La repartizarea computerizată din acest an se vor putea forma clase de liceu cu până la 30 de elevi, iar cu aprobarea inspectoratului școlar al municipiului București, numărul ar putea crește cu cel mult 3 de locuri, potrivit surselor Edupedu.ro. Procedura era prevăzută abia în etapa ce prevedea diverse situații speciale de după repartizare, potrivit metodologiei. S-a ajuns în această situație pentru că anul acesta a fost eliminată media de admitere a claselor V-VIII din calcularea mediei la Evaluarea Națională, iar elevii au fost departajați după alte criterii și sunt zeci de elevi cu egalitate perfectă, care îndeplinesc toate criteriile de departajare cu aceleași medii, în București. De exemplu, sunt 54 de copii care au media 10 pe linie la toate criteriile, ceea ce ar însemna aproape 2 clase de elevi, în condițiile în care în prezent, legea permite cel mult 24 de elevi într-o clasă.
- O analiză Edupedu.ro arată că, în acest an, ultima medie de admitere la Colegiul Național Sf. Sava ar putea ajunge la 9,92.
- Edupedu.ro a scris că Ministerul Educației a folosit un criteriu care nu există în legislație, în ierarhia de admitere la liceu, pentru mediile egale după aplicarea departajărilor prevăzute
Locurile la licee vor fi suplimentate și vor fi cel mult 30 de elevi într-o clasă, în cazul situațiilor de egalitate perfectă la medii, în cazul ultimului admis la un liceu, potrivit surselor Edupedu.ro. Această procedură era prevăzută abia după prima etapă a repartizării, când se rezolvau situațiile speciale, însă pentru că acum când zeci de elevi nu pot fi departajați după nici un alt criteriu, se va recurge la această modalitate de suplimentare a locurilor.
Potrivit surselor, se mai poate suplimenta cu încă 3 locuri peste cele 30, cu aprobarea Inspectoratului școlar București. Astfel că vor putea fi clase cu cel mult 33 de elevi în clasă.
Potrivit metodologiei, alineatul 8 din articolul 2:
În cazul în care la o unitate de învățământ, pe ultimul loc, există candidați cu opțiunea exprimată pentru acea unitate școlară și care au mediile de admitere, precum și toate mediile menționate la alin. (7) lit. a)—d) egale, atunci toți acești candidați sunt declarați admiși la opțiunea solicitată.
La alineatul 15 este prevăzută situația în care se poate suplimenta numărul elevilor până la cel mult 30 într-o clasă, după prima etapă a repartizării, în situațiile speciale. Acestea sunt:
- Situații medicale speciale
- Schimburi de elevi
- Redistribuirea candidaților gemeni
- Redistribuirea pe locurile libere rămase pentru apropiere de domiciliu
- Corectarea erorilor transmise greșit în baza de date computerizată a opțiunilor elevilor
După repartizarea computerizată din prima etapă de admitere se rezolvă situațiile speciale prevăzute la art. 54 alin. (1) din Metodologia de organizare și desfășurare a admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2011—2012, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 4.802/2010 privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2011—2012, respectându-se, în toate cazurile, criteriul referitor la media de admitere, fără a depăși numărul maxim de 30 de elevi la clasă.
Informații de context
Anul acesta este unul „atipic”, din cauza că a fost eliminată media de admitere a claselor V-VIII din calcularea mediei la Evaluarea Națională. Astfel, zeci de elevi au medii perfect egale în București, pe toate criteriile de departajare. Potrivit metodologiei, în cazul în care doi candidați au medii de admitere egale, aceștia vor fi departajați folosind, în ordine, următoarele criterii:
a) nota obținută la proba de limba și literatura română din cadrul evaluării naționale;
b) nota obținută la proba de matematică din cadrul evaluării naționale;
c) nota obținută la proba de limbă maternă din cadrul evaluării naționale, respectiv nota de la proba de verificare a cunoștințelor de limbă maternă, susținută conform prevederilor art. 10 din Metodologia de organizare și desfășurare a admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2011—2012, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 4.802/2010 privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2011—2012, în cazul candidaților care solicită înscrierea la unități de învățământ cu predare în limba minorităților naționale;
d) media generală de absolvire a claselor a V-a — a VIII-a
În această situație sunt 54 de elevi cu media de admitere 10 (n. red adică media obținută la Evaluarea Națională) și cu restul notelor și mediilor tot de 10.
Apoi diferența dintre notele elevilor este extrem mică. Sunt 7 elevi cu media 10 la Evaluarea Națională, și 9,99 media V-VIII care e ultimul criteriu de departajare.
O analiză Edupedu.ro arată că, în acest an, ultima medie de admitere la Colegiul Național Sf. Sava ar putea ajunge la 9,92. Dacă toți cei 54 de elevi cu medii perfect egale ar opta pentru acest colegiu (n. red Colegiul este în topul preferințelor elevilor din București, potrivit studiului făcut de CMBRAE), în funcție de profil, toți ar putea umple 2 clase.
Anul acesta Colegiul Național “Sf. Sava” are disponibile 234 de locuri, în total 9 clase de câte 26 de elevi, cele mai multe la Matematică-Informatică. Dacă se vor suplimenta clasele până la cel mult 33 de elevi, ar însemna că în fiecare clasă ar putea intra 7 elevi în plus. Înmulțind cu 9 clase, rezultă că ar putea fi suplimentate 63 de locuri la Colegiul Național “Sfântul Sava” din București.
- Citește aici și alte exemple de licee din București, câte locuri sunt disponibile și care ar putea fi ultima medie de admitere.
Potrivit legii Educației, art 63. lit e ) în învățământul liceal și profesional: clasa cuprinde în medie 24 de elevi, dar nu mai puțin de 15 și nu mai mult de 30;
De precizat, dacă se va aplica modificarea privind numărul de elevi dintr-o clasă după prima repartizare computerizată, ar putea să le afecteze șansele celor care se înscriu în etapa a doua (n. red elevii care nu au susținut EN sau nu au fost repartizați) pentru că metodologia prevede că aceștia nu pot fi repartizați “în clasele în care, în urma primei etape de admitere, efectivul de elevi este egal sau mai mare decât media legală de 24 de elevi”.
Amintim, Ligia Deca a fost întrebată la audierile din Parlament privind noile legi ale Educației, care au fost publicate deja în Monitorul Oficial cum va soluționa problema supraaglomerării elevilor în școli și cum va menține efectivele de elevi la 26 într-o clasă așa cum prevede legea actuală. Ligia Deca pasat responsabilitatea către directorii de școli și inspectorat, să găsească soluții.
“Acele clase care sunt în acest moment peste efectiv merg în lichidare când încep un nou ciclu, trebuie respectată legea în vigoare, votată de Parlament, vă amintesc inclusiv de către, probabil cei aflați în sală și, sigur promulgată constituțional de președintele României. Ministerul Educației face toate eforturile în așa fel încât să nu avem abateri de la lege. Când se va ajunge la o tranziție înspre ciclul următor, inclusiv la liceul de care dumneavostră îmi vorbiți, va trebui să respecte legea și efectivele respective. Dacă nu se va putea, atât directorul instituției, cât și inspectoratul vor trebui să găsească soluții. Dacă vor exista probleme, cum au existat și în alți ani, ei apelează la minister care discută și are clarificări cu autoritățile publice locale pentru a se găsi soluții. Alte școli au găsit soluții, fie consorții, fie containere, fie transferuri, ș.a.m.d. Din nou, cred că primul pas pentru a îmbunătăți situația este să ne propunem și să stabilim cadrul legal pe care să-l respectăm cu toții. Nu cred că soluția este să nu avem în lege un număr”, spunea Ligia Deca.