Universitatea din București este prima dintre cele 17 instituții românești de învățământ superior incluse în ediția din acest an a clasamentului global Times Higher Education Impact Ranking. Publicat joi, acesta ierarhizează universitățile în funcție de măsura în care îndeplinesc obiectivele ONU de dezvoltare durabilă și de impactul acestora asupra societății.
Doar cinci dintre cele 17 universități românești intră în Top 1000, în clasamentul ce cuprinde 1.591 de universități din întreaga lume. Celelalte 12 apar în ultima parte a rankingului.
Astfel, o singură universitate apare în intervalul 201-300, trei – în intervalul 401-600, una – în intervalul 801-1000.
Universitățile românești incluse în Times Higher Education Impact Ranking – 2023, publicat la 1 iunie:
- Universitatea din București – în intervalul 201-300
- Universitatea Babeș-Bolyai – 401-600
- ASE București – 401-600
- Universitatea Lucian Blaga din Sibiu – 401-600
- Universitatea Al. I. Cuza din Iași – 801-1000
- Pe locurile 1000+: Universitatea Dunărea de Jos din Galați, UMST George Emil Palade din Târgu Mureș, UMF Grigore T. Popa, Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu, Universitatea din Oradea, Universitatea Politehnica din București, Universitatea Politehnică din Timișoara, Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea Transilvania din Brașov, USAMV Cluj-Napoca, Universitatea de Vest din Timișoara.
Față de anul trecut, Universitatea din București a crescut semnificativ, în timp ce UBB și ASE București au scăzut ușor.
Criteriile în funcţie de care sunt clasificate instituţiile de învăţământ superior în topul Times Higher Education Impact Rankings au la bază cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă ale Naţiunilor Unite. Topul evidenţiază impactul universităţilor asupra societăţii, pe baza succesului acestora în atingerea unor obiective precum ‘Good Health and Wellbeing’, ‘Gender Equality’, ‘Decent Work and Economic Growth’, ‘Reduced Inequalities’ sau ‘Peace, Justice and Strong Institutions’, ‘Partnership for the Goals’. Criteriile în funcţie de care sunt clasificate instituţiile de învăţământ superior în topul Times Higher Education Impact Rankings au la bază cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă ale Naţiunilor Unite.
La capitolul “Educație de calitate”, ce măsoară contribuția universităților la învățarea pe tot parcursul vieții, la cercetarea pedagogică și angajamentul față de educația incluzivă, Universitatea din București se situează, în ediția din acest an, pe locul 23 global, urmată fiind, tot în top 100, de Universitatea Lucian Blaga din Sibiu. UBB Cluj-Napoca apare în intervalul 101-200, iar ASE București și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca – în intervalul 201-300.
4 comments
Unde sunt Universitatile Medicale !?
Apă de ploaie. Avem parcă 53 universități. Germania are in jur de 75. Se dau prea multe diplome fără valoare numai să aibă profii catedre. Vreau să zic tejghele. Asta s a întâmplat în ultimii 30 ani. Și în preuniversitar la fel. Acum cer respect de la cei cărora le au dat diploma pe sub tejghea (ei conduc tara azi).
Și cum se miră alde ciolaci ciucani etc. când aud că ăia pe care i au ,, făcut ” unde când și cum au vrut vor respect. Ce am mai râs
perfect adevărat… Universitățile noastre erau de top, nu auzise nimeni de țâri “universitare” ca, Olanda, Belgia sau Danemarca!!!!! Se băteau tinerii din toatâ lumea să prindâ un loc la UMF Carol Davila, la POLITEHNICĂ, la Arhitectură, la Universitatea din București, Iași și Cluj, la Inst. de Marină “Mircea cel Ɓătrân” Constanța, etc. Acum ne dau lecții de psiho-pedagogie, cine oare??!! Tocmai acele nulități de universități de care nu am auzit de niciodată!!!! Cred că bătea vântul prin facultâțile din Utrecht, Maastricht, etc… Rămân interzis de tupeul jegos al vest-europenilor… Ne-au atras tineretul cu nulitățile lor de programe, așa zis, moderne… Știm noi bine ce soâlare pe creier e și acolo…
Nu au nicio valoare aceste clasamente, făcute după interese, fără rigoare. Ele diferă după cum sunt interesele; mai mult scoase din pălărie pentru imagine. Marcheting șmecherește!!