Cioloș, interviu pentru G4Media: Ciprian Teleman mi-a spus că, pe bugetul alocat acum, riscă să nu poată plăti anumite contracte în curs. Am convenit cu premierul ca la prima rectificare, în funcție de câți bani va fi cheltuit, să primească o suplimentare

Foto: G4Media.ro

Ministrul Cercetării, Ciprian Teleman, i-a spus lui Dacian Cioloș, co-președintele Alianței USR-PLUS, că nu are suficienți bani în bugetul primit pe acest an pentru a face plăți pentru contractele în derulare. Informația apare în interviul acordat de Cioloș pentru G4Media.ro.

Întrebat de Dan Tapalagă dacă la întâlnirea de la Vila Lac nu s-a discutat și despre nemulțumirile miniștrilor USR-PLUS, Cioloș a spus:

„Nu, pentru că ele nu mai există. Am vorbit cu Vlad Voiculescu, Cătălin Drulă, Ciprian Teleman – lucrurile sunt clarificate. De exemplu, Teleman mi-a spus că, pe bugetul alocat acum, riscă să nu poată plăti anumite contracte în curs.

Am analizat cu premierul un calendar al execuției bugetare ca să vadă momentul în care are nevoie de banii aceștia și am convenit ca la prima rectificare, în funcție de câți bani va fi cheltuit, să primească o suplimentare”.

Ciprian Teleman conduce Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării. Potrivit fișei de buget propuse, bugetul va fi de 1.924.017.000 lei. Raportat la PIB-ul pe care s-a construit bugetul, estimat la 1116,8 miliarde lei în anul 2021, bugetul ministerului Cercetării înseamnă 0,17% din PIB.

Anul trecut execuția a fost de 1,548 miliarde lei, adică 0,15% din PIB-ul din 2020. Alocarea inițială pentru Cercetare fusese de de 0,13% din PIB, banii fiind suplimentați prin rectificările de peste an.

Reamintim că într-o declarație pentru Edupedu.ro ministrul Ciprian Teleman spunea că a solicitat o creștere de 30% față de bugetul din 2020. În sume fixe, suma primită pentru 2021 este cu 24% mai mare decât cea executat în 2020, potrivit fișei de buget.

Exit mobile version