Circa 65.000 de elevi din București învață online. Rata incidenței în Capitală a ajuns la un record de 10,31 la mia de locuitori. Aproape 500 de profesori, bolnavi de Covid-19

4.844 de vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
În ziua în care incidența de infectare cu coronavirus a trecut de 10 la mia de locuitori, un record absolut pentru Capitală de la începutul pandemiei și până acum, aproximativ 65.000 de elevi învață în online, adică 21% din populația școlară, potrivit datelor Inspectoratului Școlar București.

Mai exact, este vorba de 2.400 de clase aflate în mediul online din totalul de circa 12.000, adică 20%. În București, rata incidenței de coronavirus a ajuns la 10,31, potrivit datelor comunicate astăzi de Direcția de Sănătate Publică.

De asemenea, în ultimele 14 zile, 490 de cadre didactice au fost confirmate pozitiv cu Covid-19, mai arată datele ISMB.

Amintim că luni, 27 septembrie, săptămâna trecută, erau 34.000 de elevi care făceau școala online, în București, dintr-un total de 301.000.

După schimbarea regulii de funcționare a școlilor în cazul în care incidența din localitate depășește 6 la mia de locuitori, școlile au primit o adresă de la Ministerul Educației prin care sunt obligate să raporteze către inspectoratele școlare, iar acestea să publice la rândul lor, zilnic, pe site-uri, lista claselor cu activitatea suspendată. Suspendarea cursurilor este acum descentralizată la școli, în funcție de cazurile interne.

Lista pentru București poate fi consultată aici – Inspectoratul Școlar București.

Potrivit ordinului comun cu numărul 5.338/1.082 al miniștrilor Educației și Sănătății se suspendă cursurile doar la apariția unui caz pozitiv într-o clasă, și nu la rata de infectare din localitate, cum era până acum. Toți copiii acelei clase rămân acasă. După 8 zile, cei care sunt testați și au un rezultat negativ se întorc în clasă. Restul fac școală online până la trecerea a 14 zile de la suspendarea cursurilor.

Foto: © Vitaliy NazarenkoDreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


11 comments
  1. De parca e problema mea cu cine sa faca online. Fix asta ma preocupa daca se imbolnaveste copilul. Voi nu va dati seama ca puneti mai presus problemele altora decat pe cele ale propriilor copii? Sa va fie rusine! Daca platiti taxe trebuie sa aveti si drepturi. Nu este problema nici unui individ din cei care comenteaza pe-aici de ce nu este statul capabil sa creeze conditii (de fapt normal ar fi ca fiecare dintre voi sa le ceara socoteala pentru asta). Sa predea ministrul asta care ia deciziile astea SHOCK. As vrea macar sa mi se fi dat optiunea sa tin copilul acasa. Sunt de acord si cu lectii online organizate de catre minister sau ONG-uri pentru grupuri mai mari de copii. Atata vreme cat materia este acolo si respecta programa, nu ma mai intereseaza nimic altceva. Va scuzati si va lamentati intr-una. Sunteti de toata jena!

  2. Se pare ca… nu înțelegeți nimic. Cred ca v-ați uitat în oglinda când ați scris. Plângeți mai departe pe umărul PSD și trimiteti-va copiii în focare (dacă aveți) sau predați mai departe cum ați fost școliți (dacă sunteți cadru didactic). Iar englezisme… Of. Asa ca: “Tomorrow you could turn lame or start stuttering”. Sau mai bine zis: ai fost chior, chior ramai.

  3. Profesorii ce stau acasă bolnavi, stați liniștită d-na, nu stau cu branula, iar dacă sunt bolnavi nu predau nici fizic. Pe de alta parte, susținătorii PSD sa aștepte un pic până când se împart pungile cu zahar și faina și tavitele cu mici sau poate vin Dragnea, Ponta, Andronescu (care a pus câteva cărămizi la distrugerea învățământului), Mitrea, Năstase, etc și or sa facă România ca o floare (asa cum tot au făcut de 25 de ani).
    Totodată când citiți un comentariu sau mai multe, faceți-o cu atenție. Suntem vaccinați (familia noastră), dar ponderea îmbolnăvirilor creste, nr de incapabili care nu înțeleg la ce-i buna vaccinarea nu scade și atunci îmi doresc sa ma protejez, noi și băiatul de aceste riscuri. În acest moment școală reprezinta un risc maxim de răspândire a virusului. Teste în școli nu sunt, sunt teste omologate, medici nu sunt, trebuie să-și facă elevul testul pe banii lui (la băiatul meu la școală asa e, celelalte teste din școală sunt pentru a confirma cazurile apărute în școală).
    Deci singura soluție viabila de prevenție este de a fi închise școlile și a trece online pana când se ajunge la un prag de sub 3 la mie.
    O seara buna, citiți și nu e nevoie să-mi răspundeți. Țineți pentru dvs.
    Cu stima

    1. Eu tin insa sa va raspund, fara a va rapi prea mult din pretiosul timp: Aveti prea multe idei preconcepute cand vine vorba de politica. Lasati faina si uleiul. Sunteti…lame.

  4. Câmpeanu si Câtu, vinovati de imbolnaviri ale elevilor si profesorilor, vinovati de elevii din ATI, vinovati de inconstienra si mândrie deșartă.
    Au sacrificat sănătatea copiilor si i-au terminat psihic pe profesorii din preuniversitar. In aceiasi zi au ore unele cu toata clasa fizic, altele online din clase goale, numai cu tableta sau cu laptopul in fața, unele hibrid (in banci sunt cei vaccinați si in varful patului acasa, cei nevaccinati).
    Numai doua minti bolnave puteau născoci asa plan diabolic.

    1. Nu e vina lor, s-a pus o presiune uriașă din partea profesorilor. Profesorii nu vor online nici în ruptul capului. Caz real : la noi în școala nu se declara toate cazurile,noi avem elev cu covid și în presa nu a apărut,nici pe situl isjuli. Invatatoarele pun presiune pe noi parintii sa stam în online doar 8 zile, iar dacă insistam ne amenință cu repetenția și exmatricularea.Deci, a cui ii e vina, a lui Câțu? Nu! E a cadrelor didactice ce par a fi într-o adevărată cârdășie generalizata a incompetentei și ilegalităților.

  5. La aceasta creștere alarmanta a îmbolnăvirilor, treceți școala on-line, pana la un prag scăzut de îmbolnăviri, de sub 3 la mie! Nu mai asteptati! După 8 zile de la trecerea on-line se pot întoarce la școală, dar în urma unui test, pe banii părinților, nu ai școlii!!!! Ce aberații!!! Toată familia mea este vaccinata, dar e foarte periculoasa aceasta perioada. Treceți online!

    1. Si cu cine sa faca online,cu cei 500 de profesori bolnavi?? Te auzi? Crezi ca va sta profesorul cu perfuzia in mana sa predea online ca sunteti voi paranoici? Lasati scolile deschise. Mereu faceti doar ce dicteaza parintii, sunt o vaca buna de muls pentru voturi. La ultima votare profesorii au votat PSD si i-a spurcat toata lumea. Sa vedem ce fac cei din PSD. Se tot lauda prin Ciolacu de 3 luni ca tin scolile deachise. Fapte, nu vorbe!

  6. In momentul asta scoala e un mare haos.Blamatul sistem hibrid e peste tot la clasele mai mari unde elevii vaccinați vin la scoala . Eficienta învățării e mult redusă fata de învățământul total online. Copii vin la scoala și nu au cu cine face orele , profesorii fiind bolnavi. Când erau toti online cei mai mulți profesori au ținut orele de la domiciliu Chiar
    dacă erau bolnavi.
    Păcat ca mai sta guvernul asta cu miniștri desprinși de realitate .

  7. Va rugam sa suspendați cursurile acolo unde trebuie. Să se amâne examenul pentru directori mulți candidați sunt bolnavi, oricum 90%sunt aceeași.

    1. Ori fizic, ori inghetat anul. Ne am saturat de aberatii de genul online pe banii nostri. Pe cine mai prostiti sa predea online?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Programul PSD pentru educaţie

Mihnea Costoiu: Consiliul Național al Rectorilor susține proiectul legii învățământului superior / Angajarea asistenților universitari fără studii de doctorat, propusă de universitățile de medicină

Rectorul Universității Politehnica din București, Mihnea Costoiu, a declarat, în cadrul dezbaterilor din Parlament, că proiectul legii învățământului superior este susținut de Consiliul Național al Rectorilor. Acesta a menționat că…
Vezi articolul

Programul “Masă caldă” 2023: Tot 450 de școli au fost incluse în program, ca și anul trecut, iar valoarea mesei zilnice rămâne 15 lei / Guvernul vrea ca autoritățile locale să încheie contractele de achiziții cu furnizorii până la 1 septembrie 2023 – proiect

Programul Masă Caldă, care rămâne și în 2023 la stadiul de proiect, include același număr de școli și grădinițe: 450, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență publicat în dezbatere…
Vezi articolul