Cîmpeanu: Este nenatural să ai o împărțire pe semestre. Eu, în Ministerul Educației, nu am reușit să aflu de ce s-a renunțat la organizarea pe trimestre

21.633 de vizualizări
Programa școlară
Foto: © Volodymyr Horyn | Dreamstime.com
„Este nenatural să ai o împărțire pe semestre atâta vreme cât ai două vacanțe clar poziționate, dincolo de voința oricui, aceea a sărbătorilor de iarnă și aceea a sărbătorilor pascale”, a declarat ministrul Educației, aseară, într-o intervenție telefonică la Aleph News, cu referire la o modificare a structurii anului școlar 2022-2023. El a anunțat că a avansat ideea organizării anului școlar pe trimestre.
  • Semestrele au fost introduse în 1998 de ministrul de atunci al Educației, Andrei Marga.

Acesta a precizat că nu a aflat de ce s-a renunțat la organizarea pe trimestre: „Nu a știut nimeni să explice, dacă puteți să ne sprijiniți să aflăm vreo explicație, eu, Ministerul Educației, nu am reușit să aflu de ce s-a renunțat la organizarea pe trimestre și s-a trecut la organizarea pe semestre, precum în mediul universitar, care are cu totul și cu totul alt specific. Nu am înțeles care sunt avantajele”.

Sorin Cîmpeanu a mai spus că la sfârșitul fiecărei secțiuni, semestru sau trimestru, elevii vor da o evaluare și că „vom vedea care sunt tipurile cele mai potrivite de evaluare”.

Moderatoare: Vorbiți de trei secțiuni școlare. Ce să înțelegem? Vă gândiți la trimestre sau vom avea în continuare două semestre? Și dacă vom avea două semestre, când se termină primul semestru, când începe al doilea?

Sorin Cîmpeanu: Este nenatural să ai o împărțire pe semestre atâta vreme cât ai două vacanțe clar poziționate, dincolo de voința oricui, aceea a sărbătorilor de iarnă și aceea a sărbătorilor pascale. Din ceea ce v-am prezentat, cred că rezultă logic o împărțire pe trei secțiuni. O împărțire pe trei secțiuni înseamnă împărțire pe trimestre. Este o idee pe care deja am avansat-o. Nu a știut nimeni să explice, dacă puteți să ne sprijiniți să aflăm vreo explicație, eu, în Ministerul Educației, nu am reușit să aflu de ce s-a renunțat la organizarea pe trimestre și s-a trecut la organizarea pe semestre, precum în mediul universitar, care are cu totul și cu totul alt specific. Nu am înțeles care sunt avantajele. Eu n-am făcut decât să vă prezint acum posibile propuneri care vor fi discutate cu toți actorii interesați, în forma în care v-am prezentat și în această seară aceste idei.

Moderatoare: Și asta înseamnă că dacă toată societatea civilă va fi de acord cu reintroducerea acestor trimestre, elevii vor da, practic, trei teze pe an școlar, pentru fiecare materie la care trebuie să susțină această lucrare?

Sorin Cîmpeanu: Sigur că fiecare secțiune, indiferent cum se numește ea, semestru sau trimestru, se finalizează cu o evaluare. Vom vedea care sunt tipurile cele mai potrivite de evaluare. Cert este că trebuie schimbat ceva (…).”

Pe 13 aprilie 2021, la o conferință, ministrul Cîmpeanu spunea că nu a înțeles niciodată trecerea la semestre: „Eu personal nu am înțeles niciodată trecerea la semestre, nu spun că e rea, nu am înțeles-o eu, nu am înțeles ce avantaje are renunțarea la evaluări, în loc de trei, să ai două”, a spus Cîmpeanu. Ministrul a adăugat că o va lansa „ca temă de gândire doar”, momentan, dar „ea va fi lansată și public în dezbatere cel mai târziu în această toamnă. Eu voi asculta cu mare atenție argumentele experților în științele educației”, a adăugat Cîmpeanu.

Video, la minutul 6:30:

Foto: © Volodymyr Horyn | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Citește și:
CALENDAR Cum arată anul școlar viitor, pe structura propusă de ministrul Educației, cu 3 trimestre și 5 vacanțe
Structura anului școlar viitor ar putea reveni la trimestre, dă de înțeles ministrul Cîmpeanu, care anunță două vacanțe în plus față de anul acesta
BREAKING Sorin Cîmpeanu anunță că școala va putea începe pe 5 septembrie și se va putea încheia pe 16 iunie, în anul școlar 2022-2023, cu vacanțe pentru toți copiii în lunile octombrie și februarie / În 2023, vacanța de Paște va fi pe 7-18 aprilie
Ministrul Educației se dezice de faptul că propunerea unei vacanțe în februarie ar fi venit de la operatorii de turism: Este Ministerul Educației și nu este ministerul operatorilor pe cablu

20 comments
  1. Atâta timp cât elevii vor fi imbuibați cu teorie care nu este demonstrata și practic, atâta timp cât sunt obligați să scrie pe caiete dictări și să realizeze conspecte, atâta timp cât nu vor vedea utilitatea informațiilor reținute și atâta timp cât nu vor fi sprijiniți să-și dezvolte imaginația și să-și folosească aptitudinile fizice și psihice, învățământul actual este in deriva indiferent de semestre și trimestre. Mă întreb dacă înafara de jongleria asta semestre-trimestru, domnii și doamnele ministere care s-au tot înfățișat în ultimii 30 de ani, mai știu și alta mutare pe tabla de șah? A făcut până acum un ministru vizita in scoli să întrebe elevii cum se descurca, ce le place, ce nu, ce idei au ei sau cum ar vedea ora de educație? Dar sa vina deghizat in om normal, fara televiziune, fara director după el și fără să de-a sancțiuni conducerii sau profesorului, ci doar sa ia pulsul elevilor să înțeleagă prin ochii fiecărui copil cum este situația. Să înțeleagă și situația financiară și socială a familiei din care provine copilul. Majoritatea elevilor au probleme emoționale, comportamentale, psihice a căror cauza este societatea actuală care din cauza lipsurilor ei a inceput sa afecteze tot mai mult viața de familie. Avem copii triști, avem copii lipsiți de iubire, avem copii flamanzi! Fiecare oră este o provocare, se transforma in terapie individuala sau de grup pentru a descoperii cum sa ii determini să învețe ceva. Sistemul este învechit, nu tratează cunoașterea in mod integrat! Schimbarea incepe de la -client/beneficiar – elevul nostru. De la micro sistem la macro sistem după care ne întoarcem la elev și vedem rezultatele. Dotările in scoli lipsesc, sunt bani doar pentru salarii și utilități. Bine că se dau pensii speciale unor nonvalori iar premiați ai premiului Nobel nu sunt consultați in probleme sociale. Un ministru nu trebuie sa returneze el prin propriile cunoștințe sau invenții, trebuie să aibă capacitatea de a analiza soluțiile specialiștilor și să se consulte cu privire la adoptarea uneia care se potrivește tipologiei neamului nostru.

  2. Bună ziua.
    Vă scriu în calitate de părinte. Procesul educațional şi de învățare este foarte important atât pentru copii, cât şi pentru cadrele didactice. Este importantă de asemenea observarea abilităților copiilor şi ajutarea lor să se dezvolte în acea direcție. Suntem cu toții diferiți şi nu putem fi buni la toate.
    De asemenea pentru ca acest proces să se desfăşoare cât mai eficient , este importantă o alternare cât mai bună a perioadelor de şcoală cu a celor de odihnă, refacere şi recreere.
    Cred că este necesar a se lua în calcul şi solicitarea organismului în perioadele de toamnă, iarnă şi primăvară.
    Ținând cont de aceste aspecte, cred că împărțirea în trimestre ar fi potrivită, cu începerea anului şcolar în jurul datei de 12 Septembrie şi terminarea lui la sfârşitul lui Iunie, cu adăugarea pentru toate grupele de vârstă, a două minivacanțe de câte o săptămână respectiv una la sfârşitul lunii Octombrie ( după 7 săptămâni de şcoală ) şi una în ultima săptămână de Februarie. Cele 2 săptămâni de vacanță de primăvară pot fi împreună sau separate ( în funcție de data la care se desfăşoară sărbătorile pascale , aşa cum fusese inițial programată, de example şi vacanța de primăvară şi în anul şcolar 2020-2021 ).
    Oricum este importantă colaborarea între părinți, elevi, cadre didactice, minister pentru orice decizie care este necesar a fi luată şi a se asigura eficiență din toate punctele de vedere.

  3. Of!!! Scoala ,sem, trim si in oricare dintre cazuri ajungem la pregatiri. Nu putem intai sa incercam sa schimbam ceva la scoala asta atat de invechita…Metodele, programele sunt stufoase, obositoare, plictisitoare hai sa incercam sa nu mai aliniem toti copiii pe acelasi tipar nu toti sunt buni pe mate,info, etc… dezvoltatile fiecarui copil in parte aptitudinile ptr ca mai tarziu sa poata devini un om de succes nu unul frustrat si neimplinit. Hai sa vedem cum facem odata iar daca nu ne pricepem sa nu mai bajbaim hai sa ne ispiram de la alte tari unde lucrurile merg bine si dau rezultate unde copiii sunt liberi si fericiti, pozitivi, liberi in exprimare la scoala, nu au extra teme si totul se face la scoala. Vacanta dintre semestre nu trebuia scoasa era o gura de oxigen ptr copii se organizau tabere de ski sau mergeau cu familia nu toti ne permitem sa luam cazari cu preturile fabuloase din perioada sarbatorilor de iarna.

  4. Intr-adevar, structura anului scolar este cel mai important lucru de rezolvat acum, restul problemelor toate au fost rezolvate! Felicitari, domnule Sinistru!

  5. Logica trecerii de la trimestre la semestre a fost reducerea birocrației. S-a eliminat un rând de situații cerute de ISJ-uri cu promovați, nepromovați, din care fete, care din rural și care din urban, pe forme de învățământ, situații care deveneau de la perioadă la perioadă tot mai stufoase.
    Revenirea la trimestre ar crește birocrația și în plus ar duce la creșterea presiunii pe elevi și pe profesorii pentru realizarea producției de note pe cap de elev, conform legislației în vigoare. În semestrul I, la 14 săptămâni, pentru a încheia mefia unui elev trebuia să îi asiguri un număr de note cel puțin egal cu numărul de ore pe săptămână, exclusiv teză! Ajungem să negociem între noi, colegii din cancelarie când să dăm extemporal astfel încât să asiguri numărul de note, să nu rămâi în urmă cu planificarea sau să nu încarci elevul cu “n” teste într-o zi că riști să fii acuzau de buletin.
    Cel mai bun lucru ar fi să se renunțe la trimestre, semestre și să se încheie mediile la sfârșitul anului școlar în iunie. Să se stabilească 2 sau 3 perioade de câte doua săptămâni, în care elevii să fie evaluați la toate disciplinele, prin teste cu subiect unic stabilit în cadrul catedrei, de comun acord. În afara perioadelor de evaluare fiecare profesor să aibă libertatea de a alege cum evaluează și câte note dă elevilor.

  6. E simplu Câr(m)peanu….

    Predictibilitate si stabilitate.

    Pornești cu semestre de la grădiniță și așa o ții până la …plagiat, pardon doctorat sau docență.
    Semestre la preșcolar
    La școala primară
    La școala generală
    La liceu
    La facultate
    La master
    La doctorat (au!!!!)
    La docență

    Nu cred că e nevoie sa desenăm un grafic. E simplu!

  7. Si cand Pastele este pe 1 Mai ce faceti? Este nenatural ca un tâmpit e ministrul invatamantului. Un semestru de 8 saptamani e cea mai mare idiotenie.

  8. Ar fi bine organizarea pe trimestre. Și tezele ar fi mai ușoare, fiind trei (din mai puțină materie de fiecare data).
    Acum este prea obositor! Pentru liceele tehnologice semestrul II este aproape dublu față se semestrul I.
    Nimeni nu dă randament așa.
    Sunt de acord cu trimestrele!

    1. Domnule cadru didactic, dacă este mai bine cu trimestre rezolvați următoarea problemă: la o școală vocațională (arte, sportiv, minorități) disciplina Informatică și TIC la toate clasele V-VIII are alocată o oră la două săptămâni. Trimestrul III are 8 săptămâni din care una este cea verde, deci rămân 7. Asta înseamnă că trebuie predat și evaluat cu 2 note ca să se încheie media pe parcursul a 3 ore. Cum fac? Dacă un elev lipsește la una dintre orele de evaluare nu încheie anul?

      1. Dar cum ți se pare un semestru de 14 săptămâni și celălalt de 22?
        Dacă ai citit bine, am spus cum este la liceele tehnologice. Mie nu îmi convine așa!
        Pentru note sunt soluții!

        1. Sunteți cadru didactic cum sunt eu mitropolit! Dacă ați fi cadru didactic ați fi știut că nu este politicos să vă adresați la pertu către o persoană necunoscută.

  9. Cu siguranță trebuie schimbat ceva! Mai ales cand elevii sunt trimisi in vacanta fortata in plin semestru, nejustificat, in condițiile in care se poate face si scoala on line, nu? Si apoi treci dintr-o “sectiune” in alta, fara noima. Poate ne lamurim totusi in ce masura mai conteaza cele doua vacante clar pozitionate, cand se permite intrarea in vacanta in orice moment…

  10. Daca nu se da teza clasica dupa fiecare trimestru este total nula impartirea pe trimestre. La fel si daca ne obligati iar sa punem o tona de note. Eu personal, va spun exact ce voi face: voi rupe din numarul alocat predarii-consolidarii materiei si voi da teste si voi face aproape ora de ora numai ascultari, alta solutie nu am. Toate clasele au 27-35 elevi.

  11. Nu mai vrem, nu am vrut niciodata semestre. Nu au adus un plus de nimic, nu tu valoare, nu tu motivare, doar frustrari si multa, multa lene din partea elevilor.

    1. Doamne fereste, sper ca va referiti doar la unii, nu toti!
      Aveti copii, daca da inseamna ca sunt cei mai buni la invatatura;)
      Sanatate, sa fie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Scădere dramatică a numărului copiilor de grădiniță

VIDEO Garanția pentru copii, un program pentru patru categorii vulnerabile de copii, care ar trebui să construiască pachete sociale integrate. Dragoș Pîslaru, raportor pentru proiect: După adoptare, România va trebui să-și desemneze un coordonator național și în 6 luni va trebui să aibă o strategie

Garanția pentru copii va însemna o investiție în viitor, a declarat deputatul european Dragoș Pîslaru, Raportor din partea Renew Europe pentru rezoluția Parlamentului European privind Garanția pentru Copii și membru…
Vezi articolul

Admiterea la liceu 2019: Nu există prag de admitere la media 5 / Andronescu: Luarea în considerare a notei de 5 pentru admiterea la liceu ne ducea în situația să punem o etichetă pe fruntea elevilor școlilor profesionale

Admiterea la liceu 2019 nu vine anul acesta cu impunerea prin metodologie a mediei minime de intrare la 5, a declarat pentru Edupedu.ro ministrul Ecaterina Andronescu. Dacă vor fi licee…
Vezi articolul