„Nu am reușit să găsesc un laborator de chimie, sau unul de biologie, sau unul de fizică funcțional, a declarat joi, de la palatul Victoria, ministrul Educației Sorin Cîmpeanu, care a anunțat că a făcut o serie de vizite în mai multe școli din județul Ilfov. Acesta a completat declarația susținând că prin PNRR ministerul are ca obiectiv dotarea a 10.000 de laboratoare. La o altă dezbatere, la Parlament, ministrul a reluat tema laboratoarelor și a spus că după eventuala dotare a acestora prin fonduri europene „problema este să nu rămână în cutii sau să rămână fără consumabile”.
„Sunt probleme de infrastructură cronice. Eu în această dimineață am fost în foarte multe școli din județul Ilfov: nu am reușit să găsesc în niciuna dintre aceste școli un laborator de chimie, sau unul de biologie, sau unul de fizică funcțional. În niciuna. Deși am început cu Ciorogârla, Vidra, Sintești, Domnești, Bragadiru, Clinceni. Probleme de infrastructura am văzut în foarte multe situații: există un program al Ministerului Educației de consolidare a clădirilor școlare și de extindere a acestora. Motivul pentru care nu am găsit nici un laborator funcțional este acela al suprapopulării anumitor zone”, a declarat Sorin Cîmpeanu.
Reporterul a insistat și a întrebat de ce nu există aceste laboratoare, a cui e vina?
Cîmpeanu a explicat că trebuie clarificată chestiunea „managementului de sistem”.
„Știți foarte bine că există o problemă de Management de sistem care din păcate nu este clarificată la nivelul dorit. Va trebui să o clarificăm. Este vorba despre relația dintre Ministerul Educației, inspectoratele școlare, autoritățile locale și școli. Școlile au un anumit regim, descentralizat. Ministerul Educației are posibilități limitate, doar în anumite programe dedicate, de intervenție pe infrastructură. Nu vreau să găsesc o scuză pentru cineva. În PNRR, componenta destinată educației depășește 12,7% la momentul actual, așa cum am prezentat și ministrul investițiilor și proiectelor europene. Din această finanțare, o componentă foarte importantă este destinată infrastructurii și dotării laboratoarelor. Este vorba despre peste 10.000 de laboratoare. Această componentă va exista, dar va trebui să identificăm și soluții pentru a funcționa aceste laboratoare. Problema aceasta a spațiilor de învățământ a început odată cu introducerea clasei pregătitoare, moment în care multe laboratoare au fost transformate în săli normale de clasă”.
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat apoi și la la Senat, la dezbaterea cu tema „Cum revitalizăm sistemul naţional de cercetare-dezvoltare”, organizată de Comisia pentru ştiinţă, inovare şi tehnologie, din nou susţinerea din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) a dotării unui număr de 10.000 de laboratoare din învăţământul preuniversitar, obiectiv pe care l-a calificat ca fiind „foarte ambiţios”. Câmpeanu a precizat însă că „problema este să nu rămână în cutii sau să rămână fără consumabile”.
„O prioritate a Ministerului Educaţiei este susţinerea din PNRR a dotării unui număr de 10.000 de laboratoare – un obiectiv foarte ambiţios. Teama mea este că deşi putem achiziţiona aceste dotări, adecvate secolului XXI, perioadei în care suntem, pentru a fi folosite în interesul elevilor, problema este să nu rămână în cutii sau să rămână fără consumabile. În momentul în care vom reuşi să reglăm acest lucru la nivel liceal, sunt sigur că şi apetitul studenţilor pentru cercetare, pentru o implicare reală într-o cercetare, va creşte şi că obiectivul (…) de aplicare în economie, în societate a rezultatelor cercetării va fi atins. Din păcate, nu sunt capabil să fiu atât de idealist şi să pretind că schimbarea se va putea face mâine. Dar dacă suntem împreună, serioşi, responsabili şi coerenţi, acest lucru se va întâmpla şi trebuie să se întâmple”, a afirmat Cîmpeanu.
La începutul anului şcolar 2018-2019 numărul laboratoarelor din liceele de stat era cu 290 mai mic decât în anul şcolar 2014-2015, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică. Şi în învăţământul gimnazial şi primar este o scădere de 21 de laboratoare în perioada analizată. În schimb în învăţământul profesional numărul laboratoarelor a crescut de la 33 în 2015, la 175 în 2019.
Dacă în 2014, în liceele de stat erau 8.027 de laboratoare şcolare, în 2019 au mai rămas doar 7.737. Şi în liceele private a scăzut numărul laboratoarelor de la 175 la 160. Scăderi, dar de o amploare mai mică au avut loc şi în şcolile primare şi gimnaziale – de la 8.009 la 7.988 laboratoare.
Foto: gov.ro