Cîmpeanu: În școli există stocuri de tablete, care nu au fost distribuite, pentru că s-au dublat cantitățile de tablete achiziționate de guvern. Din acestea vor fi date copiilor ucraineni / Ministrul a deplâns în trecut faptul că elevii români nu au suficiente dispozitive astfel încât să se poată face predare-învățare online

1.624 de vizualizări
Sorin Cîmpeanu / Foto: Sorin Lupșa – Agepres Foto
„Sunt tablete, care există în școli, stocuri suplimentare, care nu au fost distribuite, pentru că s-au dublat cantitățile de tablete achiziționate de guvern, tablete achiziționate de primării, tablete obținute din alte surse, precum donații. Deci, există stocuri suplimentare. Din aceste stocuri suplimentare se vor distribui tablete copiilor ucraineni”, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

El a spus că sunt atât copii ucraineni care au fost înscriși ca audineți în sistemul de învățământ românesc, cât și cei care vor să continue școala după curriculum ucrainean, aceștia din urmă fiind categoria cea mai numeroasă.

„Cea de a doua categorie, care este cea mai numeroasă, este aceea a elevilor ucraineni care doresc să continue școala după curriculum ucrainean. Pentru acest lucru, au nevoie de sprijin logistic, în primul rând, din partea școlilor românești, este vorba de spații, este vorba de echipamente electronice care le vor fi puse la dispoziție”, a spus ministrul Cîmpeanu.

El a mai precizat că „această decizie are legătură cu siguranță și cu ceea ce au anunțat autoritățile ucrainene că suspendă examenele naționale în acest an. Este suficient să frecventezi cursurile online pentru a avea certificat de absolvire, fie că vorbim de gimnaziu, fie că vorbim de liceu.” 

Ministrul Educaţiei a subliniat că echipamentele electronice, tabletele, nu sunt luate de la elevii români pentru a fi date celor ucraineni, ci sunt furnizate din stocuri suplimentare, dând ca exemplu situaţia de la Colegiul Mihai Viteazu din Ineu.

„A ajuns în atenția publicului situația de la Colegiul Mihai Viteazu din Ineu. Aș vrea să vă precizez foarte clar cum stau lucrurile în această situație. La Ineu, în județul Arad, au ajuns muncitori dintr-o fabrică de componente auto, care a fost delocalizată din Ucraina. Acești muncitori au copii. Numărul lor este de 40. Este vorba de şapte copii care au vârsta de grădiniță, de cinci copii care au vârsta pentru învățământul primar, de 20 de copii pentru gimnaziu și de cinci copii pentru liceu, în total 40. Pentru grădiniță, s-a creat o grupă specială. 

Pentru învățământ primar, cei șapte elevi au fost distribuiți în clase, alături de elevii români, pe baza solicitărilor pe care părinții le-au făcut pentru a avea statut de audient. La fel și pentru cei cinci elevi de liceu. Au fost distribuiți în clase, alături de elevi români. Pentru cei 20 de elevi de gimnaziu s-a creat o clasă specială. Acești copii trebuie sprijiniți și sunt sprijiniți. Tabletele care le sunt repartizate unora dintre acești copii, le vor fi repartizate începând cu ziua de luni, săptămâna viitoare. Nu sunt, subliniez, nu sunt tablete care se iau de la copiii români. Sunt tablete, care există în școli, stocuri suplimentare, care nu au fost distribuite, pentru că s-au dublat cantitățile de tablete achiziționate de guvern, tablete achiziționate de primării, tablete obținute din alte surse, precum donații. Deci, există stocuri suplimentare. Din aceste stocuri suplimentare se vor distribui tablete copiilor ucraineni. În niciun caz nu se va lua vreo tabletă de la vreun copil român pentru a se da altora. Am vrut să precizez foarte clar acest lucru, așa cum l-am precizat, încă de săptămâna trecută, la fel de clar tuturor școlilor și grădinițelor din România.”, a declarat ministrul.

În legătură cu acest subiect, Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți, a scris într-o postare pe Facebook că inspectoratele școlare județene au tablete:„ISJ-urile sunt pline cu aceste tablete. Nu mai sunt solicitate, unele sunt stricate. Ne rugăm de operatori să le repare în garanție. Dacă tot zac acolo, de ce nu le-ar folosi copiii ucraineni, acolo unde sunt stocuri?”.

Amintim că Sorin Cîmpeanu menționa pe 2 noiembrie 2021 motivele pentru care predarea online va fi evitată. Atunci ministrul declara că nu toți elevii au echipamente adecvate: „Totuși, tocmai ce am primit un mesaj din partea unui profesor din județul Timiș care are 4 copii și are nevoie de 5 echipamente și de o conexiune la internet capabilă să susțină atâtea conexiuni simultan. Răspuns: nu toți elevii din România au echipamente adecvate, înțelegând că, pentru ciclul superior al liceului, tableta, în opinia mea și de data aceasta este o opinie personală, este un instrument neadecvat, este nevoie de un laptop”.

Remarcăm faptul că până acum nu au fost anunțate aceste stocuri și ministerul nu a luat nicio măsură care să fie anunțată public de a distribui stocurile în școlile unde elevii romani aveau nevoie.


10 comments
  1. In scoala unde lucrez profesorii sunt presati sa faca ~sponsorizari~ din banii proprii pentru buna desfasurare a olimpiadei nationale…. Sumele nu sunt deloc modice! In acelasi timp, exista o multime de laptopuri si tablete nefolosite, dar sunt tinute sa nu se uzeze de atata folosire, profesorii nu au acces la ele!
    Invatamantul a ajuns un domeniu stapanit de sefi care fac totul sa le iasa bine aranjamentele, pe spinarea profesorilor, care se supun, de frica!
    Sindicatele sunt ca strutul, baga capul in nisip! De fapt si oamenii lor trebuie sa ia gradatii de merit, nu?

  2. Sunt profesor.
    Am solicitat la scoala in repetate randuri dispozitive pentru invatamantul online, am fost refuzat de fiecare data.
    Copilul meu nu are nici el un dispozitiv suficient de performant pentru invatarea la distanta!
    Suntem cetateni romani, contribuim la bugetul national, dar ministerul gaseste ca e mai bine sa dea dispozitive unor cetateni straini, care nu au nici o obligatie fata de tara noastra!
    Inteleg sa fim buni, sa fim umani, dar de aici pana la a-ti dezavantaja proprii cetateni e cale lunga!
    Profesorilor romani li se refuza de doi ani marirea salariilor conform legii!
    Elevii romani, nu au dispozitive moderne, profesorii romani fac scoala online pe banii proprii!
    Ministerul vrea sa dea dispozitive unor cetateni straini, si sa le asigure curriculum adaptat, acestia neavand nici o obligatie fata de România!
    Vatafii care ne conduc stiu sa pupe mana sefului si sa faca sluj!
    Sindicatele stau de paza, sa nu pateasca ceva sefii!

    1. Anul acesta chiar am fost dojenita în fata Consiliului Profesoral ca am îndrăznit sa cer asa ceva și amenințarea subtilă ca “trimitem noi asta la inspectorat” și acum aflu ca aveți prea multe și nu aveți ce face cu ele?!Wow.Am o jigodie de director și Inspector.

  3. Bine că aveți! Și mie, ca profesor, de ce nu mi-ați dat măcar cu împrumut, de a trebuit să cumpăr eu două laptopuri (unul a cedat de atâta online…)? Aaaa… și de ce le dați pentru online? Nu e rău online-ul? Că așa ați zis…

  4. Incredibil.
    Omul recunoaște că e incompetent dar Ciucā tot nu vede. Nici cu ochelari.

    Incompetent ca acest pseudoministru Cârpeanu cred că nu a fost nici ministrul Anton Anton.

  5. >> stocuri suplimentare
    Este din pacate adevarat. Unii copii s-au chinuit cu telefoane mobile, altii au trebui sa predea tabletele cu ceva timp inainte de finalul anului scolar.

    Unii profi si-au cumparat tablete din banii lor.

    In timpul asta ministrul tuna si fulgera ca nu merge online-ul si chema pe toata lumea la scoala pentru infectarea obligatorie.

  6. Nenorocita conducere avem!
    Copii amărâți nu au primit dotări, au fost lăsați să își omoare ochii pe telefoane mobile vechi.
    Profesorii nu au primit dotări, că ei sunt sclavii ministerului, să aducă de acasă pentru școala!
    Cine nu își iubește familia (românii în acest caz) nu are cum sa iubească străinii, este doar o spoiala, acte politicianiste dezgustătoare ale unor promovați politic, căpușe ale sistemelor pe care le conduc!

  7. Ok. Deci, sa recapitulam: nu ati dat profesorului: masca, test, didpozitiv de vreun fel, dar sunt tablete ce stau in depozite nefolosite. Timp in care sunt profesori ce se chinuiesc sa predea de pe telefoane Android 5. Dar voi dati tabletele ucrainenilor. Tara ca Romania in care conducatorii sa-si “omoare” intr-atata propriul popor rar am vazut. Cata ura sa ai pentru profesori sa-i umilesti astfel? Cata scarba pentru educatie? Rusine!

  8. Cat il mai lasati pe acest ministru sa faca ping-pong cu sistemul de educatie?

    Cred ca ii putem da porecla ping-pong.

  9. In sfarsit un motiv întemeiat sa scape de ele…ca tot nu suporta el onlineul asta…ce e sminteala asta, taica??? Puneti mana pe carte…ca dracu de tamaie fuge asta de vreo digitalizare, ceva…ii e frica ca se vad mai bine prostiile din jegurile alea de manuale….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Apel la refacerea curriculumului de istorie, lansat de profesorul Mihai Manea, președintele Asociației Profesorilor de Istorie: Noul ministru al Educației poate va aborda structura planurilor-cadru altfel

Președintele Asociației Profesorilor de Istorie, Mihai Manea, spune că în lumina actualei conjuncturi (n. red legată de situația politică) ar trebui „o rediscutare a programelor de istorie”. El a făcut…
Vezi articolul
Repartizarea copiilor în clasa pregătitoare - costul standard pe elev

Abandonată de Ministerul Educației de 3 ani și jumătate, realizarea obligatorie a unei platforme de calcul pentru costul standard per elev, lăsată doar ca opțiune în proiectul nou al Unității de Finanțare a Învățământului / „Am primit în plic suma la care la care trebuie să împărțim“, spunea în 2022 un membru CNFIP

Ministerul Educației abandonează realizarea obligatorie a unei platforme de calcul pentru costul standard per elev, prin proiectul Regulamentului de organizarea al Unității pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar (UFIP), pus în dezbatere…
Vezi articolul

Președintele Federației părinților, îndemn către politicieni: Să spună acum dacă au ceva de spus, dacă nu, să tacă pe veci. Dacă vom avea iar o lege a educației care va fi amendată de 150 de ori, reprezintă un atac la ceea ce înseamnă siguranța națională

„Educația timpurie devine foarte importantă. Pentru a fi pusă în practică, factorul politic este esențial. Rugămintea mea și îndemnul meu către politicieni, pentru că tot vorbim de o nouă lege:…
Vezi articolul

Sorin Cîmpeanu anunță că așteaptă ca experții în științele educației din subordine să fundamenteze trecerea la trimestre: Am început cu semestre în 1998. Nu știu dacă e coincidență sau nu, dar din ’98 calitatea sistemului de învățământ a scăzut continuu / În luna martie trebuie să avem o decizie

Ministrul Educației anunță că așteaptă ca experții în științele educației din subordine să realizeze o fundamentare a propunerii pe care a făcut-o public de a reveni la trimestre, în organizarea…
Vezi articolul