Concurs de eseuri pentru liceeni despre combaterea poluării în Marea Neagră. Înscrieri până pe 30 septembrie / Premiul cel mare – 1.000 de euro

Foto: Pixabay.com

Un concurs de eseuri pe tema poluării în Marea Neagră este anunțat pentru adolescenții de 15-18 ani, cu aplicare până la finalul lunii septembrie 2021, potrivit unui comunicat al OCEMN. Eseurile trebuie scrise în limbile engleză sau rusă, să aibă între 1.000 și 2.000 de cuvinte și vor fi premiate cu sute de euro, locul I primind suma de 1.000 de euro.

Concursul este organizat de Organizația de Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN) și Centrul Internațional pentru Studii la Marea Neagră (ICBSS). Coordonatorii își propun să motiveze tinerii să ia măsuri împotriva poluării marine din Marea Neagră.

Vezi mai jos datele de redactare, unde se trimit eseurile, calendarul și premiile.

Sunt invitați să participe elevii cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani, cetățeni ai celor 13 state membre ale OCEMN (Albania, Armenia, Azerbaijan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Moldova, Macedonia de Nord, România, Rusia, Serbia, Turcia și Ucraina).

Cum trebuie scris eseul

Eseul trebuie să atingă un punct sau mai multe dintre următoarele, conform regulamentului:

Foto: captură din regulament

De asemenea, acesta trebuie:

Se notează și că nu vor fi primite eseuri care nu se încadrează în minim 1.000 de cuvinte și maximum 2.000, care nu se adresează subiectului, care nu includ referințe și cel puțin o sursă de informație și nici cele cu mai mulți autori.

Subiectul mail-ului este, după cum precizează documentul oficial, Essay Submission 2021_Name of the author.

Calendar și premii

Locul I câștigă 1.000 de euro, al doilea 500 de euro, iar al treilea – 300 de euro. Ceilalți participanți care s-au clasat pe locurile IV – X primesc diplome de participare. Câștigătorul primului premiu va fi invitat la Conferința Finală a Proiectului în primăvara anului 2022, mai scrie în document.

Citește regulamentul complet aici.

Foto: Pixabay.com

Citește și:
Concurs de debut literar: “Primul roman” – Scriitorii aflați la început de drum sunt încurajați să trimită prima creație / Volumul câștigător primește 10.000 de lei și un tiraj de 1.000 de exemplare
Singura țintă aproape atinsă de România pe educație: procentul tinerilor de 30-34 de ani cu studii superioare în 2020 a fost de 26,4%, potrivit Eurostat
Exit mobile version