Dispozitivul de scanare a palmelor elevilor pentru profilul de orientare în carieră care ar fi urmat să fie testat pe 100 de elevi din județul Cluj nu a fost avizat de Colegiul Psihologilor din România, potrivit unui comunicat de presă. În 2018, când a fost prezentat comitetului director care avizează metodele și tehnicile de evaluare și asistență psihologică, recomandarea a fost aceea “de a nu fi utilizată proba de către psihologii cu drept de liberă practică, pentru niciuna dintre specialitățile în care aceștia își desfășoară activitatea profesională”, scrie Colegiul Psihologilor din România pe Facebook. Amintim, Ministerul Educației a spus că proiectul pilot de scanare a palmelor elevilor pentru profilul de orientare în carieră a fost anulat, după ce Edupedu.ro a scris că proiectul a fost contestat de reprezentanții Universității Babeș-Bolyai (UBB) și ai Facultății de Psihologie și Științele Educației.
Colegiul Psihologilor din România semnalează faptul că dispozitivul de scanare a palmelor elevilor pentru profilul de orientare în carieră care ar fi urmat să fie testat pe 100 de elevi din județul Cluj nu a fost avizat de Colegiu.
Acesta a fost prezentat în 2018 comitetului director care avizează metodele și tehnicile de evaluare și asistență psihologică, dar a primit recomandarea să nu fie folosit de “psihologii cu drept de liberă practică, pentru niciuna dintre specialitățile în care aceștia își desfășoară activitatea profesională”.
Amintim, după ce Edupedu.ro a scris că proiectul a fost contestat de reprezentanții Universității Babeș-Bolyai (UBB) și ai Facultății de Psihologie și Științele Educației, ISJ Cluj a anunțat că “proiectul nu va fi promovat în școli, până când nu vor fi clarificate aspectele care țin de eficacitatea și relevanța rapoartelor generate”. Apoi, Ministerul Educației a spus că proiectul a fost anulat.
Reacția integrală a Colegiului Psihologilor din România
“Colegiul Psihologilor din România dorește să transmită câteva precizări ca urmare a unor articole de presă în care se discută despre o anumită metodă de evaluare și utilizarea acestei metode pentru realizarea unor demersuri de evaluare psihologică”.
Proba de evaluare nu a fost avizată favorabil de către Comisia metodologică din cadrul Comitetului director Colegiului Psihologilor din România. Rezoluția a fost acordată de către Comisia metodologică în ședința din data de 21.09.2018. Recomandarea Comisiei metodologice a fost aceea de a nu fi utilizată proba de către psihologii cu drept de liberă practică, pentru niciuna dintre specialitățile în care aceștia își desfășoară activitatea profesională.
Revenim cu precizarea transmisă și anterior de către Colegiul Psihologilor din România care, în cadrul discuțiilor din aceste zile, a fost reafirmată de întreaga comunitate științifică și profesională și susținută de către reprezentanții Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, mai precis avem în vedere faptul că este necesar ca, în activitatea profesională, psihologii cu drept de liberă practică să utilizeze probe de evaluare psihologică ale căror caracteristici (validitate, fidelitate) au fost stabilite pentru populația testată, metode, tehnici, abordări, instrumente care au o fundamentare științifică recunoscută de comunitatea profesională.
Precizăm faptul că metodele și tehnicile de evaluare și asistență psihologică avizate de către Comitetul director al Colegiului Psihologilor din România se regăsesc pe pagina de internet a Colegiului Psihologilor din România, www.copsi.ro, secțiunea Metodologie.
Președinții Comitetului director al Colegiului Psihologilor din România, Gabriela Dumitru, Laura Pătruț, Corneliu Havârneanu, Vasile Marineanu, Adrian Opre, Florin Sava”.
Informații de context
Într-un răspuns la solicitarea Edupedu.ro privind proiectul pilot de scanare a palmelor elevilor pentru profilul de orientare în carieră, anunțat de ISJ Cluj, Ministerul Educației a transmis: “În urma poziționării fără echivoc a specialiștilor din mediul academic, conducerea ISJ Cluj a luat decizia de a anula derularea proiectul-pilot în cauză”.
Reacția Ministerului Educației a venit la scurt timp după ce conducerea Inspectoratului a anunțat public că “proiectul-pilot nu va fi promovat în școli, până când nu vor fi clarificate aspectele care țin de eficacitatea și relevanța rapoartelor generate”, conform unei informări de presă a ISJ Cluj. De precizat, din informarea Inspectoratului nu reiese clar faptul că proiectul ar fi anulat.
Inspectoratul școlar Cluj a luat această decizie după ce Edupedu.ro a scris că proiectul a fost contestat de reprezentanții Universității Babeș-Bolyai (UBB) și ai Facultății de Psihologie și Științele Educației. Inițial, reprezentații instituțiilor au fost prezentați de inspectorul școlar general din Cluj și în relatări din presa locală drept parteneri în proiect.
Însă ei declară pentru Edupedu.ro că acest lucru nu este adevărat și că instrumentul prezentat pentru derularea acestui proiect nu este, din informațiile lor, unul acreditat și validat de experți în psihologie, la nivel național sau internațional.
Desfășurarea acestui proiect-pilot „cred că este o greșeală”, apreciază rectorul UBB, Daniel David, care este și președinte al Asociației Psihologilor din România. Printre motivele invocate de el: faptul că instrumentul folosit „nu știu să fie printre instrumentele acreditate de către Colegiul Psihologilor din România” sau la nivel internațional. „Măcar în sistemul public, ar trebui să folosim teste și probe psihologice validate și acreditate de Colegiul Psihologilor din România, pentru că este vorba și despre copii, și despre sistemul public”, a spus el.
Despre proiectul pilot care scanează mâinile pentru a stabili un profil de orientare în carieră
După cum a semnalat Edupedu.ro, proiectul-pilot ce urmărește scanarea mâinilor unui număr de 100 de elevi din Cluj, cu ajutorul unui aparat special, a fost prezentat într-o conferință organizată de ISJ marți. Inspectorul general Marinela Marc era citată în presa locală spunând „se va realiza un profil psihologic al tânărului la care el va avea acces și în urma căruia sperăsă își realizeze un plan de carieră mult mai bine fundamentat decât pe informații aleatorii și, poate, care nu corespunde aptitudinilor și posibilităților reale de a performa într-o anume meserie”.
Ea mai spunea, într-un interviu acordat TVR Cluj: „astăzi, într-o conferință de presă la sediul Inspectoratului Școlar, am lansat acest proiect, un proiect cu care a venit spre noi clubul Lions, partener de încredere al Inspectoratului Școlar în multe alte proiecte, și Universitatea „Babeș Bolyai”, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației (…)”
Proiectul a fost prezentat drept un parteneriat între ISJ, o organizație numită Genesis Lions Club și UBB Cluj și o companie.
„Cititorul de palme” este de fapt un „este un neuro-stimulator”, a spus la conferință reprezentanul companiei care produce aparatul. Modul de funcționare al dispozitivului: „persoanele își pun palmele, iar mai apoi sunt supuse la niște impulsuri electrice de voltaj foarte mic, prin care le este stimulat creierul. Creierul răspunde înapoi, moment în care scanner-ul intră pe modul de colectare de date”. În urma acestei scanări de palme, aplicația lui generează „șapte rapoarte”, potrivit jurnaliștilor TVR Cluj, „printre care cele mai importante sunt raportul de talente dedicat tinerilor cu vârsta cuprinsă între 6 și 18 ani, dar și cel de personalitate”.
Foto: © Samorn Tarapan | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.