Combaterea dezinformării și a teoriilor conspirației ar putea fi inclusă în disciplinele de la școală pentru elevii din Marea Britanie, unde noul guvern laburist revizuiește programa școlară

102 vizualizări
Foto: © Bang Oland | Dreamstime.com
Guvernul britanic intenţionează să adapteze programa şcolară pentru a-i pregăti mai bine pe copii împotriva dezinformării şi a „teoriilor conspiraţiei sordide” care circulă online în urma recentelor revolte de extremă dreapta, conform unui interviu publicat duminică, citat de AFP, transmite Agerpres.

Autorităţile au fost foarte deranjate din cauza rolului reţelelor sociale în săptămâna de violenţe rasiste şi islamofobe care a urmat atacului cu cuţitul ce a luat viaţa a trei fetiţe în Southport (nord-vestul Angliei) pe 29 iulie.

„Este mai important ca niciodată să le oferim tinerilor abilităţile necesare pentru a dezvolta un simţ critic asupra a ceea ce văd online”, a declarat ministrul Educaţiei, Bridget Phillipson, pentru Sunday Telegraph, conform sursei citate.

„Reforma noastră curriculară va include dobândirea de abilităţi critice pentru a ne înarma copiii în faţa dezinformării, a informaţiilor false şi a teoriilor conspiraţiei sordide care abundă pe social media”, a adăugat ea.

Acest obiectiv va face parte dintr-o vastă revizuire a programei şcolare pentru ciclurile primar şi secundar lansată de noul guvern laburist, ale cărei concluzii sunt aşteptate anul viitor.

Conform Sunday Telegraph, ideea guvernului nu este de a crea cursuri specifice privind dezinformarea, ci de a include acest subiect în mai multe materii.

Cursurile de engleză pot fi dedicate analizei articolelor din ziare pentru a separa informaţiile reale de ştirile false, informatica poate ajuta la identificarea site-urilor de ştiri false sau a imaginilor retuşate, în timp ce cursurile de matematică se pot concentra pe interpretarea statisticilor.

Revoltele au izbucnit pe fondul zvonurilor online parţial dezminţite care îl portretizau pe suspectul atacului din Southport ca fiind un solicitant de azil musulman. El este, de fapt, un adolescent de 17 ani născut în Cardiff, ai cărui părinţi, conform relatărilor din mass-media, sunt din Rwanda.

Guvernul şi-a înmulţit avertismentele către utilizatorii de internet şi platformele digitale cu privire la responsabilităţile lor legale.

Primele condamnări au fost pronunţate vineri, cu pedepse cu închisoarea împotriva celor care au postat mesaje online încurajând violenţa.

Aceste cazuri au fost puternic denunţate de patronul reţelei X, Elon Musk, care a restabilit conturi ce au fost interzise de când a cumpărat reţeaua anul trecut, mai notează Agerpres.

Miliardarul însuşi a fost acuzat că a pus gaz pe foc prin răspândirea de articole anti-imigraţie, teorii ale conspiraţiei, inclusiv un articol fals din Telegraph care susţinea că guvernul dorea să-i trimită pe protestatarii violenţi în taberele din Insulele Falkland, în Atlanticul de Sud.

Foto: © Bang Oland | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Doi bărbaţi au fost arestați și un altul plasat sub control judiciar pentru că le-ar fi promis bani și beneficii educaţionale unor minori pentru a avea relaţii intime / Cazul ar avea legătură cu dosarul Lajos Kristof, „antrenorul de genii” prins în flagrant când viola un copil

Doi bărbaţii acuzaţi ar fi ademenit trei minori cu bani şi alte beneficii pentru a avea relaţii intime cu ei au fost arestaţi pentru 30 de zile, potrivit G4Media. Al…
Vezi articolul

DOCUMENTE Lista organizațiilor județene care au cerut demiterea lui Silviu Morcan de la conducerea Consiliului Național al Elevilor. Morcan, către semnatari: „Demisia aceasta nu este din motive personale, așa cum se întâmplă de obicei, ci este din motive principiale”

Mai multe documente și comunicări interne ale Consiliului Național al Elevilor, trimise către Edupedu.ro, arată că 15 organizații județene și de sector ale CNE au cerut oficial, într-o adresă prezentată…
Vezi articolul

Justificarea desființării specializării de învățător de la liceele pedagogice, oferită de secretarul de stat Sorin Ion: România este, cu siguranță, singura țară din Uniunea Europeană care formează învățători doar cu studii medii

„Da, e o certitudine că România este, cu siguranță, singura țară din Uniunea Europeană care formează învățători doar cu studii medii. Eu nu spun că e bine, că e rău,…
Vezi articolul