Concursul de directori de școli este în acest moment suspendat, din punct de vedere juridic, după ce Guvernul a adoptat, în ședința de miercuri, 30 august, o ordonanță de urgență care a modificat articolul din Legea 55 din 2020, care permitea organizarea acestuia. Ordonanța de urgență care a eliminat posibilitatea de a face angajări în sistemul de învățământ pe funcțiile de conducere din școli și grădinițe este OUG nr. 19, din 30 august 2021.
Actul normativ inițiat de Ministerul Sănătății a modificat Articolul 27, alineatul 3, din Legea 55/2020. Înainte de modificare, acest articol care prevede că nu se organizează concursul de angajări în sistemul public pe perioada stării de alertă, conținea o excepție pentru posturile de conducere din școli, pe lângă cele de predare. Modificarea făcută de cei de la Sănătate a eliminat partea cu posturile de conducere și a rămas în text doar posibilitatea de angajare pentru posturile vacante de predare.
„Până la încetarea stării de alertă, în instituțiile și autoritățile publice se suspendă orice tip de concurs pentru ocuparea posturilor sau funcțiilor vacante și temporar vacante, cu excepția celor prevăzute la alin. (1) și (2), a posturilor și funcțiilor vacante din cadrul Ministerului Sănătății și unităților aflate în subordinea și coordonarea acestuia, a posturilor și funcțiilor vacante din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și caselor de asigurări de sănătate, a posturilor și funcțiilor vacante din unitățile sanitare publice aparținând ministerelor și instituțiilor cu rețele sanitare proprii, astfel cum sunt prevăzute la art. 4 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și a posturilor de predare vacante din unitățile de învățământ preuniversitar și a posturilor și funcțiilor vacante din instituțiile de învățământ superior, institutele de cercetare, Academia Română și academiile de ramură”, prevede acum Articolul 27, alineatul 3.
Concursul pentru directori, care ar trebui să înceapă pe 14 septembrie, potrivit calendarului oficial, nu mai poate fi astfel organizat, în acest moment.
În ședința de miercuri, 30 august, a mai fost o ordonanță de urgență, OUG 17/2021, care a modificat și ea acest articol, pentru a crea o excepție și a putea organiza concursuri în ministere și primării:
„Prin derogare de la prevederile art. 27 alin. (3) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, se pot desfășura concursuri pentru ocuparea posturilor și funcțiilor vacante și temporar vacante din cadrul instituțiilor și autorităților publice centrale și locale până la data de 31 decembrie 2021, cu încadrarea în sumele aprobate în bugetul pentru anul 2021”, scrie în OUG 17/2021.
Într-o declarație pentru Edupedu.ro, Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, susține că nu se schimbă nimic și că anunțatul calendar al concursului pentru directori rămâne valabil. Ministrul spune că a trimis către „ministerele avizatoare” un nou proiect de ordonanță de urgență care să modifice la loc articolul cu pricina pentru a permite și organizarea concursului de directori.
„Proiectul de ordonanță de urgență pentru modificarea unor acte normative din domeniul învățământului a fost înregistrat astăzi la toate ministerele avizatoare. Săptămâna viitoare vom avea cel puțin două ședințe de Guvern, marți și vineri, cel puțin. La ședința de Guvern de vineri vom adopta Hotărârea de Guvern cu programul de implementare România Educată și cel mai târziu vineri vom adopta și ordonanța prin care, pe durata stării de alertă, se va înregistra o excepție de la prevederile articolului 27, alineatul 3, excepția vizează posturile didactice care erau deja cuprinse, dar și posturile didactice auxiliare, posturile nedidactice și mai cu seamă posturile de conducere din unitățile de învățământ preuniversitar precum și posturile de conducere, de îndrumare și control din inspectoratele școlare. Calendarul concursului de director rămâne exact cum este”, a declarat Sorin Cîmpeanu.
Textul nou, propus să fie adoptat, prevede:
“Pe durata stării de alertă, în instituţiile şi autorităţile publice se suspendă orice tip de concurs pentru ocuparea posturilor sau funcţiilor vacante şi temporar vacante, cu excepţia celor prevăzute la alin. (1) şi (2), la art. 11 şi 12, precum şi a posturilor de didactice, didactic auxiliare, nedidactice și de conducere din unităţile de învăţământ preuniversitar, a posturilor de conducere, de îndrumare și control din inspectoratele școlare, precum şi a posturilor şi funcţiilor vacante din instituţiile de învăţământ superior, institutele de cercetare, Agenția Română de Asigurare a Calității (ARACIS), Academia Română, academiile de ramură și funcțiile din cadrul Direcției Generale România Educată din cadrul Ministerului Educației.”
Proiectul de ordonanță anunțat de ministru poate fi descărcat de aici:
Din modificarea propusă se poate vedea că proiectul propune modificarea integrală a alinatului respectiv și cu completarea lui. Asta ar putea însemna că, dacă va fi aprobată în această formă propusă de juriștii de la Ministerul Educației, actuala prevedere va introduce posibilitatea organizării concursurilor în școli, inspectorate, ARACIS și minister, dar le va elimina pe cele din Sănătate, introduse acum în Lege prin ordonanța amintită mai sus.
Calendarul concursului de directori este următorul, potrivit unui proiect de ordin de ministru:
14 septembrie: Anunțarea concursului (publicarea funcțiilor vacante pentru care se organizează concursul). Constituirea comisiei naționale, a comisiilor de organizare la nivel județean și a comisiilor de evaluare a documentelor de înscriere.
15 – 26 septembrie: Depunerea dosarelor de înscriere la proba scrisă pe platforma informatică dedicată.
27 – 29 septembrie: Evaluarea dosarelor de înscriere.
30 septembrie: Afișarea listei candidaților admiși la evaluarea dosarelor.
1 octombrie: Depunerea solicitărilor de analiză a cauzelor și remedierea eventualelor erori la etapa de înscriere în platforma informatică.
4 – 6 octombrie: Remedierea eventualelor erori la etapa de înscriere.
7 octombrie: Afișarea listei candidaților admiși la evaluarea dosarelor.
8 octombrie: Stabilirea centrelor speciale de desfășurare a probei scrise
13 octombrie: Repartizarea candidaților pe centre
15 octombrie: Desfășurarea probei scrise
15 octombrie: Afișarea rezultatelor la proba scrisă
15 – 17 octombrie: Depunerea contestațiilor la proba scrisă
18 – 20 octombrie: Soluționarea contestațiilor la proba scrisă
20 octombrie: Afișarea rezultatelor finale la proba scrisă
21 – 27 octombrie: Înregistrarea opțiunilor candidaților pentru unitatea la care candidează și, in funcție de opțiune, depunerea documentelor pentru unitățile de învățământ care necesită avize suplimentare, conform art. 8 alin. (1) lit. n).
28 – 29 octombrie: Transmiterea solicitărilor de desemnare a membrilor comisiilor de interviu din partea consiliilor profesorale, autorităților locale și companiilor/universităților.
1 – 10 noiembrie: Constituirea comisiilor pentru proba de interviu
12 noiembrie: Publicarea graficului de desfășurare a interviurilor
15 noiembrie – 8 decembrie: Desfășurarea probei de interviu
16 noiembrie – 10 decembrie: Depunerea și soluționarea contestațiilor la proba de interviu
13 decembrie: Exprimarea opțiunilor candidaților declarați admiși pentru mai multe funcții/unități de învățământ.
17 decembrie: Validarea rezultatelor finale
20 – 22 decembrie: Emiterea deciziilor de numire (cu aplicare de la 10 ianuarie 2022)
Reamintim că a fost publicată și bibliografia pentru concursul de directori.