„Nu am reușit să găsesc un laborator de chimie, sau unul de biologie, sau unul de fizică funcțional, a declarat joi, de la palatul Victoria, ministrul Educației Sorin Cîmpeanu, care a anunțat că a făcut o serie de vizite în mai multe școli din județul Ilfov. Acesta a completat declarația susținând că prin PNRR ministerul are ca obiectiv dotarea a 10.000 de laboratoare. La o altă dezbatere, la Parlament, ministrul a reluat tema laboratoarelor și a spus că după eventuala dotare a acestora prin fonduri europene „problema este să nu rămână în cutii sau să rămână fără consumabile”.
„Sunt probleme de infrastructură cronice. Eu în această dimineață am fost în foarte multe școli din județul Ilfov: nu am reușit să găsesc în niciuna dintre aceste școli un laborator de chimie, sau unul de biologie, sau unul de fizică funcțional. În niciuna. Deși am început cu Ciorogârla, Vidra, Sintești, Domnești, Bragadiru, Clinceni. Probleme de infrastructura am văzut în foarte multe situații: există un program al Ministerului Educației de consolidare a clădirilor școlare și de extindere a acestora. Motivul pentru care nu am găsit nici un laborator funcțional este acela al suprapopulării anumitor zone”, a declarat Sorin Cîmpeanu.
Reporterul a insistat și a întrebat de ce nu există aceste laboratoare, a cui e vina?
Cîmpeanu a explicat că trebuie clarificată chestiunea „managementului de sistem”.
„Știți foarte bine că există o problemă de Management de sistem care din păcate nu este clarificată la nivelul dorit. Va trebui să o clarificăm. Este vorba despre relația dintre Ministerul Educației, inspectoratele școlare, autoritățile locale și școli. Școlile au un anumit regim, descentralizat. Ministerul Educației are posibilități limitate, doar în anumite programe dedicate, de intervenție pe infrastructură. Nu vreau să găsesc o scuză pentru cineva. În PNRR, componenta destinată educației depășește 12,7% la momentul actual, așa cum am prezentat și ministrul investițiilor și proiectelor europene. Din această finanțare, o componentă foarte importantă este destinată infrastructurii și dotării laboratoarelor. Este vorba despre peste 10.000 de laboratoare. Această componentă va exista, dar va trebui să identificăm și soluții pentru a funcționa aceste laboratoare. Problema aceasta a spațiilor de învățământ a început odată cu introducerea clasei pregătitoare, moment în care multe laboratoare au fost transformate în săli normale de clasă”.
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat apoi și la la Senat, la dezbaterea cu tema „Cum revitalizăm sistemul naţional de cercetare-dezvoltare”, organizată de Comisia pentru ştiinţă, inovare şi tehnologie, din nou susţinerea din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) a dotării unui număr de 10.000 de laboratoare din învăţământul preuniversitar, obiectiv pe care l-a calificat ca fiind „foarte ambiţios”. Câmpeanu a precizat însă că „problema este să nu rămână în cutii sau să rămână fără consumabile”.
„O prioritate a Ministerului Educaţiei este susţinerea din PNRR a dotării unui număr de 10.000 de laboratoare – un obiectiv foarte ambiţios. Teama mea este că deşi putem achiziţiona aceste dotări, adecvate secolului XXI, perioadei în care suntem, pentru a fi folosite în interesul elevilor, problema este să nu rămână în cutii sau să rămână fără consumabile. În momentul în care vom reuşi să reglăm acest lucru la nivel liceal, sunt sigur că şi apetitul studenţilor pentru cercetare, pentru o implicare reală într-o cercetare, va creşte şi că obiectivul (…) de aplicare în economie, în societate a rezultatelor cercetării va fi atins. Din păcate, nu sunt capabil să fiu atât de idealist şi să pretind că schimbarea se va putea face mâine. Dar dacă suntem împreună, serioşi, responsabili şi coerenţi, acest lucru se va întâmpla şi trebuie să se întâmple”, a afirmat Cîmpeanu.
La începutul anului şcolar 2018-2019 numărul laboratoarelor din liceele de stat era cu 290 mai mic decât în anul şcolar 2014-2015, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică. Şi în învăţământul gimnazial şi primar este o scădere de 21 de laboratoare în perioada analizată. În schimb în învăţământul profesional numărul laboratoarelor a crescut de la 33 în 2015, la 175 în 2019.
Dacă în 2014, în liceele de stat erau 8.027 de laboratoare şcolare, în 2019 au mai rămas doar 7.737. Şi în liceele private a scăzut numărul laboratoarelor de la 175 la 160. Scăderi, dar de o amploare mai mică au avut loc şi în şcolile primare şi gimnaziale – de la 8.009 la 7.988 laboratoare.
Foto: gov.ro
15 comments
Vivat bibliotecarii fara cititori,laborantii fara experimente,pedagogii fara elevi internat etc.Vivat I.Ș.județan Ialomita si sindicatele care la comisia paritara au ,,oferit” locuri la gradatii de merit
pentru laborant,pedagog ,bibliotecari,profesori de religie,educatoare ,ed.plastica,ed.muzicala,ed.fizica ,valoare si responsabilitate.
Poate Tov.min-istru al Ieducatiei se interesează și câți labo-ranti câștigă salarii nemuncite iar ielevii pot spune că nu au văzut în viața lor ….un labo-rant sau un labo-rator
In laboratoarele din gimnaziu sau din licee, nici in vremurile in care erau dotate, elevii nu faceau experimente! Acum, in zilele noastre, cand orele de fizica si chimie s-au redus semnificativ, chiar daca o sa avem laboratoare dotate tot nu o sa se faca nimic. După ce a început sa lucreze la un manual de fizica pentru liceu, Cristian Presura a declarat ca bugetul de ore alocat disciplinei este insuficient pentru a cuprinde conținutul programei.
Dl ministru. cu toate ca a fost un fel de sef al rectorilor, ar fi bine sa faca vizite similare si in universitati. Nu sunt mari diferente!
Cum rezolvam problema cu numărul de elevi intr-o clasa?
Dar la Otopeni nu ati văzut 35 de elevi intr-o clasa ? Al 35-lea nu mai are loc fizic și sta lângă tabla , altfel orientat decât toate celelalte bănci….
Am terminat gimnaziul și liceul teoretic (acum 33 de ani) într-un municipiu reședință de judet. Nu am văzut laborator de chimie decât de doua ori (la gimnaziu), laborator de fizica (doar în gimnaziu) iar de biologie (nicicând, știu doar ca la gimnaziu profa caza în el tot felul de acvarii, flori în ghivece, planșe și mulaje (ceva de genul).
Am absolvit la zi facultate de stat, bazata pe matematica, fizica și chimie. În facultate am făcut NENUMARATE laboratoare și a fost suficient.
Laboratorul la gimnaziu și liceu, dacă nu atinge ceva esențial ce altfel nu poate fi înțeles, e pierdere de ora. Toate deprinderile se învață foarte repede și ușor în facultate.
Iar cei care oricum nu au de gând sa urmează facultăți de profil nu au de ce se lamenta (nu vor face în viata de zi cu zi “experimente” în bucătarie sau garaj și ce sa vezi nu le iese ptr ca la liceu nu au făcut ore în laborator).
Într-adevăr acum 30 de ani in facultate se făceau laboratoare. Acum se fac „ la grămadă” 15 studenți la un experiment/montaj iar numărul de ore alocat activităților practice s-a înjumătățit.
Profesorii sunt de vină că nu vin de acasă cu substanțe chimice, eprubete, creuzete, mulaje, scheleți și ce mai trebuie. Să le fie rușine!
Bla bla bla ,bla bla bla !De mane ,bla bla bla ,bla bla bla, si o s-a avem ,bla bla bla,bla bla bla, si toati lumi o sa ,bla bla bla,bla bla flosc ,si iar bla bla blat . Di_n acest moment av-em cel mai bun planuri penru invatamanturile romanesc (pe hartie )!Urmeatii aplauze si felicitarile!
Dac puscariasi pot da ststul in judecata ptr ca nu primesc haleala ,noi putem da statull in judecata ca nu am primit educatii si suntem analfabeti funcinalii?!”:|||!?, intreb pentru un prieten.
Pana la aceste laboratoare este nevoie de programe aerosite si manuale bune, de numar de 15-20 de copii la o clasa. Cu 30-35 de copii la o clasa, orice laborator devine un muzeu.
Chiar așa?
Niciun laborator funcțional?
Un nou pretext pt sifonat banii…
milioane spălate anual pe “material” didactic.
De AEL se mai aude ceva?
Afaceri grele dirijate prin minister și inspectorate.
Oooohhhoooo…. Ai realizat ca acesti copii fac chimie si fizica ca orbii… Dar sunt pretentii mari la bac….Aici trebuie sa intervenim noi sa dam bani la meditatii….
Exista si a treia varianta: laboratoarele sunt tinute inchise. Se deschid doar cu ocazii speciale. Cum e sa vezi laboratorul de chimie de doua ori in patru ani de zile?
Sa-l întrebe pe d Funeriu , ca tot se lauda cu clasa lui 0 pentru care a sacrificat laboratoarele.
Ministrul mai întâi sa identifice spațiile pentru laboratoare .
… Onor ministrul … o fi găsit … poate … niscaiva laboranţi? … Sau poate … administratori de reţea? … Sau … poate … diverşi depanatori pentru diverse chestii care se strică prin şcolile astea? Sau poate … niscaiva pedagogi (cred că ăştia sunt dispăruţi din scheme de aşa multă vreme … că lumea nici nu mai ştie la ce s-ar putea angaja 🙂 … Sunt sigur că ministrul ştie că ar trebui personal dublu ca număr şi diversitate … plus investiţii masive ca să nu mai fim la nivel negativ (nu nivel 0) … ce nu înţeleg este cum îl cred ceilalţi