Colegiul Național „Tudor Vianu” din Capitală, liceul unde predă limba Română ministrul Educației, Monica Anisie, intră de joi în scenariul roșu, potrivit surselor Edupedu.
Cadrele didactice au fost anunțate astăzi, printr-o informare internă, că la data de 8.10.2020 sunt patru cazuri confirmate de COVID-19 în rândul elevilor. Astfel, în perioada 8.10.2020-22.10.2020, cursurile se fac exclusiv online. După dezinfecția generală a școlii, începând de luni, profesorii care vor să desfășoare lecțiile online din școală, o pot face, potrivit informării.
Joi dimineață, în Capitală erau 36 de școli și grădinițe în scenariul roșu, adică peste 23.271 de elevi înregistrați în luna mai 2020, potrivit datelor de la Ministerul Educației. Aceștia fac școală online, potrivit reglementărilor în vigoare.
Cele mai recente date oficiale arată că numărul preșcolarilor și elevilor din învăţământul de masă este de 249.790, potrivit Inspectoratului Școlar București. Asta înseamnă că aproape 1 din 10 elevi din Capitală învață online (9,3%) – fără a-i lua în calcul pe cei din scenariul galben care învață online cu schimbul.
Sursă foto: Google maps