„Lumea se schimbă și în zona rankingurilor și probabil va trebui să ne schimbăm și noi. Marile universități din America încep să le refuze. Harvard, Yale s-au retras din rankinguri pe diverse domenii, nu mai vor să raporteze date”, a spus marți seară rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Daniel David, în dezbaterea în care și-a susținut programul pentru următorul mandat la conducerea instituției. Clasamentele universităților au fost subiectul asupra căruia s-a oprit cel mai mult în prezentarea sa, susținută înaintea alegerilor de joi pentru funcția de rector, în care este singurul candidat.
El a apreciat, în discursul său, că UBB are pusă la punct „arhitectura de universitate world-class”, dar trebuie să o întărească, iar pentru asta este nevoie inclusiv de piloni de sprijin externi – la nivel de buget, legislație, resurse umane. În privința legislației existente, el a apreciat că, ”din păcate, legislația românească nu este gândită pentru universități world class. Legislația românească de cele mai multe ori ne tratează prin logica mai veche de școli superioare de predare.”
„Va trebui să ne gândim foarte serios în viitor ce facem cu rankingurile. După mine, ar merita încă păstrate ca benchmark”, a spus Daniel David în prezentarea sa. El a afirmat că acest rol de benchmark – „de a mă compara, de a vedea cum stăm” – ar trebui păstrat, deși el a identificat numeroase probleme legate de rankinguri, îndeosebi în ultimii ani.
- S-a referit, în acest sens, la încurajarea publicării de articole în „zona open source, dar open source de calitate scăzută”, încurajarea unor dezechilibre la nivelul angajărilor în universități, la nivelul relației cu mediul socio-economic, dar și în ceea ce privește internaționalizarea.
În ceea ce privește sprijinul de care are nevoie UBB pentru a-și întări statutul în rândul universităților, el a menționat, pe lângă legislație, faptul că „va trebui să ne batem să ne creștem bugetul” și că „trebuie să formăm resursa umană”. Și „va trebui să lucrăm mereu la modificarea legilor, la ajustarea lor pentru a permite apariția România a mai multor universități care doresc să aibă un profil world class”.
Daniel David, în cadrul evenimentului găzduit de UBB marți seară, despre clasamentele universităților și nevoile UBB la nivelul legilor și bugetului:
„Lumea se schimbă și în zona rankingurilor și probabil va trebui să ne schimbăm și noi. Marile universități din America încep să le refuze. Harvard, Yale s-au retras din rankinguri pe diverse domenii, nu mai vor să raporteze date. (…) Rankingurile universitare nu mai sunt adaptate zilelor noastre. Ranking-urile universitare, de exemplu, pe zona de cercetare au început să ia și încep să ia tot mai mult publicații care nu mai au o selecție calitativă foarte puternică, intră în zona open source, dar open source de calitate scăzută. Și atunci încep să dispară diferențele între universitățile care publică în reviste dificile, ca să le spun așa, și altele care vin cu open source de calitate redusă.
Și atunci marile universități nu mai sunt dispuse să intre într-o competiție în care criteriile le dezavantajează. Noi păstrăm proporțiile, suntem o mare universitate la nivelul țării sau poate la nivelul Europei de Est. (…) Și noi va trebui să ne gândim la acest lucru. M-am uitat la analize interne. UBB, deși este prima în ultimii 6-7 ani în metarankingurile naționale, este mai la coadă privind numărul de publicații, reviste open source care sunt discutabile sau cu semn de întrebare sub aspectul calității, ceea ce mie îmi place.
Pe zona de educație, rankingurile iarăși încep să dea rateuri foarte mari. Mereu se raportează la numărul de oameni și numărul de studenți, dar se raportează la titulari și este o mare problemă în lumea de astăzi. Aici sper să pot purta o discuție cu ARACIS. Și eu vreau titulari, dar vreau titulari în logica universităților americane că mergi într-un departament de top, vezi, în Department of Psychology, poate 10-15 oameni care sunt „tenured” și restul sunt pe perioadă determinată sau colaboratori. Or, la noi, ideea este că trebuie să avem un număr foarte mare de titulari. E o mare problemă, că atunci nu mai ai suficiente norme pentru a atrage specialiști din mediul socio-economic, nu mai ai suficiente norme pentru a aduce oameni care vin cu idei complet noi față de ce exista în departamentul acela înainte. (…)
Deci asta este o problemă. Iar rankingurile pe educație se raportează încă la acest indicator. Ca să nu spun că universități în prăbușire ca număr de studenți brusc ies bine în rankingul educațional. Sunt foarte puțini studenți, că nu mai merge aproape nimeni acolo, dar ai rămas cu mulți profesori și arată foarte bine. Și atunci marile universități americane au spus OK, mai ușor cu rankingurile,
Al treilea indicator este legat de relația cu societatea, Rankingurile au început să ia în calcul nu doar contribuțiile inovative, ci și resursele atrase din mediul socio-economic. Marile universități spun OK, noi nu vrem să vindem orice. Iar acest lucru se vede mai ales la coada listei. Acum, Harvard nu vrea să vândă orice, dar are niște patente și are niște servicii în care atrage milioane. Dar la coada listei, unu care reușește să atragă 50.000 euro dintr-un serviciu banal pe care îl oferă, brusc devine foarte atractiv pe zona de relație cu mediul socio-economic., când celelalte atrag zero, 10.000 sau 3.000 euro.
În zona de internaționalizare au apărut discuții foarte importante. Sunt anumite domenii în care internaționalizarea este favorizată, sunt țări care limitează numărul de locuri în anumite domenii pentru studenți. Atunci studenții respectivi merg în alte țări unde primesc o educație bună, la prețuri accesibile. Și te trezești că universitatea X are un număr foarte mare de studenți internaționali, dar nu neapărat prin faptul că ai atras, prin programul extraordinar pe care tu îl ai, că a intrat în competiție cu Oxford sau cu Harvard sau cu alte universitate de nivel mai mediu în diverse rankinguri, ci pentru că ai acest avantaj competitiv dat de niște particularități socio-economice în anumite țări. Și toată lumea e foarte suspicioasă la zona asta de internaționalizare. (…)
Acum, pentru mine întotdeauna rankingurile niciodată nu au fost un motiv de marketing și de mândrie. Ăsta e adevărul. Au fost un mecanism de benchmark, de a mă compara, de a vedea cum stăm. E drept că în ultimii ani am început să o scoatem în față și să vorbim despre rezultate pe diverse comunicate, dintr-un motiv foarte simplu: fiindcă într-o Românie colectivistă nimeni nu voia să recunoască o performanță bună într-un ranking internațional. UBB era de ani de zile în cele mai multe ranking-uri, dacă nu prima, a 2-a sau a 3-a din țară. Dar toate universitățile se comparau ca și cum n-ar fi diferențe între primele două-trei universități din top și celelalte, (…)
Va trebui să ne gândim foarte serios în viitor ce facem cu ranking-urile. După mine, ar merita încă păstrate ca benchmark. Să facem analizele interne când apar, dar cu grijă și amintindu-ne mereu de aceste limite pe care le au. (…)”
—-
„Din punctul meu de vedere, noi avem arhitectura world class, e pusă pe șine, direcția e bună, sensul e bun. Ce avem de făcut este să creștem conținutul, să dezvoltăm în a în formele bune conținutul pentru a ne apropia de performerii care există în liga world class. Un lucru ușor de spus, nu-i foarte ușor de făcut, fiindcă pentru a crește sub aspect de conținut ai nevoie de câteva lucruri. Unu: un buget adecvat. (…) Va trebui să ne batem să ne creștem bugetul, să aducem granturi, să aducem resurse, să aducem proiecte, fiindcă bugetul ne va accelera mișcarea în creșterea de conținut, în forma bună pe care o avem. Doi: legislația din păcate, legislația românească nu este gândită pentru universități world class. Legislația românească de cele mai multe ori ne tratează prin logica mai veche de școli superioare de predare. Noi trebuie să formăm resursă umană. (…) Trebuie să predăm și să formăm resursă umană, resursa umană importantă. Dar în logica noastră, nu în logica veche de tip „stai jos și scrie”.
”Deci va trebui să lucrăm mereu la modificarea legilor, la ajustarea lor pentru a permite apariția România a mai multor universități care doresc să aibă un profil world class”.
Dezbaterea susținută de Daniel David, integral:
Citește șI:
Rectorul în exercițiu Daniel David, singurul candidat pentru un nou mandat la conducerea Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca
Redacția
Editura Diana
Diana Ghimiși
Mihai Peticilă
7 comments
Fiind implicat profesional de peste trei decenii in evaluarea CALITATII organizatiilor, am citit si recitit articolele binevenite publicate de EDUPEDU pe temele clasamentelor academice internationale precum si a metarankingului universitar dambovitean – o oportuna si complexa initiativa originala menita sa rezolve atat delicata problema a pozitionarii universitatilor noastre in raport cu cele straine (“benchmarking”) cat si sa justifice acordarea finantarii bugetare pe criterii calitative (desi si OUG 75-2005 – recent abrogata dar copiata masiv in noile legi ale invatamantului, L 198 si L199 – a vizat, prin acreditarile realizate de ARACIP si ARACIS, acelasi scop de justificare a finantarii bugetare pe criterii aparent calitative, denumite “standarde” si stabilite din birouri de functionari, departe de cerintele, nevoile si asteptarile REALE ale beneficiarilor educatiei ….
In speranta ca ceea ce publica EDUPEDU se va bucura de o (si) mai larga audienta inclusiv de reactivitatea decidentilor, propun atentiei cititorilor interesati de calitate si clasamente/ topuri deocamdata doar cateva observatii si idei:
1. Intr-o lume bazata cvasi-exclusiv pe interese si pe influenta unicului zeu acceptat majoritar – VITELUL DE AUR – este (aparent) normal ca si clasamentele/ topurile/ ranking-urile academice sa reprezinte anumite interese. Astfel, multe clasamente internationale (cunoscute prea putin in Romania, din motive de ignoranta si suficienta) vizeaza fie cresterea vanzarilor anumitor publicatii, fie promovarea (contra cost, evident) a anumitor universitati in apriga lor competitie mondializata pentru resurse si clienti, fie captarea cat mai multor studenti platitori de taxe, fie cresterea numarului de articole stiintifice publicate (contra cost, evident) de tot mai multe reviste si conferinte (inclusiv inca “exoticele”, pentru noi, “predatory journals” si “predatory conferences”),etc. De aceea criteriile/ indicatorii si ponderile utilizate in aceste clasamente s-au dovedit a fi pentru noi nu numai “reductioniste” ci si defavorabile ceea ce a condus la includerea in acestea, pe parcursul a peste doua decenii, a doar maximum 10 universitati romanesti (din cca. 90 existente!) si acelea pe pozitii in cel mai bun caz mediocre!!! Metarankingul original dambovitean (realizat se pare, intr-un mod pe cat de complex pe atat de putin transparent, criteriile, indicatorii, ponderile si metodologia de calcul nefiind publice in limba romana, dar ascunzandu-se sub un potop de termeni tehnici exotici, deci inaccesibili neofitilor dar publicate in engleza sub acoperirea prestigioasei edituri Springer) !!! De ce oare?!) a evidentiat 31 de universitati romanesti, restul nefiind incluse in clasamentul publicat…De ce? Cum? Pentru ce? Mistere de elucidat, se pare… 2.Orice clasament/ top/ ranking al CALITATII unor organizatii implica atat evaluarea masurii in care organizatia indeplineste cerintele unor criterii prestabilite, transparente si realizabile (!!!) cat si definirea CLARA, RELEVANTA, NEECHIVOCA, de preferat prin CONSENSUS-ul tuturor partilor implicate, a acestor CRITERII (cu indicatorii, ponderile si metodologia lor de evaluare), ansamblul lor formand REFERENTIALUL evaluarii… De remarcat ca, in peste 30 de ani, la noi nu s-a dorit si /sau putut nici macar discuta dar-mi-te consensualiza ce ar insemna o UNIVERSITATE DE CALITATE in Romania!!!! … In tara “drepturilor si libertatilor” (fara responsabilitati, de prea multe ori!) si a dreptului prioritar la libera exprimare (ignorand virtutile consensus-ului), mai fiecare parlamentar, ministru, universitate, profesor, student, etc. in cel mai bun caz are si proclama propriile sale criterii (dar, in cel mai rau caz, nici macar nu-si pune o asemenea problema)…. Pentru Ministerul educatiei si alti multi decidenti, UNIVERSITATEA DE CALITATE a fost – pana la aparitia OG 75-2005, ARACIS-ului si Metaranking-ului – exclusiv organizatia care respecta legislatia si reglementarile, dand socoteala pentru utilizarea “economicoasa” a fondurilor bugetare alocate… La fel pune problema si Curtea de conturi! De ce mai era nevoie de ARACIP si ARACIS tot in acelasi scop? Avand Metarankingul am putea acum avea in vedere o multime de alte criterii dar acestea sunt NECONSENSUALIZATE caci au fost stabilite fara consultarea beneficiarilor educatiei (in primul rand angajatorii care beneficiaza de absolventii nostri, dar si absolventii, studentii, finantatorii acestora, inclusiv parintii!) si fara consultarea profesorilor universitari, de care depinde in mare masura indeplinirea criteriilor… Din pacate nici criticii Metarankingului nu au avut in vedere aceste cerinte (respectate pe alte meridiane!!!) ci doar obtinerea unei cat mai consistente finantari bugetare de catre universitatile lor !!!
Sunt sigur ca nici intarziatul dar deceptionantul slogan-program “Romania Educata” (asa cum a fost si a ramas sloganul, fara program, “Romania – tara lucrului bine facut”) nu vor dori/ putea/ sti cum si ce trebuie facut pentru a defini consensualizat si in Romania UNIVERSITATEA DE CALITATE !
Cunoscand si reflectand asupra realelor motivatii si efecte ale multelor zeci de modificari aduse intr-un deceniu Legii 1-2011 privind educatia nationala (LEN), asupra colectiei de surprinzatoare confuzii, erori conceptuale si prejudecati incluse in OUG 75-2005 (aprobata prin Legea 87-2006) privind asigurarea calitatii educatiei si, mai ales, asupra socantelor date statistice demonstrand extinderea contraproductiva a ABANDONULUI UNIVERSITAR si a ANALFABETISMULUI FUNCTIONAL (initiat in preuniversitar dar cu consecinte inca neevidentiate si in invatamantul superior), decidentii actuali ar putea da dovada de realism, pragmatism, credibilitate, poate chiar de eficacitate si eficienta!…
Continuand cu simulacrele/ mimetismul, uzurparile si suficienta aroganta, sistemul nostru educational va retrograda si mai mult, indiferent de clasament !!!
Clasificarea “Shanghai” e nula, ne bazam pe chinezi cat de buni suntem?? si bombardati cu informatie, totusi majoritatea analfabeti pe domeniu? In universitatiile din Ro nu SE invata nimic si majoritatea ies analfabeti functionali in domeniu, astfel someri de lux. Daca vine unul din afara unui domeniu si coteste ca si hobby, SE constata ca stie net mai mult decat un absolvent de Univ. Asta si pe dincolo, dar acolo termini si te cauta si angajeaza. In clasamentele times suntem sub Africa ca ranking…si pe buna dreptate.
Dl. Rector atunci cand UBB era in topul Shanghai idolatiza ranking-urile, as spune avea un fetis cand aparea doar UBB. Acum nu mai sunt bune pentru ca, ce sa vezi nu mai apare UBB. Mai mult critica universitatile noi/mici, dar a luat una dintre ele Ef. Murgu Resita transformand-o in CUR (Centrul Universitar Resita al UBB) pentru cunoscatori. Ce sa vezi acolo cu cercetarea mai greut ei sunt performanti la spagi si astfel UBB a cazut din Ranking-ul Shanghai. Haideti sa mai facem un metaranking in care UBB sa fie primul. Tot inainte tovarasi!
Right. Si sa nu uitam ca punctajele se insumeaza. UBB e uriasa, deci are multe puncte exact de aia. Acum vreo zece ani erau pe primele locuri. Acum vin puternic din urma alte universitati mai mici dar cu cercetatori mai de soi decat cei din cloaca UBB. Si-l deranjeaza pe individ. Se ridica impotriva Open source (care este recomandata de UE) nu pentru ca trebuie dati niste bani (aproape toate revistele iti iau cum bani) ci pentru ca ei nu publica absolut deloc. Si-atunci sa nu mai aiba bnimeni, nimic. Este solutia lor de a se clasa pe primul loc.
Dupa balbaiala/ezitarile/justificarile penibile vizavi de doctoratul lui Bode cat de moral mai e ca David sa ramana rectorul UBB?
Și crezi că Bode-i singurul care a plagiat.
Nici rectorul David nu a luat atitudine fermă .
Doar conferențiar Ciprian Mihali a reacționat.
Prea puțin ,din păcate.
O grămadă de universități apărute ca ciupercile după ploaie, cu cadrele didactice fără operă, fără cercetare, fără cv, cu doctorate luate pe te miri unde…în numerele autonomiei universitare sunt angajați pe nepotisme , politic, etc. Grav este că pentru a-și lua salariile, acestea școlarizarea pe oricine se înscrie și plătește taxa, chiar dacă mulți dintre studenții lor nu au vreo baza științifică, și , sunt convins, ca nici multe cadre didactice universitare, nu o au…și uite asa, avem licențiați fără competente, pregătire etc….