Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU), organismul consultativ al Ministerului Educației, a transmis, luni seară, un comunicat prin care și-a exprimat punctul de vedere în urma deciziei Curții Constituționale de la începutul lunii iunie privind retragerea titlului de doctor.
CCR a decis în 8 iunie că titlul de doctor poate fi retras de Ministerul Educației doar dacă „nu a intrat în circuitul civil și nu a produs efecte juridice”. Vezi detalii aici.
CNATDCU, instituția care verifica și propunea spre retragere titlurile de doctor în cazul suspiciunii de plagiat, dezaprobă vehement decizia CCR, spunând că activitatea instituției în acest domeniu este ”subminată fundamental” și transformată ”într-un exercițiu inutil, în condițiile în care dreptul de a promova acțiunea în anulare a titlului de doctor obținut de plagiator va reveni unui factor politic”, se arată în comunicatul transmis de Comitetul General al CNATDCU.
G4Media a arătat aici cum a fost direcționat dosarul premierului Nicolae Ciucă prin metoda ”coperta” către judecătorul Marius Iosif, care s-a pensionat imediat după ce a anulat sesizările de plagiat ale prim-ministrului.
Comunicatul integral al CNADTCU:
„Întruniți în ședința ordinară din data de 22 iunie a.c., membrii Consiliului General (CG) al CNATDCU au luat la cunoștință cu îngrijorare de unele decizii recente, emise de instanțe judecătorești din România. Acestea au vizat competențele CNATDCU, precum și unele decizii luate de acest for academic:
1) prin sentința civilă nr. 1043/30.06.2021, secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București a anulat în parte (ca insuficient motivată) decizia Consiliului General al CNATDCU din 16.12.2020, prin care nu i se acordase unui candidat atestatul de abilitare. În continuare, instanța a dispus obligarea Ministerului Educației la acordarea atestatului de abilitare!
2) prin decizia sa nr. 3058 din 8 iunie 2022, Curtea Constituțională a schimbat modalitatea de retragere a titlurilor de doctor, în situațiile în care se probează, dincolo de orice dubiu rezonabil, existența unui plagiat. În esență, Ministrul Educației nu va mai putea, la propunerea CG al CNATDCU, să decidă retragerea titlului de doctor al unui plagiator dovedit, dacă procedura a fost inițiată după intrarea titlului în circuitul civil.
La prima vedere, aceste decizii ar putea să pară că nu au vreo legătură între ele. Din punctul nostru de vedere, soluțiile exemplificate denotă cel puțin două atitudini și tipuri de abordări din partea instanțelor judecătorești din România, de care membrii CG al CNATDCU se disociază și pe care le dezavuează fără nici o rezervă, socotindu-le pernicioase pentru consolidarea unui mediu educațional și de cercetare, bazat pe reguli clare ale eticii cercetării științifice, ale onestității academice și competenței științifice.
Poziția noastră se bazează pe următoarele considerente:
1) Decizia Curții de Apel București constituie o depășire flagrantă a competențelor instanței de contencios administrativ, fiind dată cu încălcarea competențelor CNATDCU.
Art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004 conferă instanței de contencios administrativ prerogativa de a verifica legalitatea unui act administrativ. În urma verificării, instanța poate dispune anularea acestuia, dacă nu sunt întrunite condițiile de legalitate internă și externă (competență, formă, procedură, obiect și cauză). Dar, în exercitarea controlului asupra actului administrativ, instanța nu are NICIDECUM posibilitatea să se substituie organului administrativ, prin exercitarea atribuțiilor și a puterii de apreciere acordate de către legiuitor exclusiv în beneficiul administrației.
Or, prin sentința pronunțată de Curtea de Apel București, s-a dispus nu numai anularea unei decizii a CG al CNATDCU, dar și obligarea Ministerului Educației la emiterea Ordinului de acordare a atestatului de abilitare, chiar dacă, pentru acordarea acestui atestat, se impunea să fie analizate anumite condiții de fond, care pot fi verificate exclusiv de către CNATDCU. Cu alte cuvinte, instanța de contencios administrativ nu putea să dispună în mod direct obligarea la emiterea atestatului, ci NUMAI obligarea pârâților la recalcularea punctajului obținut de către reclamant. S-a deschis astfel posibilitatea inacceptabilă, în care s-a impus (și se va putea impune) formal judiciar acordarea unor titluri academice acelora care, prin lucrările și activitatea lor, nu probează calitatea științifică și valoarea care să-i îndreptățească la abilitare, în vederea conducerii de doctorat și accesului la titlul de profesor universitar.
Prin urmare, CG al CNATDCU își exprimă public dezavuarea față de această imixtiune a puterii judecătorești în domeniul de competență al CNATDCU.
2) Prin schimbarea, de către Curtea Constituțională, a condițiilor de retragere a titlurilor de doctor în caz de plagiat real și probat, activitatea CNATDCU în acest domeniu este subminată fundamental. Aceasta este transformată într-un exercițiu inutil, în condițiile în care dreptul de a promova acțiunea în anulare a titlului de doctor obținut de plagiator va reveni unui factor politic.
În deplin acord cu poziția exprimată de comunitatea academică a UBB, în chestiunea pericolelor imixtiunii factorilor și deciziilor inspirate de motive de natură politică în activitatea CNATDCU, membrii CG ai CNATDCU își declară profunda dezamăgire și îngrijorare față de decizia Curții Constituționale și resping fără nici o rezervă încercările de a apăra ceea ce este DE NECONCEPUT ȘI DE NEACCEPTAT că ar putea fi apărat: impostura academică și obținerea titlurilor de doctor și de abilitare prin fraudă, plagiat sau prin lucrări a căror calitate și valoare nu satisfac standardele minime acceptate de către comunitatea academică din România și reglementate prin actele normative adoptate de către CNATDCU.
Consiliul General al CNATDCU”
Foto: © Pattanaphong Khuankaew | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.