Cine este Daniel David, propus ministru al Educației și Cercetării în Guvernul Ciolacu 2, după eșecul România educată: susținător al politicilor bazate pe dovezi științifice, al regândirii formării profesorilor în universități, dar și al legii Deca-Iohannis pe care a catalogat-o ca „bine conectată cu reformele europene”, deși un raport al Parlamentului European a criticat dur legea românească

Daniel David / Foto: Ciprian Hord / Dilema

Rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, profesor de științe cognitive clinice și președinte al Asociației Psihologilor din România, Daniel David (52 de ani) este propunerea oficială înaintată de liderul PNL, Ilie Bolojan, pentru a ocupa funcția de ministru al Educației și Cercetării în Guvernul Ciolacu 2. Susținător al politicilor bazate pe date și știință, precum și al comunicării științei pe înțelesul tuturor, pentru a contracara pseudoștiința, Daniel David a menționat în repetate rânduri faptul că problemele din educație trebuie tratate de specialiști. De remarcat că în dezbaterea Legii învățământului superior Deca-Iohannis, Daniel David a avut un discurs apreciativ: „lucrurile arată bine, acceptabil, legea este bine conectată cu reformele europene”, declara David în februarie 2023 despre legea care ulterior avea să fie criticată dur chiar într-un raport al Parlamentului European.

Daniel David este rector aflat la al doilea mandat de conducere a Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, unde din 2007 este profesor de științe cognitive clinice. Universitatea pe care o conduce este prima din România atât în clasamentele internaționale în care universitățile noastre apar, cât și în metarankingul făcut anual de Ministerul Educației. David este rector din 2020, mandat preluat de la cel care a cumulat și șefia UBB, și funcția de președinte al Academiei Române, Ioan Aurel Pop. Din 2022, Daniel David este membru corespondent al Academiei Române. 

A parcurs ultimii doi ani de facultate în unul singur, absolvind în 1995 programul de licenţă în psihologie. În 1999 a obținut titlul de doctor în psihologie tot la UBB, cu lucrarea „Mecanisme inconștiente de reactualizare a informațiilor”, iar parte din programul de doctorat l-a parcurs cu bursă guvernamentală la SUNY at Binghamton, SUA. A urmat un program postdoctoral în SUA, la universitatea americană Mount Sinai School of Medicine din New-York, în domeniul medicinei comportamentale (Bio-behavioral and Integrative Medicine Programs), cu accent pe oncologie (CV-ul lui Daniel David). 

Este președintele Asociației Psihologilor din România (din 2017), directorul pentru cercetare al Albert Ellis Institute din New York, SUA și profesor asociat (adjunct professor) la Icahn School of Medicine at Mount Sinai, New York, SUA. De asemenea, este membru al Academy of Cognitive and Behavioral Therapies, SUA, potrivit CV-ului său. Este autor al monografiei Psihologia poporului român – profilul psihologic al românilor apărută la Polirom.

În 2005, a fost consilierul ministrului Educației Mircea Miclea, singurul ministru care a demisionat atunci când nu a primit 5% din PIB pentru educație, bugetul promis la preluarea mandatului.  

În 2008-2014 a fost vicepreședintele Comisiei Prezidențiale pentru elaborarea și analiza politicilor în domeniile educației și cercetării, comisie condusă de Mircea Miclea în mandatul lui Traian Băsescu; diagnoza realizată de această comisie a stat la baza legii educației nr. 1/2011, cunoscută ca Legea Miclea-Funeriu. În 2008 a fost decorat cu Ordinul Național pentru Merit în Grad de Cavaler, de către președintele Traian Băsescu. 

În 2016-2020 a fost prorector responsabil cu cercetarea, competitivitate-excelență și publicații științifice al UBB, după ce anterior ocupase pozițiile de șef al Departamentului de Psihologie Clinică şi Psihoterapie, director al Şcolii Doctorale Psihodiagnostic şi Intervenţii Psihologice Validate Ştiinţific și director al Institutului Internaţional pentru Studii Avansate de Psihoterapie şi Sănătate Mentală Aplicată (sursa).

În 2020, Daniel David a fost primul președinte interimar prin rotație al Consiliului Național al Rectorilor (CNR), funcție preluată la propunerea ministrului Educației de la acea vreme, Sorin Cîmpeanu, după ce acesta s-a suspendat de la șefia CNR pentru a prelua portofoliul Educației în Guvernul Cîțu (sursa și detalii). 

Amintim poziția favorabilă pe care Daniel David a avut-o în 2023 față de Legea învățământului universitar promovată de fosta ministră Ligia Deca, în total răspăr cu analizele Parlamentului European și ale specialiștilor în științele educației, lege care face ca plagiatul să fie aproape imposibil de sancționat, după cum au avertizat chiar studenții de la ANOSR. „Sub aspectul învățământului superior, din perspectiva noastră, lucrurile arată bine, acceptabil, legea este bine conectată cu reformele europene”, declara în februarie 2023 rectorul Daniel David cu privire la legea Deca-Iohannis (sursa și detalii). 

Despre aceleași legi, rectorul Universității din București, Marian Preda, avertiza că vor face „deservicii sistemului de învățământ românesc”, prin prevederile care adâncesc politizarea învățământului, care permit incompatibilitățile rector-parlamentar și rector-lider de partid politic, care acordă mandate de încă 10 ani rectorilor în funcții deja de 8 sau 12 ani, care adaugă un examen de admitere la liceu care deschide poarta inechităților. Într-o analiză pentru Edupedu.ro, Marian Preda atrăgea atenția că aprobarea legii în varianta în care ministrul a publicat-o în dezbatere ne va aduce „stegulețe și condiționalități și privind educația, așa cum avem acum privind pensiile speciale sau cum am avut în trecut în domeniul justiției“ (sursa și detalii).

În totală contradicție cu evaluarea făcută de Daniel David, Parlamentul European a criticat dur în martie anul acesta regulile din Legea Deca-Iohannis privind verificarea plagiatului și mandatele rectorilor. Monitorizarea europeană consemna o scădere a punctajului României la peste jumătate din criteriile pe baza cărora e evaluată libertatea academică în țară și enumera cazurile răsunătoare de plagiat, precum și incapacitatea mediului academic de a ataca tentativele de încălcare a principiilor academice. Analiza europeană dă exemplu cazurile Cîmpeanu, Ciucă, Bode și invocă „influența și abuzul de putere politică” ca principale amenințări pentru libertatea academică, după cum a relatat Edupedu.ro.

Legile educației Deca-Iohannis au fost criticate de specialiștii din educație, iar politica educațională promovată timp de 10 ani de președintele Klaus Iohannis sub eticheta „România educată” a fost considerată responsabilă pentru criza pe care societatea românească o traversează și care a făcut posibilă alegerea unui candidat cu discurs neolegionar și anti-știință. 

Amintim că, la fel ca toate universitățile din România, până la acest moment nici UBB, al cărei rector este Daniel David, nu a identificat nicio teză de doctorat plagiată, după ce un ordin de ministru din 2021 obliga instituțiile de învățământ superior să-și facă propriul audit în aceste arhive, cu finanțare de la buget. 

De remarcat și modul ezitant în care Universitatea Babeș-Bolyai condusă de Daniel David a soluționat acuzația de plagiat adusă ministrului liberal de Interne de la acea vreme, Lucian Bode. La începutul lunii noiembrie 2022, Comisia de Etică a UBB anunța că teza de doctorat a ministrului Bode includea fragmente plagiate într-o proporție foarte mică, situație contestată de jurnalista Emilia Șercan, care, pe baza propriilor verificări, spunea că ministrul de Interne a plagiat cel puțin 18,5% din teza sa de doctorat. A fost nevoie de o a doua analiză a Comisiei de Etică a UBB pentru ca Universitatea să identifice aproape șase pagini de exemple de plagiat și citare defectuoasă, pentru a declara teza de doctorat „profund viciată” și pentru a cere retragerea cărții publicate pe baza tezei (sursa și detalii).

Daniel David și Ilie Bolojan / Colaj foto: Edupedu.ro și INQUAM Photos – Alexandru Busca

La începutul lunii noiembrie 2024, în momentul în care Ilie Bolojan a preluat șefia PNL, după demisia lui Nicolae Ciucă de la conducerea partidului, acesta a spus: „cred că ar trebui să deranjăm puțin universitățile, să le facem mai antreprenoriale”. Bolojan a cerut atunci condiționarea finanțării universităților de numărul de absolvenți angajați în economia reală în domeniul absolvit.

Singura replică din mediul universitar a venit de la Daniel David, rectorul UBB, care într-un comunicat dat de universitate a scris că „politicienii noștri trebuie să înțeleagă bine antreprenoriatul atunci când se angajează în politici publice, astfel încât acestea să fie bazate pe dovezi. Mă bucur că cel puțin doi politicieni vizibili – domnii Emil Boc și Ilie Bolojan – se exprimă sistematic pentru antreprenoriat, lucru care nu mă miră uitându-mă la realizările lor în orașele/județele în care sunt implicați. Dar când vorbim de universități trebuie să fim atenți și sper să implementăm lucrurile adecvat, după setul de practici internaționale. Universitatea Harvard spre exemplu, nu este o universitate antreprenorială, ci una de cercetare avansată și educației, cu componente antreprenoriale. Urmând astfel de practici internaționale, UBB este o universitate de cercetare avansată și educației, cu componente antreprenoriale importante: curs transversal de antreprenoriat pentru toți studenții/angajații, incubator de afaceri pentru studenți/angajați, societăți antreprenoriale studențești, oficii de antreprenoriat și transfer tehnologic și de cunoaștere etc”.

Ulterior, Daniel David a fost prezent, la rector al Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, în campania electorală prezidențială din aceeași lună, organizând alături de postul de televiziune Digi24 o serie de dezbateri electorale, pe 13, 14 și 18 noiembrie 2024. La dezbateri au fost prezenți candidații la președinție Elena Lasconi (candidat USR), Kelemen Hunor (candidat UDMR), Mircea Geoană (candidat independent), George Simion (candidat AUR) și Cristian Diaconescu (candidat independent). Acestora, rectorul Daniel David le-a adresat două întrebări, în cadrul dezbaterilor televizate organizate.

Daniel David explicat atunci: „eu, rectorul universității, nu am fost și nu sunt membru de partid (și nici candidat), susținând public lucrurile bune făcute de politicieni pentru mediul academic și criticând lucrurile proaste, indiferent de zona politică de unde au venit inițiatorii. Iar când diverși politicieni, mai de dreapta, de centru sau mai de stânga, au dorit să-și testeze ideile în fața comunității UBB sau a societății în general, folosind platforma UBB de dezbatere, au fost tratați cu deschidere, exigență, dar și cu respectul cuvenit acestor poziții într-o democrație. Inițial am fost mai sceptic la solicitările ca UBB să se implice acum ca platformă de dezbateri electorale, deoarece societatea românească nu are încă această practică. Pe de altă parte, cândva trebuie începută!”

Nici o lună mai târziu, pe 10 decembrie 2024, numele lui Daniel David s-a numărat printre cele patru propuse de liderul UDMR Kelemen Hunor pentru poziția de candidat unic la președinție din partea coaliției de guvernare, după ce primul tur al alegerilor prezidențiale din 2024 a fost anulat, în premieră, de CCR, pe fondul unor acuzații fără precedent de manipulare a campaniei electorale în urma căreia câștigător a fost ales un candidat cu discurs neolegionar și extremist (sursa și detalii).

Pentru ca duminică, 22 decembrie 2024, rectorul Daniel David să fie anunțat oficial de președintele PNL Ilie Bolojan drept propunerea PNL pentru funcția de Ministru al Educației și Cercetării în Guvernul Ciolacu 2, așa cum Edupedu.ro anunțase pe surse în premieră.

Citește și:
OFICIAL Daniel David este propus ministru al Educației și Cercetării de PNL, anunță Ilie Bolojan: Îi mulțumesc pentru că a acceptat să-și asume răspunderea pentru acest portofoliu / Audierile au loc luni, la Parlament
Daniel David: Reformele în educație, cercetare și știință sunt protecția unei Românii euroatlantice
Exit mobile version