificării probei scrise”.

Proba scrisă și afișarea rezultatelor vor fi pe 19-20 mai 2021.

Contestațiile se depun pe 21 mai 2021 la Registratura Ministerului, „în termen de 24 de ore de la afișarea rezultatelor”.

Rezultatele finale vor fi anunțate tot exclusiv la sediul Ministerului Educației, pe 24 mai 2021.

Foto: edu.ro

La concurs pot participa profesori care au certificate internaționale de limbă eliberate doar de următoarele centre: British Council, Cambridge University – pentru engleză, Centre international d’études pédagogiques (CIEP), Alliance Française, Chambre de Commerce et d` Industrie de Paris – pentru franceză, Goethe Institut – pentru germană sau certificarea lingvistică eliberată de unitatea de învățământ de pe teritoriul țării pentru care se solicită postul (în acest caz EE Bruxelles IV).

Școlile Europene au fost înființate cu scopul de a asigura educația în limba maternă a copiilor personalului angajat în instituțiile comunitare. În Școlile Europene, potrivit reglementărilor specifice, pot fi înscriși numai copiii funcționarilor europeni și ai angajaților în instituțiile partenere ale Comisiei Europene sau semnatare ale unor convenții cu instituțiile europene, potrivit Ministerului Educației.

Amintim că secția de română a Școlii Europene de la Bruxelles a angajat în 2017 o învățătoare care nu stăpânea bine nicio limbă străină, lucru care a generat nemulțumirea părinților. Detalii aici

Cine face parte din delegația României la Școlile Europene (sursa):

1. Șeful delegației României: Gabriela Droc – inspector în cadrul Direcției Generale Educație Timpurie, Învățământ Primar și Gimnazial

2. Inspector pentru ciclul secundar, în cadrul Consiliului de Inspecție – CIS: Anca-Denisa Petrache – director în cadrul Direcției Generale Învățământ  Secundar Superior și Educație Permanentă

3. Expert național în cadrul Comitetului Bugetar: Marcel Constantin – director în cadrul Direcției Generale Economice

4. Expert evaluator extern pentru Bacalaureatul European: Mina-Maria Rusu – inspector în cadrul Direcției Generale Minorități și Relația cu Parlamentul

Delegația României include și doi membri supleanți:

  • Irina-Roxana Georgescu – consilier în cadrul Centrului Național de Evaluare și Examinare
  • Roxana-Ștefania Ciobanu – consilier în cadrul Centrului Național de Evaluare și Examinare

Pentru profesorii detașați, statul român asigură în țară salariul corespunzător postului ocupat în România, iar Comisia Europeană asigură diferența salarială până la nivelul reglementat în sistemul Școlilor Europene. Pentru profesorii asociați, chargés de cours, recrutați local, salariul este asigurat de școala angajatoare, precizează Ministerul Educației.


5 comments
  1. Consilierul educativ ce studii superioare trebuie să dețină?
    Vad ca nu sunt răspunsuri la întrebările noastre. Așteptăm până pe 14 mai!? 🤭

  2. Consilierul educativ de ce studii are nevoie, în ce domeniu?
    Deși e clar ca se speră la neprezentarea concurenței.

      1. Da.In unele tari din UE,un profesor care predă la o școală, ajunge si la 10.000 de euro.
        Poate le este asigurată chiria,masă si transportul si atunci compensează dar altfel mie nu îmi pare mult.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Lista școlilor cu risc seismic, din care elevii vor fi mutați pentru reabilitarea clădirilor, va fi prezentată de ministrul Educației în primul comitet interministerial pentru analiza de risc seismic / Ligia Deca: Clădirile în risc seismic I trebuie să intre de urgență într-un program de reabilitare

Prima ședință a comitetului interministerial pentru analiza de risc seismic are loc marți de la ora 11, iar ministrul Educației Ligia Deca a anunțat de luni că va prezenta aici…
Vezi articolul