Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6, la lansarea unui proiect de colectare selectivă în școli: Îmi asum desființarea ghenelor. Vom amenaja puncte unde se va duce gunoiul lângă bloc, cu acces pe cartelă magnetică

Ciprian Ciucu / Foto: Captura Facebook.com

Primarul sectorului 6 a anunțat că “este momentul să îmi asum ca politician și primar al Sectorului 6 desființarea ghenelor”. În cadrul unei conferințe în care ASAP a anunțat, alături de Inspectoratul Școlar Municipal și de primarul Sectorului 6, începerea unui proiect pilot de colectare selectivă în școlile din sector, Ciprian Ciucu a declarat că “vom desființa ghene, vom amenaja niște puncte unde se va duce gunoiul jos, lângă bloc, care să fie foarte bine organizate, foarte curate în primul rând. Acum e o mizerie generalizată”.

“Acolo va duce gunoiul doar cel care plătește să ducă gunoiul acolo. Nu oricine poate să intre și să lase gunoiul pe banii altora, cu acces pe cartelă magnetică – cum se întâmplă la Sibiu, la Oradea, la Brașov, cum se întâmplă în lumea civilizată, cu supraveghere video. După care compania de salubritate vine și ia luni plasticul, marți hârtia, miercuri ia altă fracție șamd. Oamenii nu își schimbă comportamentul și nu participă la procesul de selectare pentru că nu are încredere în sistem. Toți spun: am văzut că vine mașina de gunoi și răstoarnă tot în aceeași mașină. Dacă nu au încredere, nu participă la schimbarea comportamentului”, a declarat Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6.

În cadrul conferinței de presă organizate la Colegiul Național Grigore Moisil din Capitală,  edilul Sectorului 6 a precizat că “în acest context, proiectul ăsta pică mănușă: e vorba despre comportamente. Cine nu va participa la acest proces va putea să aibă un abonament cu firma de salubritate, dar la alt cost, mai mare”.

“Îmi aduc aminte foarte bine din școală diferite ore la care participam, inclusiv pe vremea comuniștilor, dar și după, care nu erau întotdeauna legate de obiective curriculare precum științe, matematică, competențe lingvistic, ci pur și simplu era un fel de educație pentru sănătate și educație civică. Și îmi aduc aminte că datorită acelor ore la care participam mi-am format comportamente pe care le am și astăzi: despre îngrijire, despre spălatul pe dinți, despre un comportament civic responsabil. Și comportamentele care se dezvoltă în copilărie și în adolscență ne însoțesc pe tot parcursul vieții și cred că, de altfel, despre asta este acest proiect, în primă fază”, a continuat Ciucu.

Acesta a precizat că ”școala trebuie să formeze și cetățeni, iar astfel de inițiative nu pot decât să mă bucure și vor găsi un partener în primăria sectorului 6”. 

“Atunci când vine vorba de colectare selectivă, obiectivul unei astfel de politici este dependent de schimbarea comportamentului cetățenilor. Acest comportament trebuie să fie asumat la nivelul întregii populații a Bucureștiului. Degeaba creăm infrastructură de colectare selectivă, dacă oamenii nu participă la colectarea selectivă. Problema Bucureștiului pe managementul deșeurilor este enormă, este incredibil de acută”, a afirmat edilul sectorului 6.

Ciprian Ciucu, cele mai importante declarații:
Despre deschiderea școlilor:
Exit mobile version