Începând de luni dimineață, la nivelul fiecărei școli din țară a fost desemnat un responsabil de protecție sanitară, care va facilita și legătura dintre părinți și reprezentanții direcțiilor de sănătate publică (DSP), a anunțat în această dimineață, la Antena 3, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Măsura nu este una nouă, și anul trecut în ordinul comun al miniștrilor Educației și Sănătății, care a reglementat începerea școlii, erau trecute persoanele responsabile sanitar la nivelul fiecărei unități de învățământ.
De asemenea, ministrul a vorbit de distribuirea unor formulare în școli, începând din data de 13 septembrie, pentru a afla câți profesori sunt vaccinați la începutul noului an școlar, iar în baza acestor date, părinții să poată face o alegere informată privind riscul la care se expun copiii lor. Părinții vor primi, la rândul lor, formulare pentru exprimarea acordului sau dezacordului ca elevii să fie vaccinați împotriva COVID-19.
„Vom transmite formulare pentru acordul expres al părinților, vaccinarea se va face doar cu acordul expres al părinților. Începând din această dimineață, avem la nivelul fiecărei școli din România un responsabil desemnat pentru protecție sanitară și pentru facilitarea legăturii între reprezentanții DSP și părinți. Acțiunile vor începe încă din această săptămână, vor fi acțiuni interactive, în care părinții vor putea adresa întrebări legitime către cei care au competența de a oferi răspunsuri.
După toată această campanie de promovare a importanței și necesității vaccinării într-un mod real, aplicate la nivelul fiecărei școli, cu sprijinul DSP și al Ministerului Sănătății, vom lansa aceste chestionare începând cu data de 13 septembrie. De asemenea, în data de 1 septembrie, când vor reveni în școli toți cei din învățământ, vom lansa această întrebare la nivelul fiecărei școli: personal didactic vaccinat, pe învățământ primar, gimnazial și liceal, ca să avem o nouă statistică care să ajute părinții în exprimarea acordului pentru vaccinare”, a declarat Cîmpeanu la Antena 3, luni dimineață.
În ordinul comun de anul trecut scria că există persoana desemnată pentru gestionarea problemelor privind situația epidemiologică. Potrivit documentelor trimise de inspectorate în școli, acestea au cerut acum doar o actualizare a listei cu acele persoane.
Ministrul a mai precizat săptămâna trecută că profesorii care nu vor să se vaccineze, deși nu au contraindicații medicale, și care nici nu vor să se testeze, ei nu vor fi concediați în cazul în care se trece peste rata de infectare de 6 la mia de locuitori, dar „să se odihnească puțin”.
Cîmpeanu a adăugat ulterior, într-o intervenție de la Digi24: „Evident că nu o să avansez o soluție care să fie contrară legii. Am spus doar că normal este să se odihnească. Dacă nici nu ai trecut prin boală, nici nu vrei să te vaccinezi, nici să ai motive cu certificare medicală pentru care să nu te vaccinezi, nici nu vrei să te testezi, atunci au dreptate acei părinți care spun că acel profesor poate reprezenta un pericol pentru elevii cu care intră în contact”.
Foto: © Satjawat Boontanataweepol | Dreamstime.com
Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.