Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, susține că “vor fi foarte mulți copii care nu vor putea avea mediile încheiate”, iar aceștia “vor trece automat în grupul celor care se cheamă că au abandonat școala”. Declarațiile au fost făcute pe 27 decembrie la postul B1TV. Potrivit regulamentului școlar ROFUIP, abandonul școlar nu este similar cu elevii cărora nu le-au fost încheiate mediile.
Cîmpeanu a făcut aceste declarații în contextul în care era întrebat despre câți elevi nu au acces la școala online și ce se întâmplă cu tabletele cumpărate de stat, despre care moderatorul emisiunii spunea că “nu au ajuns nici acum la copii”.
Câmpeanu a răspuns că “au cumpărat și consiliile județene și Ministerul Educației, și primăriile. De asta vă dau informații în premieră, mâine voi cere ca până pe data de 11 ianuarie să avem o radiografie reală corectă și completă a acestei situații în țară.
Pentru că se apropie finalul semestrului I și vă spun că vor fi foarte mulți copii care participă la procesul educațional și care nu vor putea avea mediile încheiate. Neavând mediile încheiate ei vor trece automat în grupul celor care se cheamă că au abandonat școala, deci această rată de abandon școlar care deja este foarte mare va fi puternic crescută.
E nevoie de acțiuni remediale, e nevoie să avem o situație exactă cu cei care nu au putut participa la procesul educațional, care nu au fost prezenți pur și simplu nici măcar online, și vom vedea ce trebuie făcut”.
Regulamentul de Organizare și Funcționare a Unităților de Învățământ Preuniversitar (ROFUIP) prevede că elevii care nu au situația încheiată la finalul semestrului I sunt amânați pentru semestrul următor, în cazul în care nu au suficiente note ca să le poată fi încheiată media.
Sunt declaraţi amânaţi, semestrial sau anual, elevii cărora nu li se poate definitiva situaţia şcolară la una sau la mai multe discipline de studiu/module din următoarele motive:
- a) au absentat, motivat și nemotivat, la cel puţin 50% din numărul de ore de curs prevăzut într-un semestru la disciplinele/modulele respective.
- b) au fost scutiţi de frecvenţă de către directorul unităţii de învăţământ în urma unor solicitări oficiale, pentru perioada participării la festivaluri şi concursuri profesionale, cultural-artistice şi sportive, interne şi internaţionale, cantonamente şi pregătire specializată;
- c) au beneficiat de bursă de studiu în străinătate, recunoscută de Ministerul Educaţiei și Cercetării;
- d) au urmat studiile, pentru o perioadă determinată de timp, în alte ţări;
- e) nu au un număr suficient de calificative/note, necesar pentru încheierea mediei/mediilor sau nu au calificativele/mediile semestriale ori anuale la disciplinele/modulele respective, consemnate în catalog de către cadrul didactic, din alte motive decât cele de mai sus, neimputabile personalului didactic de predare.
Elevii declaraţi amânaţi pe semestrul I îşi încheie situaţia şcolară în primele patru săptămâni de la revenirea la şcoală.
- (2) Încheierea situaţiei şcolare a elevilor prevăzuţi la alin. (1) se face pe baza calificativelor/notelor consemnate în rubrica semestrului I, datate la momentul evaluării.
- (3) Încheierea situaţiei şcolare a elevilor amânaţi pe semestrul al II-lea, a celor declaraţi amânaţi pe semestrul I care nu şi-au încheiat situaţia şcolară conform prevederilor alin. Anexa 43 (1) şi (2) sau a celor amânaţi anual se face înaintea sesiunii de corigenţe, într-o perioadă stabilită de consiliul de administraţie. Elevii amânaţi, care nu promovează la una sau două discipline/module de studiu în sesiunea de examene de încheiere a situaţiei şcolare a elevilor amânaţi, se pot prezenta la sesiunea de examene de corigenţe. Elevii declaraţi amânaţi anual din clasa pregătitoare, respectiv din clasa I, care nu se prezintă în sesiunile de examinare sunt reînscrişi în clasa pentru care nu s-a încheiat situaţia şcolară”.
La nivelul sistemului românesc de învăţământ, elevii sunt declaraţi în abandon şcolar şi scoşi din evidenţele şcolare după trei ani de la renunţarea la frecventarea studiilor.
Foto: edu.ro