Compania care produce aplicația gratuită iziBAC, de învățare prin joc pentru bacalaureat, s-a listat pe SeedBlink

2.070 de vizualizări
Foto: AppStore/iziBAC
Compania educațională iziBAC, cea care produce aplicația cu același nume, prin care elevii se pot pregăti pentru examenul de Bacalaureat într-un sistem asemănător jocurilor pe telefonul mobil, a fost listată marți, 8 decembrie, pe platforma de crowdfunding SeedBlink, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. Este a doua listare importantă din EdTech în acest an, după cea a platformei de testare – Brio.

“iziBAC a încheiat un acord pentru aproape jumătate din dimensiunea rundei cu un investitor privat; diferența de 100.000 urmează să reprezinte o oportunitate pentru investitorii din rețeaua platformei de crowdfunding SeedBlink”, se arată în comunicat.

Compania, înființată în 2017, a investit prin bootstrapping peste 250.000 de euro în dezvoltarea produsului său și a reușit să atingă 42.000 descărcări și peste 3000 de utilizatori activi lunar. 

“Sunt profesor de mai bine de 8 ani de zile și în cariera mea am învățat că cele mai bune rezultate educaționale sunt obținute atunci când elevul este relaxat și complet angrenat în experiența de învățare. Și acest lucru se obține cel mai ușor printr-o experiență de joacă. Studiile arată că utilizarea unor mecanici de joc atent calibrate conduc la o creștere spectaculoasă a retenției informației (cu până la 90%) și la o creștere masivă a atenției elevului (cu 70%). Ne dorim să schimbăm paradigma în educație și perspectiva asupra jocurilor mobile – departe de a fi o distragere de la învățare, jocurile educaționale pot sa reprezinte fundamentul său. Educația poate fi distractivă.” – declară Raluca Stratulat, fondatoarea proiectului.

În prezent compania numără 8 membri, cu expertize complementare, de la dezvoltare software, expertiză educațională, game design etc. Pentru realizarea conținutului educațional, echipa iziBAC a colaborat cu mai bine de 30 de profesori de renume național pentru a pune la dispoziția elevilor quiz-uri și alte resurse educaționale. Utilizând un studio foto-video dedicat pentru acest scop, compania colaborează activ cu profesori pentru a realiza lecții audio și video captivante, concepute conform conceptului “edutainment” – informație utilă, prezentată într-un format dinamic și captivant.

“Sunt încă mulţi candidaţi la bacalaureat traumatizaţi de idea de a învăţa la română. Îşi cumpără o carte cu eseurile gata făcute şi apoi se sperie că trebuie să înveţe fraze întregi din care nu înţeleg mare lucru. Am încredere că iziBAC le oferă elevilor de liceu scheme logice, scurte şi clare, cu ceea ce este esenţial să ştie pentru a promova cu succes acest examen. Pe lângă scheme, şi seturi de întrebări de antrenament pentru a recapitula mai uşor ideile principale pe care trebuie să le cuprindă eseurile lor.” – Genoveva Cerchez, profesoară de limba română, colaboratoare a proiectului iziBAC

Dincolo de pregătirea pentru Bacalaureat, iziBAC mai oferă și cursuri de educație nonformală ce acoperă goluri din curricula oficială privind pregătirea adolescenților pentru lumea reală, cursuri precum educație financiară, antreprenorială, civică etc. Acestea sunt realizate în parteneriat cu entități de renume la nivel național, precum Entrepreneurship Academy, Școala de Valori etc.

“Misiunea noastră este să deservim nevoile educaționale ale elevilor de liceu. Acest lucru se traduce în obiective de business prin creșterea pâlniei de vânzări, a retenției și satisfacției utilizatorilor dar mai ales în monetizarea valorii oferite de funcționalități premium. Modelul nostru este unul freemium, în care mereu vom oferi valoare pentru utilizatorul gratuit, dar vom încerca să angrenăm o economie a învățării, în care să implicăm cei mai capabili profesori și chiar elevi, în spiritul conceptului de peer to peer learning – ne dorim să creăm o comunitate de tineri care învață, se joacă și descoperă împreună frumusețea cunoașterii.” – adaugă Adrian Stratulat, CBDO iziBAC.

Sumele atrase vor fi utilizate pentru a continua efortul de dezvoltare, prin implementarea de funcționalități cheie, precum un mod de joacă multiplayer, o platformă de lecții audio și video, extinderea mecanicilor de joc, dezvoltare de funcționalități pentru agregarea unei comunități de învățare și integrarea unui sistem de testare psihometrică bazat pe AI alături de partenerii de la Brio, o altă companie care s-a lansat cu succes pe platforma SeedBlink.

Foto: AppStore/iziBAC


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

“Sunt sau nu urmăriții penal din România cei mai potriviți să le țină discursuri elevilor?” – întrebarea unui parlamentar pentru ministrul Ligia Deca, după ce primarul din Iași, Mihai Chirică, suspect într-un dosar DIICOT, a participat la un eveniment școlar

Ministrul Educației, Ligia Deca, este îndemnată “să răspundă clar: sunt sau nu urmăriții penal din România cei mai potriviți să le țină discursuri elevilor?”. Întrebarea e formulată de senatorul USR…
Vezi articolul