Concurs de povești inspirate din personalitățile istorice care au marcat România, lansat pentru elevi de Muzeul Județean de Istorie Prahova. Textele pot fi trimise până pe 10 noiembrie

938 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Elevii de clasele primare, gimnaziu și liceu se pot înscrie într-un concurs de povești inspirate din viața personalităților istorice care au marcat România, anunță într-o postare pe Facebook Muzeul Județean de Istorie din Prahova. Elevii pot trimite textele din 2 octombrie până pe 10 noiembrie.

Concursul „are ca scop stimularea interesului pentru istorie, precum și dezvoltarea creativității și imaginației tinerei generații. Cei pasionați de scris pot trimite creațiile în perioada 2 octombrie – 10 noiembrie 2023, la adresa: vreausapovestesc@yahoo.com”, potrivit organizatorilor.

„Concursul are ca obiectiv scrierea unor scurte povestiri, având ca inspirație personalitățile și momentele istorice ce au marcat istoria României.

Participanții pot înscrie în competiție o singură povestire, creație originală, alături de datele de identificare (nume, prenume, clasă, școală/liceu), precum și numele, prenumele și numărul de telefon al unui părinte sau tutore legal. Menționăm că nu sunt acceptate biografii de personalități, cronologii și povești inspirate din texte publicate”, mai scrie în anunț.

Potrivit organizatorilor, „juriul este format din cinci persoane: Ștefania Dinu, director adjunct la Muzeul Național Cotroceni din București, profesorul Dumitru Botoș din Târgu Mureș, Elena Butunoi, profesoară dr. psiholog la Colegiul Național „Ion Luca Caragiale” din Ploiești, Aurelia Mihaela Banu, profesoară la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” din Ploiești și Amalia Daniela Nicoară, șef Birou Istorie la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova”.

Premiile pe care le primesc elevii cu cele mai bune texte sunt cărți și acces gratuit la peste 10 muzee din județul Prahova pentru câștigători și familiile lor pe tot parcursul anului 2024, dar și produse personalizate din partea sponsorilor, se arată în regulament – documentul poate fi consultat și descărcat de mai jos din articol.

„Organizatorul va anunța câștigătorii pe data de 07.12.2023 prin canalele de social-media ale muzeului și prin intermediul partenerilor media.

Participanții își asumă răspunderea pentru textele și ideile prezentate în povestirile înscrise în cadrul concursului, în concordanță cu legile privind drepturile de autor și de proprietate intelectuală”, conform anunțului muzeului.

FOTO DOCUMENT Regulamentul de participare la „Vreau să povestesc” 2023:


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevii și profesorii sunt invitați să exploreze lumea științei la Bucharest Science Festival, în perioada 25 – 29 septembrie – programul evenimentului cu ateliere practice și vizite în laboratoare

Elevii și profesorii sunt invitați să participe la Bucharest Science Festival, în perioada 25-29 septembrie. În cadrul evenimentului vor putea participa la evenimente științifice, vizite în laboratoare și ateliere practice,…
Vezi articolul

Masa caldă în școli. Ministerul Educației pune în consultare publică un proiect de hotărâre pentru repartizarea pe județe a bugetului, dar lipsește lista cu sumele pentru fiecare județ. Bugetul total este mai mic cu 517 mii de lei decât cel anunțat vineri de Ligia Deca

Ministerul Educației a pus în consultare publică un proiect de hotărâre de Guvern pentru repartizarea pe județe a sumei necesare pentru implementarea programului Masă caldă, pentru anul 2022, dar lista…
Vezi articolul

VIDEO INTERVIU Ministrul Educației spune că nu poate interveni în procedurile care au blocat marile cazuri de plagiat din ultimii ani / Daniel David: Ministerul va analiza impactul legislației asupra eticii universitare și ar putea anunța un audit al tuturor comisiilor de etică

„Nu cred că ministrul Educației trebuie să intre peste aceste proceduri și să se ducă să pună sub semnul întrebării lucrurile care s-au făcut” de către forurile care analizează plagiatul…
Vezi articolul

Sindicatele așteaptă întâlnirea de vineri cu premierul Ciucă, după greva de avertisment. Nistor, FSE: Următoarea formă de protest poate fi greva generală / Meseria aceasta nu are nici un fel de căutare, nu poți vorbi de motivație când debutantul intră în sistem cu 2.250 de lei

„Nu am pus un termen limită, dar asta nu înseamnă că termenul de așteptare este unul foarte lung. Următorul pas poate fi greva generală”, a spus liderul Federației Sindicatelor din…
Vezi articolul

Iohannis cere reexaminarea legii care prevede înlocuirea noțiunii de „educație sexuală” cu cea de „educație sanitară” și introducerea obligativității acordului scris al părinților pentru ca aceste ore să poată fi predate în școli

Președintele Klaus Iohannis cere reexaminatrea Legii care modifică Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copiilor, care prevede înlocuirea noțiunii de „educație sexuală” cu cea de „educație sanitară” și…
Vezi articolul