Concurență puternică pentru Tudorel Toader la Universitatea AI Cuza din Iași: Tudor Luchian, profesor la Facultatea de Fizică, Liviu Maha şi Gabriel Mursa, profesori la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, candidează pentru funcția de rector

Foto: gov.ro

Tudorel Toader, fostul ministru de Justiție al lui Liviu Dragnea, are o concurență puternică pentru postul de rector al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Alți trei profesori din universitate și-au anunțat candidatura pentru acest post, potrivit Ziarul de Iași, citat de G4Media.ro.

Cei trei sunt Tudor Luchian – profesor la Facultatea de Fizică, și Liviu Maha şi Gabriel Mursa – profesori la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor.

Toți trei sunt profesori cu o reputație impecabilă și cu rezultate academice certe, potrivit sursei citate.

Tudorel Toader și-a anunțat deja intenția de a candida pentru un al treilea mandat de rector. El a fost instalat de Liviu Dragnea ca ministru al Justiției în guvernele PSD din 2017-2019 și este autorul unor modificări în justiție puternic contestate de societatea civilă.

Citește articolul integral pe G4Media.ro
Exit mobile version