Competiția UBtalks – premii în valoare de peste 10.000 de lei pentru cele mai bune prezentări / Parteneriat EduPedu.ro

UBtalks - editia 2020 / Sursa: UB

Câștigătorii celei de-a VIII-a ediții a competiției UBtalks, organizată de Universitatea din București, vor primi premii totale de peste 10.000 de lei, în baza unor parteneriate cu mai multe companii, anunță instituția de învățământ într-un comunicat de presă.

Deadline-ul înscrierii în competiția UBtalks este 8 martie 2020, iar adresa unde studenții, masteranzii și doctoranzii Universității din București pot înscrie proiectele #de10 este ubtalks@unibuc.ro.

Ce premii sunt oferite în ediția din acest an:

Pentru a se înscrie în competiția proiectelor #de10, studenții, masteranzii și doctoranzii Universității din București trebuie doar să propună, în 5-6 rânduri, o temă care să stârnească atât interesul, cât și curiozitatea publicului, pe baza căreia să susțină un discurs cu durata de 10 minute în etapa finală. Studenții, masteranzii și doctoranzii pot aplica individual, dar și în echipe de 2-3 persoane.

Finala evenimentului va avea loc joi, 26 martie 2020, la Hub-ul Google din cadrul Facultății de Matematică și Informatică a Universității din București, iar juriul va fi format din profesori ai UB, manageri și specialiști în comunicare.

Mai multe detalii despre competiția UBtalks pot fi consultate aici, pe pagina de Facebook UBtalks, precum și pe Instagram sau pot fi solicitate la adresa de e-mail UBtalks@unibuc.ro,

Exit mobile version