Cinci medalii de argint și una de aur pentru elevii olimpici români, la Balcaniada de Matematică pentru Juniori 2024 din Turcia

Elevii olimpici români la JBMO 2024 / Foto: Ministerul Educației/ Facebook.com

Cinci medalii de argint și una de aur – aceasta este performanța elevilor români la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori (JBMO) 2024, desfășurată în Turcia, după cum anunță Ministerul Educației sâmbătă dimineață într-o postare pe Facebook.

Competiția se desfășoară la Antalya și se termină duminică, 30 iunie, cu revenirea echipelor acasă, potrivit programului de la organizatori. Sâmbătă este ceremonia de premiere. Olimpiada este la a 28-a ediție.

Trei [editare ulterioară] elevi din lotul național al României sunt de la școli de stat din Târgu Mureș și Iași și trei de la școli private din aceeași rețea de învățământ particular.

Anul trecut, la JBMO elevi olimpici români au obținut trei medalii de aur, două de argint și una de bronz, „o performanță excepțională pentru cele mai grele subiecte din ultimii 4-5 ani”, după cum spunea profesorul coordonator Marius Perianu atunci.

Au participat echipe formate din câte 6 elevi din Albania, Bulgaria, Bosnia și Herțegovina, Cipru, Grecia, Macedonia, Moldova, Muntenegru, România, Serbia și Turcia, care sunt țări membre oficiale ale competiției, precum și echipe din Arabia Saudită, Azerbaidjan, Croația, Franța, Georgia, Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan, Turkmenistan, Ucraina și Uzbekistan – țări cu statut de invitat. Turcia a putut participa cu încă o echipă (Turcia B), cu statut de invitat, fiind țara gazdă, conform postării Ministerului Educației din România.

Iată medaliile obținute de elevii români:

Medalia de aur:

Medalii de argint:

Echipa României a fost condusă de profesorii Marius Perianu, de la Colegiul Național „Ion Minulescu” din Slatina, în calitate de leader și Cristian-Teodor Mangra, de la Colegiul Național „Tudor Vianu” din București – deputy leader.

„Cu sprijinul Societății de Științe Matematice din România, profesorul Vladimir Cerbu de la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc a însoțit delegația României în calitate de observator A”, mai transmite Ministerul Educației în postare.

Citește și:
Trei medalii de argint și una de bronz pentru elevii olimpici români la Olimpiada de Informatică a Europei Centrale, competiție inițiată de România acum 30 de ani
Trei medalii de aur și una de argint pentru elevii olimpici români, la Olimpiada Balcanică de Fizică 2024, anunță ministra Educației
Exit mobile version