Ciucă, la ședința Comitetului Interministerial OCDE: După aderarea la NATO și UE, deschiderea perspectivelor de aderare la OCDE este șansa unei noi etape de reforme și alinierea societății noastre la modelul democrațiilor consolidate

Nicolae Ciucă / Foto: gov.ro

Premierul Nicolae Ciucă a condus astăzi prima ședință a Comitetului Interministerial OCDE, al cărui rol este coordonarea negocierilor și transformărilor necesare pentru admiterea României în Organizația pentru Cooperare si Dezvoltare Economică (OCDE), care realizează și testele PISA. „După aderarea la NATO și UE, deschiderea perspectivelor de aderare la OCDE este șansa unei noi etape de reforme în favoarea cetățeanului și alinierea societății noastre la modelul democrațiilor consolidate”, a declarat Ciucă, potrivit unui comunicat de presă al Guvernului.

Mai jos, comunicatul integral al Guvernului:

Prim-ministrul României, Nicolae-Ionel Ciucă, a condus ședința Comitetului Interministerial OCDE, al cărui rol este coordonarea negocierilor și transformărilor necesare pentru admiterea României în Organizația pentru Cooperare si Dezvoltare Economică (O.C.D.E.).

„Decizia de ieri a Consiliului OCDE referitoare la deschiderea negocierilor de aderare cu România reprezintă pentru noi o oportunitate pe care suntem datori să o valorificăm. Reuniunea de astăzi este semnalul pe care îl dăm privind seriozitatea cu care tratăm pregătirea aderării noastre la OCDE, pentru a fi alături de statele dezvoltate, care dețin peste 70% din producţia şi comerţul globale şi 90% din nivelul mondial al investiţiilor străine directe. După aderarea la NATO și UE, deschiderea perspectivelor de aderare la OCDE este șansa unei noi etape de reforme în favoarea cetățeanului și alinierea societății noastre la modelul democrațiilor consolidate”, a declarat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.

Convocarea de astăzi, la nivel de ministru, a reuniunii Comitetului Interministerial pentru coordonarea relațiilor României cu Organizația pentru Cooperare si Dezvoltare Economică (O.C.D.E.) este menită să transmită mesajul necesar impulsionării eforturilor României în ceea ce privește dosarul de candidatură la organizație. Dacă decizia de începere a negocierilor pentru aderarea României la OCDE a fost una politică, pregătirea tehnică ocupă un loc central în parcursul țării noastre spre aderare.

Consiliul Interministerial a validat asumarea atașamentului României la principiile, valorile și standardele organizației, astfel cum sunt întărite și dezvoltate în cele două documente recent adoptate de OCDE, în cadrul reuniunii Consiliului OCDE de la nivel ministerial (Paris, octombrie 2021) – “DECLARAȚIA PRIVIND VIZIUNEA OCDE” și “DECLARAȚIA MINISTERIALĂ A CONSILIULUI DIN 2021”. Valorile și principiile din aceste ultime două documente relevante se referă la importanța coordonării eforturilor la nivel internațional, de către toate statele membre OCDE în domeniile considerate esențiale:

La acest moment, România este aderentă la 6 din cele 8 standarde esențiale pentru aderare:

În lunile următoare, România va începe activitățile aferente aderării la Codurile de liberalizare. De asemenea, România și-a exprimat deja intenția de a adera la Convenția OCDE Anti-Mită. Toate aceste angajamente se transpun în reforme relevante pentru modernizarea economiei țării noastre.

Exit mobile version