Transylvania College din Cluj-Napoca anunță că luni, 22 februarie lansează competiția pentru bursele de excelență ale liceului, competiție în care pot aplica elevi din clasa a VIII-a din orice școală din țară. Câștigătorii pot beneficia de o reducere de 30-100% la taxele de școlarizare în cadrul instituției de învățământ, sprijin menținut pe parcursul celor 4 ani de liceu.
Potrivit unui comunicat de presă, anul acesta este primul în care din comisia de burse face parte un reprezentant al elevilor din liceu și primul în care aceștia au ales temele pentru eseul de înscriere în competiția pentru burse.
- Studiile liceale de la Transylvania College se desfășoară integral în limba engleză, urmând curriculum-ul Angliei.
Candidații care doresc să aplice pentru a intra în competiția pentru burse din acest an vor avea de pregătit un dosar de aplicație și au de susținut, în luna aprilie, teste scrise la limba engleză și la matematică, precum și un test computerizat care le evaluează abilitățile de gândire. În procesul de înscriere, comisia de burse va lua în considerare și aspecte care demonstrează circumstanțe personale speciale (nevoie financiară, alte situații care susțin cererea pentru acordarea sprijinului financiar).
Școala va organiza în 11 martie 2021 la ora 18:00 un webinar care va facilita întâlnirea candidaților cu elevi care studiază în prezent, cu bursă, la Transylvania College. Cei care vor să participe la această întâlnire online sunt rugați să trimită un email la adresa inscrieri@transylvania-college.ro. Elevii au la dispoziție o lună pentru pregătirea și depunerea dosarelor, intervalul pentru trimiterea aplicațiilor fiind 22.02 – 22.03.2021.
Detalii cu privire la documentele de completat pentru a intra în competiție și datele importante pentru examene, webinar-ul informativ și interviu sunt publicate pe site-ul școlii.
Numărul câștigătorilor și valoarea bursei acordate vor fi decise de către membrii comisiei de burse. Comisia de burse este alcătuită din reprezentanți ai comunității clujene, oameni de afaceri și diplomați, care și-au oferit timpul în mod voluntar pentru a ajuta școala să selecteze printr-un proces obiectiv elevii cu cel mai promițător potențial. Din comisie face parte și un elev din liceu.
În anul 2020, câștigătorii burselor de excelență Transylvania College au venit din Mediaș, Oradea și București. Aproximativ 100 de elevi au beneficiat de burse de studiu la Transylvania College, de la înființarea instituției, în 1993.
1 comment
De ce nu există rapoarte in site-ul bacalaureat 2020?
Iar ptr 2019 exista doar un elev care a dat si a luat bacul?
http://bacalaureat.edu.ro/2019/rapoarte_sept/CJ/lista_unitati/1621/rezultate_finale/alfabetic/index.html
Ce regim de bacalaureat are liceul?