După ce „a uitat” că promisese sindicatelor un acord pentru revendicările salariale, premierul Ciucă anunță că va chema marți federațiile la discuții. Vorbește acum despre un acord de parteneriat cu Ministerul Educației și nu cu Guvernul, cum era inițial

1.273 de vizualizări
Foto: Gov.ro
Concluzia întâlnirii de la Guvern pe proiectul România Educată, dintre premierul Ciucă și ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, este chemarea sindicatelor la noi negocieri pe un acord de parteneriat. Anunțul vine după ce vineri, 4 februarie, ar fi trebuit să se semneze un nou acord între sindicatele din Educație și Guvern, care să prevadă soluții „pentru modificarea Legii-cadru nr. 153/2017” și „plata eșalonată a drepturilor salariale” pentru profesori, potrivit unui comunicat de presă al aceluiași Guvern. Premierul Ciucă a participat la întâlnirea din 21 ianuarie la care a stabilit personal data, termenii, promisiunile și cuvintele din text.

Însă acordul între sindicate nu s-a mai semnat vineri, iar cele trei sindicate din Educație au solicitat partidelor din coaliția de guvernare „să declare public dacă susțin sau nu învățământul românesc, având în vedere refuzul Prim-ministrului României, Nicolae Ionel Ciucă, de a semna un acord cu federațiile sindicale din învățământ, deși în urmă cu două săptămâni a susținut un asemenea pact”.

Față de promisiunea inițială, în care acordul urma să fie semnat între sindicate și Guvern, în ultimul mesaj al Executivului se precizează că documentul va fi semnat cu Ministerul Educației, nu direct cu Guvernul Ciucă.

Astfel, în contextul unor discuții despre cu totul altceva, Guvernul a transmis următorul mesaj:

„Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a analizat, astăzi, împreună cu ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, problematica din educație și demersurile necesare implementării Programului ”România Educată”.

Cu această ocazie, premierul a decis să invite la Guvern federațiile reprezentative din învățământ, mâine la ora 12.00, pentru o discuție pe baza proiectului de acord cu ministerul Educației.

Acordul este un pas esențial pentru implementarea optimă a măsurilor de care are nevoie sistemul educațional, precum și de sprijinire a salariaților acestuia, pentru reformarea legislației din domeniul educației în concordanță cu principiile și obiectivele strategice stabilite prin Proiectul România Educată.

Evoluția societății noastre depinde de buna funcționare a sistemului educațional. Elevul se află în centrul acestui sistem, în care dascălii reprezintă factorul determinant. Avem nevoie de o resursă umană bine pregătită și motivată, dedicată profesiei didactice, recunoscând, totodată, rolul personalului didactic auxiliar și nedidactic în ansamblul sistemului de educație. Guvernul înțelege pe deplin importanța unei abordări coerente și incluzive a tuturor factorilor implicați în procesul de educație din România, a declarat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.”

Informații de context

Amintim că, în ianuarie, reprezentanții profesorilor au făcut proteste în fața Guvernului și au amenințat chiar cu o grevă generală dacă executivul nu acordă mărirea salarială promisă din 2020 și amânată doi ani.

Pe 19 ianuarie, zeci de mii de profesori au făcut grevă de avertisment, timp de 2 ore, în majoritatea școlilor.

A fost lansat un referendum între membri de sindicat, în urma căruia majoritatea au optat pentru declanșarea grevei generale în învățământ, dar ale cărui rezultate nu au fost niciodată făcute publice în mod transparent.

După întâlnirea cu premierul, orice revendicare s-a stins, protestele s-au încheiat și nu a mai existat nicio poziție despre opțiunea profesorilor din sindicate.

Anul acesta profesorii ar fi trebuit să ajungă la sumele prevăzute în grila de salarizare din Legea 153/2017, după două amânări succesive în 2020 și 2021, în timpul guvernelor Orban și Cîțu. De la 1 ianuarie au primit o majorare salarială mult mai mică (cca 4%) decât cea promisă și prevăzută în lege (+16%).


3 comments
  1. Penibil pe toată linia! Ce premier cand el este un hot? La ce sa te astepti cand in fruntea tarii ajung astfel de persoane? Ce pretentii sa ai? În orice țară civilizată din lume s-ar fi respectat legea: 6% din pib pentru educație. Orice ministru al educației interesat de soarta scolii si-ar fi dat demisia în secunda doi cand ar fi văzut ce procent ridicol a primit educația. Din pacate ajung ministri niște terchea flenchea numiti politic fără expertiză, rupti de realitate. Ii inteleg pe toți cei care pleacă din tara asta în care nimic nu mai functioneaza normal.

  2. Eu nu înțeleg cine i-a delegat să accepte „plata eșalonată “? Cine a inventat asemenea aberație? Își bat joc din noi în ultimul hal. Ministrul nostru iar ne duce „cu preșul”…

  3. Cata vreme nu ai dat o masca si un test in 3 ani de pandemie recunosti fix o ..ula rolul profesorului in educatie. Ciuca, lasa-ne, nu ne mai prostesti tu pe noi….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Câte 20 de profesori și directori din 216 școli participă, în martie și aprilie, la Studiul Principal TALIS 2024, făcut de OCDE în 50 de state, printre care și România / Cercetarea are și un modul de evaluare a cunoștințelor pedagogice generale ale profesorilor

Eșantionul TALIS 2024 are, în România, 4.000 de profesori participanți, potrivit unui comunicat dat de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație. Eșantionarea și alegerea profesorilor a fost făcută…
Vezi articolul

Material susținut de Fundația Vodafone

Pregătiți pentru viitor, program pentru elevii de gimnaziu: implicațiile inteligenței artificiale, ale realității augmentate și biotehnologiilor în meseriile viitorului, în 12 activități de învățare, cu ghid didactic gratuit

Cum am putea explica istoria Inteligenței Artificiale și implicațiile sale, pe înțelesul elevilor de gimnaziu? Și de unde am putea afla aplicații ale AI în științe precum astronomie, biologie, ecologie,…
Vezi articolul

„Despre struțo-cămila numită titularizare”: Subalternii Ligiei Deca nu au avut curajul să-i spună că blocarea transferării profesorilor la altă școală în primul an după ce s-au angajat este o măsură care s-a dovedit greșită. Doar elevii au de suferit – Mihaela Popa, fost secretar de stat: Ne dorim politici publice reale, nu heirupisme

Fostul secretar de stat din Educație Mihaela Popa avertizează asupra unei decizii greșite introduse de ministrul Ligia Deca în noile Legi ale educației, cu efecte negative asupra elevilor. Noile legi…
Vezi articolul