Pentru a doua oară consecutiv la Forumul Orașelor Verzi (FOV), care are loc anul acesta tot la Brașov, Armata Selectării Atente a Plasticului, ASAP, programul Fundației The Institute, mobilizează toți oamenii la reciclat, în cadrul evenimentului „CO₂lectăm separat împreună”, transmite organizația într-un comunicat de presă. Totul se petrece timp de 3 zile, în perioada 9-11 septembrie, între orele 11:00 – 20:00, la cortul ASAP din Piața Sfatului.
Cu ajutorul voluntarilor, oricine poate crea diverse obiecte funcționale din deșeuri reciclabile, inspirate de creațiile realizate pentru acest proiect de Alexe Popescu, unul dintre designerii români cu un portofoliu ce acoperă mai multe zone creative, în special legate de reciclare și de aplicațiile practice ale tehnicilor de pliere în design, tehnologie și upcycling.
Mai mult decât atât, toți cei care participă la FOV 2022, între 9-11 septembrie, și aduc la cortul ASAP PET-uri transparente de 0,5L, doze metalice, hârtie sau recipiente de sticlă, pot contribui la realizarea unei lucrări artistice de mari dimensiuni, proiectată de designerul Mihnea Ghilduș. Instalația va fi confecționată exclusiv din materiale reciclabile, colectate în timpul evenimentului, în containere special amenajate, mai arată organizatorii.
„Găsește-ți Puterea” este tema celei de-a doua ediții a Forumului Orașelor Verzi. Evenimentul, câștigător al Galei Premiilor pentru un Mediu Curat, are ca scop transformarea Brașovului în Capitala Verde a României, prin desfășurarea a zeci de activități și conferințe, în perioada 5-11 septembrie, care să încurajeze autoritățile și cetățenii în a deveni parteneri pentru un mediu mai curat și mai verde.
Din 2019 și până în prezent, comunitatea ASAP a căutat cele mai eficiente metode de valorificare a deșeurilor de plastic, în funcție de specificul lor și a încercat, prin diverse acțiuni, campanii sau evenimente să ajute tinerii din România să conștientizeze în toate mediile în care își petrec timpul, începând cu sala de clasă, până acasă, în familie, dar și în grupul de prieteni, impactul și rezultatele concrete ale implicării în colectarea selectivă a deșeurilor. Programul contribuie intens la promovarea educației pentru mediu și la crearea unui model de colectare separată aplicabil instituțiilor de învățământ.
Până în prezent, 4 sectoare al capitalei și 23 de orașe și reședințe de județ au aderat la misiunea ASAP și, prin intermediul autorităților locale și al inspectoratelor școlare, susțin activ unitățile de învățământ de pe raza teritoriului pe care îl au în administrare să implementeze o infrastructură funcțională de colectare separată și de reciclare a plasticului.
Programul ASAP este activ în următoarele localități din țară: Constanța, Brașov, Iași, Brăila, Alba Iulia, Sibiu, Arad, Zalău, Alexandria, Râmnicu Vâlcea, Bistrița, Târgoviște, Târgu Mureș, Slobozia, Bacău, Deva, Ploiești, Giurgiu, Tulcea, Baia Mare, Piatra Neamț, Buzău, Măgurele – și în Sectoarele 1, 2, 3 și 6 din București. Peste 550.000 de elevi din aproape 1.000 de instituții de învățământ din orașele care s-au alăturat inițiativei contribuie deja activ la o lume fără plastic.