Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN) a transmis miercuri că nu sunt semnalate depășiri ale radiației la nivelul teritoriului Ucrainei, iar în prezent toate sistemele de securitate ale centralei Cernobîl sunt funcționale, fiind alimentate din generatoarele diesel de rezervă și nu există un pericol pentru mediu sau populație.
- Precizarea autorităților vine după ce presa internațională a semnalat că substanțe radioactive ar putea fi eliberate din centrala nucleară de la Cernobîl, deoarece sistemul nu poate răci combustibilul nuclear uzat, după ce întreaga centrală ar fi fost deconectată de la rețeaua de electricitate de către forțele ruse staționate în zonă. Situația a fost anunțată miercuri compania nucleară ucraineană de stat Energoatom, citată de Reuters. Astfel, Ministrul de Externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, a cerut o încetare a focului pentru a permite efectuarea de reparații pentru a restabili alimentarea cu energie electrică, potrivit G4Media. Alimentarea centralei de la Cernobîl este asigurată de generatoare cu diesel, care au o autonomie de 48 de zile, a anunțat publicația ucraineană Unian, care citează surse guvernamentale.
Mai jos, comunicatul integral al CNCAN:
„Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public referitoare la evenimentele de la amplasamentul fostei centrale de la Cernobîl, Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN) face urmatoarele precizari:
Măsurătorile efectuate la nivel național confirmă valori normale ale nivelului de radiații si nu sunt semnalate depăsiri la nivelul teritoriului ucrainean.
Din informațiile primite de la Autoritatea de Reglementare și Control din Ucraina (State Nuclear Regulatory Inspectorate of Ukraine), a fost confirmată întreruperea alimentării cu energie electrică în data de 09.03.2022, în jurul orei 11.
Potrivit protocoalelor de securitate, a fost stabilită conectarea la sursa de alimentare de rezervă ce utilizează sistemele diesel mobile. În prezent, toate sistemele de securitate sunt funcționale, fiind alimentate din generatoarele diesel de rezervă și nu există un pericol pentru mediu sau populație.
Rezerva de combustibil este dimensionată pentru perioadele de timp necesare pentru restabilirea alimentării cu energie electrică, funcționarea generatoarelor diesel de rezervă putând fi prelungită după necesități prin realimentare cu combustibil până la reconectarea cu rețeaua națională de energie electrica.
CNCAN, prin Centrul Operativ pentru Situații de Urgență, urmărește în permanență evoluția situației din punct vedere al monitorizării radiologice.
În România, nivelul radiațiilor este monitorizat permanent prin Rețeaua Națională de Supraveghere a Radioactivității Mediului (RNSRM), din cadrul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM). Specialiștii din Laboratorul Național de Referință Radioactivitate verifică datele monitorizate 24/7 și le transmit Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, astfel încât să se asigure o informare promptă a factorilor de decizie naționali și internaționali, precum și a populației.”
Agenția Internațională pentru Energie Atomică a pierdut legătura cu sistemele de monitorizare a deșeurilor radioactive de la Cernobîl / Personalul de la centrala nucleară dezafectată nu a mai părăsit posturile de peste 2 săptămâni
Amintim că sistemele de monitorizare a materialului nuclear de la instalațiile de deșeuri radioactive ale centralei Cernobîl, care a căzut în mâinile rușilor luna trecută, au încetat miercuri să transmită date către organul de pază nuclear al ONU, transmite Reuters.
Directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, a indicat că transmisia de date de la distanță a sistemelor de monitorizare instalate la Cernobîl s-a pierdut. Agenția analizează starea sistemelor de monitorizare și din alte locații din Ucraina și va furniza informații suplimentare în curând, se arată într-un comunicat de presă al AIEA.
În plus, Agenția Internațională pentru Energie Atomică a avertizat marți că personalul care lucrează la supervizarea centralei nucleare de la Cernobîl nu a mai părăsit posturile de peste 13 zile și că au probleme cu proviziile de mâncare și apă. Astfel, devine din ce în ce mai urgent și mai important ca personalul format din 210 tehnicieni și gardieni să fie schimbat printr-un sistem de rotație, pentru ca centrala nucleară de la Cernobîl să fie gestionată în siguranță, avertizează autoritățile ucrainene.
Spre deosebire de situația actuală a personalului de la centralele nucleare în exploatare din Ucraina, care se rotește în mod regulat, aceeași tură a fost de serviciu la Cernobîl cu o zi înainte ca armata rusă să cucerească zona.
Autoritatea de reglementare ucraineană a adăugat că personalul are acces la alimente și apă și la medicamente într-o măsură limitată, iar situația s-a înrăutățit. Ucraina a cerut AIEA să conducă sprijinul internațional necesar pentru pregătirea unui plan de înlocuire a personalului actual și pentru asigurarea instalației cu un sistem eficient de rotație.
Foto: Cernobyl © Lukas Pernicky | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.
1 comment
Lui Igor i-a crescut coadă și încă doua degete dar e normal,la aceste cote normale.