Perioada de depunere a cererilor de bursă a fost extinsă cu 2 săptămâni, respectiv până la data de 14 februarie, a declarat ministrul Educației Sorin Cîmpeanu. Acesta a anunțat luni seara că a trimis la Monitorul Oficial un ordin de ministru care modifică și completează ordinul precedent cu regulile pentru acordarea burselor.
UPDATE: Descarcă ordinul 3.073/2022 și vezi toate modificările legate de burse aici.
Reamintim că termenul anunțat inițial era de 31 ianuarie (luni), dar în urma numeroaselor critici la adresa noilor reguli, ministrul Cîmpeanu a anunțat duminică seara (pe 30 ianuarie) că va prelungi cu o săptămână acest termen – până pe 7 februarie.
”Toți elevii care au beneficiat de burse sociale in semestrul I vor primi în continuare acest tip de burse, într-un cuantum dublat (de la 100 de lei/lună la 200 de lei/lună). Acestora li se adaugă acei elevi care au depus solicitări prin care au demonstrat că se încadrează în criterii prin raportare la venitul minim net pe economie actualizat pentru anul 2022 (1.524 lei) față de valoarea valabilă pentru anul 2021 (1.386 lei)”, potrivit declarației.
Oficialul a mai spus că ”a fost simplificată lista documentelor doveditoare și s-a clarificat că în situația în care acestea au fost depuse în primul semestru pentru obținerea bursei sociale, își păstrează valabilitatea pentru întreaga durată a anului școlar”.
Ce alte noutăți apar în ordinul modificat:
„Beneficiază de bursă socială elevii orfani, elevii aflați în întreținerea unui singur părinte și elevii abandonați de părinți (asupra cărora a fost instituită o măsură de protecție specială, respectiv plasamentul/plasamentul de urgență). Pentru acești elevi, acordarea bursei nu este condiţionată de limite de venit.
Elevii din mediul rural, şcolarizaţi într-o altă localitate decât cea de domiciliu, beneficiază, de asemenea, de bursă socială. În același timp, pentru aceștia, acordarea bursei nu este condiţionată de limite de venit.
A fost clarificată/detaliată sintagma „revizuire semestrială a listelor de beneficiari”.
Ministrul mai spune că „obiectivul permanent al Ministerului Educației este încurajarea, motivarea elevilor pentru învățare, dar și susținerea materială a elevilor din categoriile vulnerabile.
Precizăm faptul că, fără excepție și fără întrerupere, începând cu anul 2011, bursele au fost acordate în fiecare an pe baza mediei generale din anul școlar precedent, cu excepția elevilor din clasa a V-a și din clasa a IX-a. Prin ordinul de ministru de reglementare a criteriilor pentru burse a fost instituită, în premieră, posibilitatea de acordare a burselor în primul semestru pentru elevii din clasa a IX-a”.