„Școala online, știm cu toții, nu a fost posibilă pentru toți copiii României. Cu bune sau cu rele, școala online a asigurat un minim de conectare la educație, însă aproximativ 40% dintre elevi, dacă ne luăm după unele studii, nu au avut acces la învățământ online, și nu vorbim de învățământ online de calitate, vorbim de învățământ online în general”, a declarat Ligia Deca, consilier prezidențial, în cadrul unei dezbateri organizate de Asociația Valentina România, pe tema drepturilor copilului.
Aceasta a explicat care sunt dezavantajele învățării online, cele legate de integrarea și interacțiunea elevilor: „Învățarea la distanță a asigurat în anumită măsură dezvoltarea cognitivă, însă așa cum spuneam, avem carențe în ceea ce privește capacitatea copiilor de a se integra în medii sociale, de a-și exersa abilitățile care țin de interacțiune socială, emoțională și mai este un aspect despre care vorbim destul de puțin, și anume faptul că în zonele unde limba vorbită în familie este diferită de limba vorbită la școală, copiii s-au dezobișnuit să vorbească limba pe care o vorbesc în mod normal la școală”.
Ligia Deca a precizat ce soluții sunt propuse pentru educația remedială: „Nu poți să faci și remedial și școală clasică în același format, în aceeași zi și cu aceiași oameni. E clar că avem nevoie de metode diferite de livrare, de actori diferiți implicați și de accente diferite puse în funcție de perspectiva și de nevoile fiecărui copil. De exemplu, Comisia Europeană ne pune într-un studiu bunele practici pe care alte țări le-au experimentat: de exemplu, se crește dimensiunea staffului școlilor pentru asigura mai mult suport profesorilor și elevilor”.
„Putem crea clase mai mici pentru a ne putea concentra mai mult individual, pe particularitățile copiilor. Putem crește nivelul de competențe digitale în așa fel încât mediul digital să vină să asiste în individualizarea procesului de învățare și putem crea instrumente de colaborare mult mai apropiate între autorități, mediul asociativ, sistemul de învățământ și aș adăuga eu și zona de expertiză, pentru că avem printre noi și reprezentanți ai mediului universitar care au pus umărul serios în această perioadă pentru a ține cumva sistemul educațional pe șine”, a adăugat consilierul prezidențial.
Intervenția completă – Ligia Deca:
„În primul rând, cred că faptul că sunt atâtea tipuri de actori implicați în sistemul de educație, în jurul mesei, ne arată faptul că cel puțin la nivel central, la nivel de politici publice, am ajuns la un nivel ridicat de cooperare. Și eu cred că această pandemie ne-a învățat că unele lucruri nu pot fi îmbunătățite decât printr-un parteneriat între diferite tipuri de actori, nu mai este vorba despre stat versus privat, despre mediul asociativ versus sistemul de învățământ clasic, așa cum îl înțelegem, ci este vorba despre cum facem ca această perioadă pandemică să afecteze cat mai puțin copiii, tinerii și societatea în ansamblu. Doamna Mirabela Amarandei a listat câteva date, sigur că avem și noi.
Pe mine mă îngrijorează, de exemplu, că peste 60% dintre părinții din mediul rural nu au lucrat în perioada pandemică și asta s-a translatat foarte mult în ceea ce înseamnă capacitatea lor de a asigura un mediu propice învățării. Prețios spus, pentru că de fapt 48% dintre părinți nu au reușit să asigure alimente, rechizite, produse de igienă, curățenie, medicamente copiilor, asta ca să știm de unde plecăm (…).
Școala online, știm cu toții, nu a fost posibilă pentru toți copiii României. Cu bune sau cu rele, școala online a asigurat un minim de conectare la educație, însă aproximativ 40% dintre elevi, dacă ne luăm după unele studii, nu au avut acces la învățământ online, și nu vorbim de învățământ online de calitate, vorbim de învățământ online în general. Și mai îngrijorător, 1 din 3 dintre părinți spun că nu au petrecut mai mult timp cu copiii lor, deși mulți dintre noi am fost nevoiți să lucrăm de acasă. Lucratul de acasă nu permite o conectare mai bună, din păcate, cu copiii care și aveau nevoie la rândul lor de mai mult timp pentru a suplini lipsa socializării pedagogice pe care o avem în școli.
Învățarea la distanță a asigurat în anumită măsură dezvoltarea cognitivă, însă așa cum spuneam, avem carențe în ceea ce privește capacitatea copiilor de a se integra în medii sociale, de a-și exersa abilitățile care țin de interacțiune socială, emoțională și mai este un aspect despre care vorbim destul de puțin, și anume faptul că în zonele unde limba vorbită în familie este diferită de limba vorbită la școală, copiii s-au dezobișnuit să vorbească limba pe care o vorbesc în mod normal la școală. Și aici, de exemplu, avem copiii vorbitori de limba rromani, care nemaimergând la școală, de multe ori nemaiavând acces la învățământ online, vor avea deficiențe suplimentare în achizițiile educaționale generate și de lipsa de obișnuință de a comunica în limba în care li se predă la școală. Mai ales în familiile în care nivelul de educație al părinților este unul scăzut, contactul social al copiilor cu persoane care au un nivel mai ridicat de educație, iarăși a scăzut, și știm cu toții cat de mult influențează în România nivelul de educație al părinților, în general, achizițiile educaționale.
De aceea, România Educată al cărui raport a fost lansat cu vreo două-trei luni înainte de debutul pandemiei și care a avut o lansare de raport final la un an și jumătate de pandemie, deci Raportul a reușit să înglobeze multe dintre lecțiile învățate în perioada pandemică. Pentru cei care l-au consultat, ați văzut că există capitole care înainte nu existau, de exemplu cel legat de reziliență (…) pentru că a apărut acest concept nou de reziliență, concept umbrelă care de fapt ne spune să fim mai bine pregătiți pentru crize, pentru a proteja pe cei vulnerabili din crize și pentru că a trece ca societate mult mai bine peste ele. Avem capitole care se referă la educație incluzivă de calitate pentru toți copiii. Nu este necesar să vorbim doar despre echitate, este vorba despre egalitatea de acces la învățământ de calitate, mai ales într-o societate în care, din păcate, măsurile pentru a preveni propagarea pandemiei nu au putut fi luate așa cum ne-am fi dorit foarte mulți dintre noi, dintr-o serie de motive.
De exemplu, avem discurs care promovează lipsa de încredere în datele științifice, avem o viteză mare de propagare a informațiilor false, avem în general o lipsă de încredere în autoritate care a adâncit niște clivaje și care a întrerupt cumva dialogul între grupuri, între bule, așa cum li se spune în social media, mai ales că am trecut prin valuri succesive (…). Deși ne așteptam să revenim la normalitate după apariția vaccinului, iată că nu suntem acolo. Mai mult decât atât, avem discuții aproximativ interminabile, dacă ne uităm la discuția cu testele de salivă, despre cum să asigurăm nevoia de bază, siguranța copiilor în școli și a profesorilor în așa fel încât să nu punem în concurență dreptul la educație și dreptul la sănătate.
În acest context, în primul rând, avem nevoie să știm – și nu la nivel de sistem, pentru că sunt multe bancuri [de tipul] ‘cum stăm pe medie, pe medie stăm bine’ -, dar dacă ne uităm în anumite comunități vedem că ele sunt foarte apropiate de țările subdezvoltate din punct de vedere al indicatorilor de risc pentru copii versus zonele marilor orașe unde lucrurile stau mai bine. Mai mult decât atât, avem o serie de studii deja disponibile care ne spun că e nevoie de personalizare, e nevoie de recuperare în paralel cu parcurgerea procesului de școlarizare clasic, și asta înseamnă multă flexibilitate. Nu poți să faci și remedial și școală clasică în același format, în aceeași zi și cu aceiași oameni. E clar că avem nevoie de metode diferite de livrare, de actori diferiți implicați și de accente diferite puse în funcție de perspectiva și de nevoile fiecărui copil.
De exemplu, Comisia Europeană ne pune într-un studiu bunele practici pe care alte țări le-au experimentat: de exemplu, se crește dimensiunea staffului școlilor pentru asigura mai mult suport profesorilor și elevilor. De exemplu, putem crea clase mai mici pentru a ne putea concentra mai mult individual, pe particularitățile copiilor. Putem crește nivelul de competențe digitale în așa fel încât mediul digital să vină să asiste în individualizarea procesului de învățare și putem crea instrumente de colaborare mult mai apropiate între autorități, mediul asociativ, sistemul de învățământ și aș adăuga eu și zona de expertiză, pentru că avem printre noi și reprezentanți ai mediului universitar care au pus umărul serios în această perioadă pentru a ține cumva sistemul educațional pe șine.
În România, mă gândesc că am beneficiat cumva și de alte sisteme, că tot vorbim despre concursul de directori și se tot discută cum se întâmplă. Putem însă pune în practică o idee pe care mediul privat a sprijinit-o în ultima vreme și anume aceea a rețelelor de școli sau, mai simplu, ‘adoptă o școală’. Sunt școli care se descurcă foarte bine managerial, au acces la resurse și cu comunități de părinți care pot ajuta, care pot adopta la rândul lor o școală unde este nevoie de o expunere la un alt tip de management. Este nevoie de profesori care să vină să ajute, să schimbe experiențele cu colegii lor, care pot să pună infrastructura la dispoziție, iar acest lucru se poate întâmpla și în marile orașe, unde avem o școală foarte bună, foarte căutată, iar la câteva sute de metri e o școală unde, din diferite motive, părinții dacă pot alege nu își duc copiii, dar în care sunt o serie de copii care ar beneficia de această apropiere între școli.
Concret, ce facem în continuare și cu ce bani, o să dau câteva exemple (…). Proiectul România Educată, în primul rând, include prin finanțarea din zona PNRR, cel mai mare program de reducere a abandonului școlar, avem vreo jumătate de miliard acolo, care sunt gândiți pentru programe personalizate per școală, în așa fel încât școlilor să li se dea acces la un meniu de intervenții, un grant asociat (…). De asemenea, toată partea de infrastructură de care am văzut că am dus lipsă în perioada pandemică pentru a accesa educația digitală este cumva reconstruită prin PNRR, de la laboratoare de știință până la laboratoare de informatică, de la programe de creștere a competențelor digitale pentru profesori până la programe dedicate elevilor și tinerilor.
Mai mult, vorbim și despre acea zonă unde regăsim multă cerere, dar multă neîncredere din partea societății, și anume învățământul profesional dual. Vorbim despre relansarea acestei rute, cu rută completă, până la învățământ superior pentru a nu mai avea acel plafon până la care copiii puteau merge din punct de vedere al calificării, și aici vorbim despre consorții regionale, adică locuri în care universitarul, mediul economic, școlile și comunitatea prin autoritățile publice locale se pot întâlni în așa fel, încât să obținem o experiența educațională valoroasă și în același timp incluzivă, adică avem și internat, și cantine și locuri de practică și profesori valoroși. Cu asta sperăm noi să câștigăm încrederea societății acestui tip de învățământ. Mai sunt și alte elemente, avem un program care vine complementar cu programul „Din grijă pentru copii”, care facilitează recuperarea post pandemică, inclusiv din punct de vedere al sănătății mintale (…).
Aș încheia prin a spune că ceea ce m-a surprins în această perioadă pandemică, pe lângă virulența dezbaterilor în online, m-a mai surprins un lucru: capacitatea României, a comunităților de a mobiliza atunci când simt fac un lucru bun pentru copiii lor. Am văzut multe comunități unde să spunem că nu eram obișnuit să vedem solidaritatea sau să vedem oameni oferindu-se voluntari, care s-au mobilizat și care au învățat, și cumva cred că această experiență trebuie păstrată și trebuie extinsă pe viitor. Asta însă presupune încredere și dacă este ceva în care aș investi în perioada următoare, pentru că restul să spunem că ne descurcăm, aș investi mai mult încredere, încredere a sistemului în a-și arăta punctele slabe și a cere ajutor, încrederea privatului că atunci când investești, investiția este una sistemică și încredere a mediului ONG că aportul pe care îl aduce este unul valorizat și că ceea ce fac și fac cu mult succes poate fi scalat și trebuie să fie scalat acolo unde aduce valoare adăugată.”
