Colegiul  Național “Gh. Șincai” din Cluj a adoptat un proiect să renunțe la ciclul primar din cauza lipsei de spații / ISJ intervine și susține că „nu se desființează nimic” / Primăria arată că nu poate interveni

Foto: Ilona Andrei - G4Media.ro

Din lipsă de spații, printr-o decizie a Consiliului Profesoral de la finalul lunii octombrie, Colegiul  Național “Gh. Șincai” din Cluj a decis să renunțe la ciclul primar, începând din noul an școlar, relatează Actual de Cluj preluat de G4Media.ro. Pe de altă parte, Inspectoratul Școlar Județean Cluj spune, citat de Știridecluj.ro, că nu există demersuri instituționale sau oficiale privind desființarea claselor primare la colegiu. Iar Foaia Transilvană a relatat, tot săptămâna trecută, că șefa ISJ Cluj, Marinela Marc, a anunțat demisia directorului instituției de învățământ, profesorul Alexandru Dudău, dar și că nu vor fi astfel de schimbări.

Tot Marinela Marc este citată de Foaia Transilvană spunând că școala primară de la colegiul Șincai nu va fi desființată și că ceea ce a fost aprobat de conducerea instituției este un proiect de dezvoltare internațională, nu un „plan de școlarizare concret, discutat în Consiliul Profesoral, votat în Consiliul de Administrație, cu care ei vin spre noi, luna viitoare, pentru anul școlar viitor”. Aceeași șefă a ISJ spune că inspectoratul are responsabilitatea finală pentru proiectul de școlarizare și că „o să avem discuții cu noul director (…) Lucrurile vor fi calmate și totul va intra în normal. Nu se desființează nimic”.

Potrivit ActualdeCluj.ro, o învățătoare din cadrul liceului dar și părinți au venit în fața noului Consiliu Local să protesteze și să ceară o soluție, mai ales că decizia a fost luată deoarece școala nu are spații suficiente.

În primă fază, primarul Emil Boc le-a cerut să renunțe la argumentele sentimentale deoarece nu funcționează în cazul său și, pe scurt, le-a cerut să își vadă de treabă deoarece nu sunt afectați. În cazul cadrelor didactice, le-a asigurat că vor fi soluții și vor lucra în continuare în Cluj-Napoca, pe măsură ce vor rămâne fără clase. Mai ales că Primăria are proiecte de școli noi în Bună Ziua sau Borhanci.

ActualdeCluj.ro îl citează, însă, pe primarul Boc care a mai spus că e la curent cu opțiunea școlii întrucât i-au sunat telefoanele după ce s-a adoptat decizia, dar că cei înscriși până acum nu vor fi afectați, urmând să termine toți clasa a IV-a.  A mai menționat că e o decizie asupra căreia Primăria nu poate interveni, fiind una internă care ține de școală și de Inspectoratul Școlar.

Citește mai mult pe G4Media.ro

Exit mobile version