Clasament deturnat la Olimpiada de Istorie din județul Sălaj: mai multe lucrări au fost recorectate, după aflarea numelor elevilor, la decizia Inspectoratului școlar. Doi profesori ar fi evaluat greșit un exercițiu, iar alții ar fi divulgat rezultate înainte de afișare

Foto: © Andrey Popov | Dreamstime.com

Lucrările de la etapa județeană a Olimpiadei Naționale de Istorie (ONIst) din județul Sălaj au fost recorectate după ce s-a descoperit că doi profesori ar fi greșit evaluarea și notarea la un exercițiu, la clasa a X-a, după cum se arată în răspunsul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Sălaj către o sesizare a unui părinte al unui elev participant, document obținut de Edupedu.ro.

De asemenea, mai mulți profesori evaluatori ar fi divulgat note ale elevilor înainte de publicarea rezultatelor inițiale, susține Inspectoratul școlar în răspunsul către părintele care a cerut lămuriri cu privire la modul și baza în care au fost recorectate lucrările, înainte de afișarea rezultatelor inițiale, recorectare care a produs inversarea locurilor 1 și 4 din clasamentul provizoriu.

Diferențele de notare au fost constatate de reprezentanții Inspectoratului școlar la lucrările de la clasa a X-a după ce „în seara zilei în care s-a desfășurat competiția școlară președintele comisiei județene de organizare, evaluare și de soluționarea contestațiilor (…) s-a prezentat la unitatea de învățământ cu scopul de a verifica cum decurge olimpiada”.

Președintele comisiei „a constatat faptul că corectarea lucrărilor de la clasa a X-a a fost finalizată și lucrările au fost predate comisiei de evaluare. Drept pentru care a întrebat dacă la clasa a X-a s-au verificat lucrările care se clasau pe primele trei locuri, aceasta fiind o practică constantă în desfășurarea olimpiadelor, întrebare la care a primit un răspuns negativ”.

Și ISJ continuă în documentul consultat de Edupedu.ro: „În urma vizualizării în mod aleatoriu a unor lucrări de la clasa a X-a, prin raportare la barem s-a constatat o greșeală științifică în evaluarea în întregime a subiectului I, punctul 5, consecința acestui fapt fiind decizia Comisiei de rechemare a celor doi evaluatori în vederea corectării subiectul I, punctul 5”.

„Cei doi profesori evaluatori s-au prezentat în unitatea de învățământ unde li s-a explicat situația și li s-a propus recorectarea tuturor lucrărilor în integralitate, propunere cu care aceștia au fost de acord. În urma recorectării lucrărilor de la clasa a X-a s-au constatat diferențe majore față de corectarea inițială la mai multe lucrări, cea mai mare diferență s-a înregistrat la lucrările elevilor clasați pe locul I, respectiv locul IV. Drept urmare, în urma recorectării lucrărilor de la clasa a X-a clasamentul inițial a suferit modificări semnificative”, mai scrie Inspectoratul școlar Sălaj în document.

Reprezentanții ISJ Sălaj mai spun că nu pot stabili exact, dar cred că lucrările au fost recorectate cu colțul negru dezlipit, adică cu numele copiilor la vedere, dat fiind că deja notele inițiale erau prelucrate pentru afișare, ceea ce se face numai după desigilarea colțului care anonimizează datele referitoare la elev și școala de proveniență:

Inspectoratul școlar neagă acuzațiile părintelui că pentru schimbarea ordinii în clasament ar fi intervenit favoruri și recunoaște că nu există o procedură pentru astfel de cazuri, multe fiind descoperite și semnalate de Edupedu.ro doar în anul acesta școlar – vezi cazul de la Fizică din Buzău, de la Limba română – Sectorul 2, de la Limba engleză din Galați.

„Cu toate acestea, din cele menționate de către membrii comisiei de evaluare sub semnătură nu reiese ipoteza conform căreia, deși recorectarea lucrărilor s-a realizat cu acestea desigilate s-ar fi dorit favorizarea în vreun sens a vreunuia dintre candidați.

Comisia de verificare constituită la nivelul ISJ Sălaj constată faptul că Metodologia-cadru de organizare şi desfăşurare a competiţiilor şcolare şi a Regulamentului de organizare a activităţilor cuprinse în calendarul activităţilor educative, şcolare şi extraşcolare, nu tratează situatia întâmpinată la olimpiada de istorie — etapa judeţeană, respectiv nu cuprinde o procedură de reevaluare a lucrărilor în situația în care, anterior afișării rezultatelor s-ar descoperi că evaluarea nu a fost realizată corespunzător din varii motive”.

„Drept urmare, comisia pentru olimpiada de istorie — etapa județeană a întâmpinat o situație care nu este menționată în cadrul legislativ aplicabil organizării și desfășurării olimpiadelor și în consecință au gestionat situația atipică după cum au considerat de cuviință la acea dată, exprimându-și puncte de vedere în sensul susținerii corectitudini deciziei adoptate. Menționăm faptul că aceste aspecte au avut loc anterior afișării rezultatelor și depunerii contestațiilor”, a mai notat ISJ Sălaj în răspunsul către sesizarea despre nereguli a unui părinte.

Foto: © Andrey Popov | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Olimpici internaționali pe banii lor și ai profesorilor. Mai mulți elevi români au fost premiați la două concursuri internaționale de Limba latină, în Italia, la care au ajuns pe cont propriu, concursuri excluse fără explicații de Ministerul Educației din România din calendarul competițional, în urmă cu 2 ani
EXCLUSIV De la olimpiadă, la spital. Mai mulți elevi participanți la Olimpiada Națională de Istorie au ajuns la spitalul din Brașov, după ce au mâncat la un restaurant. Elevii acuză organizatorii că au încercat să mușamalizeze situația / Inspectorul general spune că deși știe de copiii din spital, nu a declanșat nicio anchetă pentru că nu a avut nicio plângere
Elevii de la liceele militare, interziși la Concursul de chimie „Petru Poni” printr-o interpretare a Ministerului Educației, deși regulamentul le permite să concureze și chiar îi menționează explicit / „Liceele militare, deși sunt în filiera vocațională, au doar specializări comune cu filiera teoretică”, susțin oficialii
Olimpiadele școlare ar putea fi organizate anul viitor și în timpul săptămânii, nu doar în weekend, pentru a evita suprapunerile – surse
Acuzații la etapa națională a Olimpiadei de Muzică 2024: un părinte susține că mai multe premii au fost câștigate de elevi din același liceu cu unul dintre membrii juriului – HotNews
Premierul Marcel Ciolacu îi cere ministrei Educației ca elevii care au luat premii la un concurs internațional în SUA „să se poată încadra ca și ceilalți copii care aduc premii din străinătate”
DOCUMENT Niciun concurs la grădiniță și la ciclul primar – noua politică a Ministerului Educației pentru calendarele competiționale oficiale, anunțată ca „decizie” de secretarul de stat Florian Lixandru la 3 luni după tăierea din senin a peste 40 de concursuri școlare, în ianuarie 2024 / Același minister lasă însă zeci de concursuri private să se desfășoare în școli
SURSE Elevii aflați la Olimpiada de Fizică de la Brașov vor putea susține probele de baraj la Informatică, pentru loturile naționale, din liceele organizatoare
UPDATE Subiectele de la etapa națională a Olimpiadei de Limba română pentru minorități 2024, de la Arad, nepublicate la o săptămână de la încheiere / Inspectorul Marius Gondor: Vor fi publicate curând. Nu există vreun termen, nu l-am depășit
Experiența unei profesoare la Olimpiada de Muzică 2024: Pentru prima dată, nimeni nu a tras pentru o anumită școală, oraș, copil. Într-o dezorganizare totală, în bula mea, ceva bun s-a întâmplat
Baremele de la Olimpiada de Muzică au avut mai puține exerciții pentru că subiectele au conținut itemi din afara programei, retrași și cu punctele redistribuite – explicațiile președintei de comisie de la Craiova, Lăcrămioara Pauliuc / Cum comentează neafișarea unor rezultate, profesorul cu nepot în concurs și elevii descalificați
UPDATE Nereguli la Olimpiada națională de Muzică pentru liceu de la Craiova, semnalate de profesori: baremul pentru proba de Teorie muzicală, cu mai puține exerciții decât ar fi primit elevii – FOTO
Exit mobile version