Ministrul Educației anunță public înființarea unei comisii de tăiat hârtiile din Educație, potrivit unui mesaj publicat pe pagina sa de Facebook. Aceasta susține că din comisie vor face parte persoane „din toate mediile educaționale”, iar această comisie „va tăia hârtiile care vă îngreunează munca”.
Monica Anisie apare în două fotografii lângă un „tăietor de hârtii”, o mașinărie de distrus documente, în care introduce mai multe foi. Termenul până la care vor fi tăiate hârtile este finalul acestui an școlar, iar consultarea publică pentru problemele din sistem va începe luna viitoare și se va încheia la începutul semestrului al doilea, adică în această iarnă.
Monica Anisie ăși face publică adresa de email și le solicită tuturor profesorilor, în premieră pentru un ministru al Educației, să îi trimită pe email toate „problemele care considerați că vă îngreunează munca”.
Mesajul publicat este următorul:
„Dragi colegi educatori, învățători, profesori,
Va informez ca am semnat ordinul prin care vreau ca munca dumneavoastră să fie eficientă și centrată pe elev! O comisie alcătuită din persoane din toate mediile educaționale va ,,tăia hârtiile” care vă îngreunează munca!
Sunt alături de dumneavoastră, vă respect pentru tot ceea ce faceți și vă rog să îmi transmiteți, pe adresa de email monica.anisie@edu.gov.ro, toate problemele care considerați că vă îngreunează munca!
Începutul semestrului al II-lea este termenul limită pentru finalizarea consultării publice!
Anul școlar viitor ( 2020-2021) va fi ALTFEL și datorită implicării dumneavoastră!
Haideți la treabă!”
Mesajul său a fost distribuit și pe pagina oficială a Ministerului Educației și Cercetării:
„Start oficial în campania de „tăiere a hârtiilor” care îngreunează munca profesorilor! Ministrul Monica Cristina Anisie a semnat astăzi, 15 noiembrie, ordinul de constituire a comisiei care va elabora un proiect de debirocratizare a activității din învățământul preuniversitar. Proiectul urmează a fi supus consultării publice la începutul lunii decembrie, punctul terminus al acestui proces fiind începutul semestrului al II-lea.”
Reamintim că ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat la preluarea oficială a mandatului că și ea este membră în “doar 3 comisii”, fiind profesoară de limba română la Colegiul Național “Tudor Vianu”, și că aceste comisii școlare vor fi desființate împreună cu hârtiile pe care profesorii sunt obligați să le completeze zilnic.
Monica Anisie: „Un profesor este înglobat în hârtii. Ăsta este adevărul. Aproape 80% din timp un profesor și-l dedică realizării hârtiilor necesar și nu se gândește la ora pe care el trebuie să o desfășoare decât foarte puțin timp. Nu are timp de asta. Prin urmare, ARACIP-ul [Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, instituție în subordinea Ministerului Educației care inspectează grădinițele și școlile private și de stat, pentru autorizare, acreditate și menținerea acestora – n.red.] este, și cred că dumneavoastră cunoașteți foarte bine lucrurile acestea, dacă întrebați orice profesor din sistem o să vă răspundă că ARACIP-ul este instituția de care lor le este cel mai… hai să nu zic teamă, că nu este vorba de teamă.
Monica Anisie: Da, ăsta este adevărul. Vom face o analiză în acest sens, vom vedea cum anume putem îmbunătăți, ce aduce de fapt bun, care este calitatea actului educațional dacă eu realizez 100 de hârtii că îmi vine ARACIP-ul”, a declarat Anisie, la ceremonia de preluare a mandatului.
Întrebată din câte comisii școlare face parte, Monica Anisie a a spus: „Vă răspund în câte comisii, comitete și comiții, că sunt și profesor de limba română. Am condus până luni comisia de control managerial intern. Sunt prezentă în trei comisii. Doar trei, pentru că eram membru în Consiliul de Administrație al școlii, dar ceilalți colegi ai mei erau, unii dintre ei, și în 5-6 comisii. Știți că în mandatul de secretar de stat pe care l-am avut în 2016 am fost cea care a redus numărul de comisii din ROFUIP, erau 24 prevăzute, au rămas numai 7 și acestea prevăzute de alte legi speciale, nu cele ale…
Reporter: Ce veți face cu aceste comisii?
”Regulamentul prevede 7 comisii, dar pe de altă parte, prin diverse metodologii, prin diverse alte acte subsecvente sunt înființate alte comisii și alte comisii. De aceea, tăierea hârtiilor presupune și tăierea acestor comisii, pentru că nu văd cu ce îmbunătățește predarea, învățarea, evaluarea că sunt eu într-o anumită comisie sau nu. Această analiză va fi făcută cu oamenii din sistem, cu colegi profesori și din învățământul rural și urban, deci din toate domeniile. Și de la învățământul preșcolar, până la cel postliceal,” a încheiat Anisie.
Școlile sunt obligate, prin lege, să înființeze șapte comisii. Printre acestea se numără Comisia pentru Evaluare și Asigurare a Calității, care realizează autoevaluarea anuală, conform standardelor ARACIP, și întocmește raportul anual de evaluare internă, precum și alte comisii cu mandate speciale privind curriculumul, formarea continuă și dezvoltarea profesională, dar și combaterea violenței școlare, a absenteismului și a abandonului școlar.
Pe lângă aceste 7 comisii permanente, există și alte 7-10 comisii care au caracter temporar, dar și între 5 și 10 comisii cu caracter ocazional.
FOTO: Monica Anisie/Facebook.com