Clasele de a IX-a din liceele teoretice, vocaționale și tehnologice vor avea 24 de elevi din anul școlar 2025-2026 – proiect

14.630 de vizualizări
Foto: © Nd3000 | Dreamstime.com
Clasele care se vor forma în anul școlar 2025-2026 în învățământul liceal cu frecvență pe cele trei filiere, teoretică, tehnologică și vocațională, vor avea 24 de elevi, conform proiectului de metodologie privind fundamentarea cifrei de școlarizare. Legea învățământului preuniversitar prevede că „în învățământul liceal, inclusiv dual, clasa cuprinde, în medie, 22 de elevi, dar nu mai puțin de 15 și nu mai mult de 26”.

UPDATE 23 ianuarie 2025 – ULTIMA ORĂ Vor fi 26 de elevi într-o clasă de a IX-a la liceele teoretice, în anul școlar 2025-2026 / Ministerul Educației a modificat oficial cifrele de școlarizare pentru liceu la 6 zile de la precedentul ordin de ministru, fără nicio explicație sau anunț

În septembrie 2023, ministerul Educației anunța numărul minim și maxim de elevi pentru fiecare clasă și de copii dintr-o grupă și preciza că se va aplica din anul școlar 2024-2025, doar pentru formațiuni de studiu noi: grupa mică, clasa pregătitoare și a IX-a, conform Legii învățământului preuniversitar.

Însă, în decembrie 2023, Guvernul a amânat prin OUG prevederea referitoare la numărul minim și maxim de elevi din învățământul liceal pentru anul școlar 2025-2026.

Proiectul de metodologie privind fundamentarea cifrei de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat pentru anul școlar 2025 – 2026 prevede că formațiunile de studiu la clasa a IX-a în învățământul de masă liceal cu frecvență vor avea 24 de elevi pentru:

  • filiera tehnologică și învățământ profesional
  • filiera teoretică,
  • filiera vocațională, profil sportiv, teologic, pedagogic, precum și învățământ liceal de artă
Numărul de elevi pentru clasele nou formate în anul școlar 2025-2026, conform proiectului

„Art. 7. – Elaborarea proiectului planului de școlarizare pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat se realizează pe baza următoarelor criterii specifice obligatorii:

  1. constituirea formațiunilor de studiu la educație timpurie, învățământ primar – clasa pregătitoare, clasa I, învățământ gimnazial – clasa a V-a, a VI-a în cadrul limitelor prevăzute de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare;
  2. constituirea formațiunilor de studiu la clasa a IX-a/a XI-a/anul I în învățământul de masă se realizează astfel:

a)  învățământ liceal cu frecvență (zi), filiera tehnologică și învățământ profesional, din 24 de elevi;

b)  învățământ liceal cu frecvență (zi), filiera teoretică, din 24 de elevi;

c)  învățământ liceal cu frecvență (zi), filiera vocațională, profil sportiv, teologic, pedagogic, precum și învățământ liceal de artă, din 24 de elevi;

d)  învățământ liceal cu frecvență seral și frecvență redusă, clasa a IX-a, din 26 de elevi;

e)  învățământ liceal cu frecvență seral, filiera tehnologică, clasa a XI-a, din 26 de elevi;

f)  învățământ terțiar nonuniversitar (postliceal și de maiștri), din 28 de elevi;”

Informații de context despre numărul de elevi dintr-o clasă

Clasa de liceu cuprinde, în medie, 22 de elevi, dar nu mai puțin de 15 și nu mai mult de 26, conform legii învățământului preuniversitar

Clasa a IX-a va avea 24 de elevi, potrivit proiectului de metodologie pus în dezbatere publică.

Practic, pot fi și 28 de elevi într-o clasă. 

Inspectoratul școlar poate aproba depăşirea efectivului maxim cu cel mult 2 beneficiari peste efectivul maxim, pe baza justificării din partea consiliului de administrație al unității de învățământ, conform ROFUIP 2024.

Dacă se solicită depășirea cu peste 2 copii a numărului maxim de elevi, aprobarea va fi dată de Ministerul Educației.

Art. 139 – „(3) În situaţii excepţionale, bine motivate, în care transferul nu se poate face cu încadrarea în numărul maxim de beneficiari primari ai educației la grupă/formaţiunea de studiu, ISJ/ISMB poate aproba depăşirea efectivului maxim cu cel mult 2 beneficiari peste efectivul maxim, pe baza justificării din partea consiliului de administrație al unității de învățământ. Pentru situațiile excepționale în care se solicită depăşirea cu peste 2 beneficiari primari a numărului maxim de antepreşcolari/preşcolari/elevi la grupă/formaţiunea de studiu, aprobarea va fi dată de Ministerul Educaţiei, conform metodologiei în vigoare.”, se arată în ROFUIP.

Foto: © Nd3000 | Dreamstime.com  / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și
Din anul școlar 2024-2025 pot să fie și peste 28 de elevi într-o clasă de gimnaziu sau de liceu, cu aprobarea Ministerului Educației, potrivit ROFUIP 2024
Numărul minim și maxim de elevi pentru fiecare clasă și de copii dintr-o grupă, conform Legii învățământului preuniversitar / Se va aplica din anul școlar 2024-2025, doar pentru formațiuni de studiu noi: grupa mică, clasa pregătitoare și a IX-a

5 comments
  1. Clasele numeroase sunt la profilurile umaniste filologie și științe sociale,acolo materia de liceu este ușoară ,oricum la orele de lb.romana și istorie majoritatea profesorilor nu fac nimic ,iar elevii și părinții lor plătesc meditații la greu ,asta este România educata- Romania distrusă .

  2. Povești.

    24 sunt in primul modul.
    In al doilea mai vin vreo 3.
    In clasa a 10-a încă 5.
    In clasa a 12-a ajung 36 sau chiar 37.

    Cu aprobarea ISJ desigur.
    E o regulă nu o excepție in școala in care predau.

  3. Așa a fost și acum doi ani. Rezultat: avem în clasa a 11-a 30 de elevi (am avut și 31.) Toți aprobați peste număr de inspectorat. Cu o excepție, toți ”suplimentarii” au venit în clasa a 10-a.

    Anul acesta avem în clasa a 9-a 30 de elevi. Toți ”suplimentarii” au venit în primul modul, aprobați pe bandă rulantă de inspectorat.

    Dacă stați mai rău cu matematica, asta înseamnă că avem cu 25% mai mulți elevi în cele două clase față de numerele aprobate de minister. Inspectoratul bate tot.

  4. Am avut ocazia să văd și eu asta, doamnă Carmen.
    Nefiind până acum posibil să aibă clase mici la stat, de max. 15-17, metoda aleasă e fuga prin materie, cine scrie sau prinde repede, bine, cine nu, “asta e”. La 17 copii ai timp de toate și fără incredibila viteză, chiar de două fișe de învățare incluzivă, plus un copil nou care să se integreze și el pe-acolo,; ar fi timp și de plantat o sămânță de civism și de explicat un cântec patriotic.
    Ca soluție văd școli mai mici, de max 200-400 elevi, ce să se ridice în viitor sau în clădiri închiriate (rafps?); astfel nu ar mai învața nimeni după amiază, sărind și prânzul și cina și îngrășând copiii și producătorii de ….pâine pentru sandwich -uri, 4/zi (prea mult, zic).
    Nicăieri în Europa nu se fac 6 ore continuu, fără a avea o masă principală între ele (prânzul). Prânzul doar pentru anumiți copii, in nu toate școlile este o mare injustiție la noi. La gara mancare se produce la firme de catering și în mall-uri, să lași familia sa procure toate mesele principale și să mai vrei și că ambiții părinți să fie activi pe piața muncii ore lungi e o contradicție în termeni. Să le fie rușine că nu gândesc unitar treaba asta odată pentru totdeauna în viitor.

  5. Inca este mult. Normal se lucreaza cu o clasa/grupa de 10-15 elevi. Atunci fiecare primeste atentia necesara, toti elevii apuca sa lucreze, profesorul are timp sa se adapteze necesitatilor fiecaruia etc. Ar trebui comoarate rezultatele reale la aceleasi materii intr-o clasa cu 24-26 si aceiasi elevi plasati intr-o grupa cu 10-15. Este total altceva, elevii aceia chiar nu merg degeaba la scoala.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministerul Educației anunță că vor fi montate camere de supraveghere în spațiile exterioare ale Școlii Centrale, după incidentul de ieri, când trei fete s-au simțit rău și au ajuns la spital. Au fumat o țigară cu substanțe interzise / “Accesul în școală se face doar pe baza carnetului de elev, dar nu avem voie să percheziționăm elevii când intră în școală”, spune directorul unității de învățământ

Ministerul Educației a anunțat că, în urma incidentului, spațiile exterioare ale Școlii Centrale vor fi supravegheate video, spune secretarul de stat Sorin Ion pentru Edupedu.ro. Banii pentru plata camerelor vor…
Vezi articolul

Copiii mei, unii de 11 ani, clasa a V-a, nu citesc, nu calculează, scriu greu de mână. Ei sigur ar fi rămas repetenți în clasele 1-4, scrie Cristiana Ionescu, EDULIER

Una dintre reacțiile marcante la declarațiile ministrului Educației, despre repetenția de la clasa I, este cea a Cristianei Ionescu, fondatoarea Asociației EDULIER. Cristiana scrie, într-o postare pe contul său de…
Vezi articolul

Roxana Pațurcă este din nou șefa Inspectoratului Școlar Călărași, după ce fusese dată afară de ministrul Cîmpeanu anul trecut pentru “afirmațiile denigratoare” cu privire la România educată, pe care o cataloga drept “un titlu jignitor”, iar despre Iohannis spunea că “este un penal cu imunitate absolută”

Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Călărași este asigurată, de la sfârșitul anului trecut, de Roxana Pațurcă, cea care, cu mai puțin de un an înainte, fusese dată afară de ministrul Educației,…
Vezi articolul

VIDEO Pornografia, la liber pentru copiii din România, deși legea restricționează accesul minorilor / Din 100 de site-uri, doar 10 ne-au întrebat dacă avem peste 18 ani / Specialiștii: ”Îi face vulnerabili la abuz sexual”

Doar zece din o sută cele mai populare platforme cu conținut destinat adulților ne-au întrebat dacă avem cel puțin 18 ani înainte de a le accesa, arată un experiment Info…
Vezi articolul
examen

Intenția guvernului britanic de a interzice telefonul în clase nu are legătură cu realitatea, arată o asociație a directorilor școlari / Când nu țin telefonul în geantă, elevii îl pot folosi pentru a învăța sau pentru propria protecție

Un plan al guvernului din Marea Britanie de a interzice telefoanele mobile în clasă a stârnit o reacție vehementă din partea unei mari asociații a directorilor de școli. Aceștia au…
Vezi articolul

DOCUMENT Calendarul de admitere la liceu 2024 pentru elevii olimpici care nu susțin Evaluarea Națională, publicat de Inspectoratul Școlar al Municipiului București / Model cerere de înscriere în clasa a IX-a și actele necesare pentru dosar

În perioada 10 – 18 iulie 2024, elevii olimpici care nu susțin Evaluarea Națională depun dosarele de înscriere în clasa a IX-a în anul școlar 2024-2025, conform calendarului publicat de…
Vezi articolul