Colegiile centenare, eliminate din textul Planului Național de Redresare lansat în dezbatere. Cei 1 milion de elevi care “nu au avut acces la educație” după închiderea școlilor, din draftul PNRR, s-au transformat în „copii care au nevoie de dispozitive pentru educația online”

Foto: Rares Bogdan/Facebook.com

Forma finală, lansată joi seara în dezbatere publică, a Planului Național de Redresare și Reziliență nu mai conține nicio referire la colegiile centenare, așa cum conținea draftul documentului despre care a scris în exclusivitate Edupedu.ro. Sintagma a fost eliminată din textul documentului prezentat în draft, fiind păstrată finanțarea de 500 de milioane de euro pentru “60 centre de educație bazate pe inovație, creativitate și specializare inteligentă.”

Au rămas în document detaliile tehnice – faptul că banii alocați sunt 500 milioane de euro, că alocarea merge spre “60 de centre” care au 30.000 de elevi.

În loc de “investiții în colegii naționale de educație centenare”, în documentul final apare “investiții în unități de învățământ preuniversitar de stat pentru acces la educația bazată pe inovație, creativitate și specializare inteligentă”.

Investițiile vizate în aceste “centre”, tot 60 la număr și tot cu 30.000 de elevi, care înlocuiesc “colegiile centenare” sunt aceleași – mărirea claselor, utilarea lor, consolidare anti-seismică a clădirilor și izolare termică.

Chiar dacă sintagma “colegii centenare” a fost eliminată din documentul aflat acum în dezbatere, intenția de alocare a majorității banilor pentru educație din PNRR, adică 500 de milioane de euro din 1,05 miliarde, totalul sumei prevăzute, rămâne. Cel puțin asta a scris pe Facebook vicepremierul Raluca Turcan, care arată că banii vor fi investiți în “colegii naționale de educație bazată pe inovație”.

O altă modificare adusă de documentul PNRR lansat oficial, față de cel obținut în stadiu de draft de Edupedu.ro în urmă cu 10 zile, este în capitolul Digitalizare. Dacă în documentul de lucru scria: “ca răspuns la criza generată de pandemia de Covid19 școlile au fost închise. Aproape 1 milion de copii, reprezentând 32% dintre elevii români, nu au avut acces la educație timp de mai multe luni, din cauza accesului scăzut la infrastructura de bază.”, în planul lansat în dezbatere formularea este următoarea:

“Ca răspuns la criza generată de pandemia de Covid-19, unitățile de învățământ au aplicat recomandările privind evitarea răspândirii Covid-19 și protejarea elevilor și cadrelor didactice. În acest context, aproape 1 milion de copii, reprezentând 32% dintre elevii români, au nevoie de echipamente/dispozitive electronice pentru educația în mediul online“.

Comparație între varianta inițială, draft, a PNRR (stânga) și varianta pusă în dezbatere (dreapta)

O altă noutate este faptul că nu mai există expresia “școlile au fost închise”, ci “unitățile de învățământ au aplicat recomandările”. Dacă în prima formă a documentului exista mențiunea că ar fi fost achiziționate echipamente pentru 400.000 de elevi și studenți, în varianta lansată joi seară apare doar lotul de 250.000 de tablete cumpărate din banii de la buget.

Reamintim că lista colegiilor centenare poate fi găsită aici, iar o parte dintre membri Cabiletului Orban, precum și Președintele Iohannis, sunt absolvenți ai acestor școli:

Foto: gov.ro

Citește și:
EXCLUSIV Guvernul Orban vrea să aloce colegiilor centenare majoritatea fondurilor pentru Educație din Planul Național de Relansare și Reziliență, deși spune că “nu se constată nicio îmbunătățire a rezultatelor școlare, în special în rândul copiilor din zonele rurale și din zonele defavorizate economic”
Mircea Miclea despre alocarea către colegiile centenare a majorității banilor din Planul de Redresare pe Educație: E o decizie criminală / Cei care sabotează resursele naționale ar trebui să intre în pușcărie

Exit mobile version