Sunt convins că vom adopta zi liberă, luni, 29 noiembrie, în ședința de Guvern de la ora 12, spune ministrul Educației

Sorin Cîmpeanu / Foto: gov.ro

„La ora 12.00, în ședința de guvern, sunt convins că vom adopta HG de acordare la nivel național a unei zile libere – luni, 29 noiembrie”, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, jurnaliștilor acreditați. Mesajul vine după ce în ședința de joi seara Executivul a amânat adoptarea proiectului de hotărâre de guvern, iar precedentele două ședințe programate nu au mai avut loc fiind anulate.

Pe ordinea de zi a ședinței din 23 noiembrie s-a aflat și hotărârea propusă de Ministerul Muncii care prevede că „Pentru personalul instituţiilor şi autorităţilor publice, ziua de 29 noiembrie 2021 se stabilește ca zi liberă”.

Textul actului normativ:

“Pentru personalul instituţiilor şi autorităţilor publice, ziua de 29 noiembrie 2021 se stabilește
ca zi liberă.

Pentru recuperarea zilei de muncă stabilită ca zi liberă potrivit alin. (1), instituţiile şi autorităţile publice îşi vor prelungi corespunzător timpul de lucru până la data de 31 decembrie 2021 potrivit planificărilor stabilite.

Pentru munca prestată potrivit alin. (2) nu se acordă timp liber corespunzător.”

Dacă se va adopta propunerea, atunci elevii și profesorii nu vor mai merge la ore pe 29 noiembrie, având astfel trei zile fără școală în intervalul 29 noiembrie – 1 decembrie.

Articol în curs de actualizare

Exit mobile version