Comisarul european pentru educație, despre protestele maghiarilor de la Universitatea din Târgu Mureș: Facultatea de engleză creează un precedent

Stagiile clinice

UMFST Târgu Mureș / Foto: www.umfst.ro

Comisarul european pentru Educație spune că înființarea facultății de limbă engleză în cadrul Universității de Medicină din Târgu Mureș creează un precedent care dă speranță că va fi mai ușor de trecut peste acele bariere culturale care au stat până acum în calea înființării facultății maghiare, relatează agenția ungară de presă MTI.

Tibor Navracsics, comisarul european pentru educaţie, cultură, tineret şi sport, a susținut aceste declarații miercuri, la Cluj-Napoca, în cadrul unei conferinţe de presă, la întrebarea jurnaliștilor cu privire la situația Universității de Medicină din Târgu Mureș, notează Hirado.

Oficialul european a afirmat că nu are competențe să “sancționeze sau să orienteze” ministerele educației din țările membre. Navracsics a precizat, însă, că acum doi ani i-a cerut printr-o scrisoare ministerului român să trateze cu atenţie deosebită situaţia Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureş şi a universităţii din localitate, scrie Hirado.

Tibor Navracsics / Foto: ec.europa.eu

Comisarul a susținut că nu i se pare potrivită modificarea cu două săptămâni înainte de sesiune a modalității de examinare, însă a spus că întâi partea maghiară trebuie să ajungă la un numitor comun în ceea ce priveşte solicitările pe care le are, scrie sursa citată.

Tibor Navracsics a declarat că nu a fost informat că în România ar crea probleme finanţările pe care Guvernul Ungariei le acordă construcţiei diferitelor facilităţi sportive. Mai mult, comisarul european “este de părere că nici României nu îi strică dacă Guvernul Ungariei construieşte facilităţi sportive în Transilvania”, notează Hirado.

Publicația precizează că Navracsics este pentru trei zile în Transilvania, la invitaţia UDMR, pentru a vizita rezultatele Anului European al Patrimoniului Cultural.

Informații de background

Senatul Universităţii de Medicină și Farmacie din Târgu-Mureş a decis la finalul lui 2018 să înființeze o facultate cu predare în limba engleză. Linia maghiară din universitate se declară nemulțumită de rapiditatea cu care departamentul de limbă engleză a primit această autonomie, în timp ce departamentul maghiar cere în van de ani de zile același lucru.

Linia maghiară nu a participat, însă, la ședința Senatului universității în care a fost luată decizia de înființare a facultății în engleză, pentru că profesorii maghiari s-au retras, în semn de protest, din octombrie de la şedinţele senatului universităţii.

De cealaltă parte, rectorul UMF Târgu-Mureș a declarat pentru Edupedu.ro că nu există nicio legătură între cererea profesorilor unguri de a înființa o facultate în limba maghiară și decizia senatului de a face o facultate în engleză: “Doar în virtutea unui permanent motiv de a genera tensiune interetnică pe care nici măcar colegii maghiari în integralitatea lor nu o agreează, eu resping categoric orice legătură” între cele două facultăți cerute, spune Leonard Azamfirei.

Potrivit surselor Edupedu.ro, guvernul de la Budapesta ia în calcul să deschidă o facultate de medicină în limba maghiară la Universitatea Sapientia, finanțată de executivul maghiar. Varianta vine, însă, cu o serie de riscuri, printre care izolarea comunității maghiare, crearea unei falii încă și mai adânci între maghiari și români, pierderea contactelor și așa firave ale ungurilor cu limba română și cu românii, exacerbarea discursului autonomist, într-un loc cu sensibilități mari în ce privește relația majoritate-minoritate, generate de evenimentele din ’90 din Târgu-Mureș. Detalii aici

Citește și:

 

Exit mobile version