Cine sunt miniștrii propuși de Ludovic Orban în guvernul PNL: Anisie – Educație și Cercetare, Turcan – vicepremier, Cîțu, Violeta Alexandru, Costel Alexe, Virgil Popescu, Cătălin Predoiu, Bogdan Aurescu, Nicolae Ciucă

Premierul desemnat, Ludovic Orban, a definitivat lista miniștrilor pe care îi va propune în Guvernul monocolor PNL pe care intenționează să îl conducă dacă va obține votul de învestitură al Parlamentului, au declarat surse din PNL pentru G4Media.ro. Monica Anisie va fi propusă ministru la Educație și Cercetare, potrivit surselor noastre.

Fiecare nume din viitorul Cabinet a fost discutat și aprobat și de președintele Klaus Iohannis, o ultimă întâlnire pe acest subiect între liderul PNL și șeful statului având loc char în această dimineață.

Lista miniștrilor și programul de guvernare urmează să fie supuse aprobării liderilor liberali, care se vor reuni în ședința Biroului Politic Național (BPN) începând cu ora 13:00. Ulterior, Ludovic Orban va depune la Parlament cele două documente în vederea dezbaterii și votului într-o ședință comună a Camerei Deputaților și Senatului care ar putea avea loc săpmâna viitoare sau chiar, potrivit social-democraților, peste două săptămâni.

 

 

Exit mobile version