Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat joi, presei, că execuția bugetară în Educație pentru primul semestru din an este de 50%, iar salariile profesorilor sunt cuprinse într-un nou pachet legislativ la care se lucrează, însă momentan nu poate avansa niciun procent al creșterilor salariale.
„Este nevoie de resurse inclusiv pentru motivarea personalului didactic și aceste resurse trebuie să fie alocate acolo unde trebuie, inclusiv pentru salarizare. Criteriile de performanță care vor face diferența între salariul unui profesor și salariul altui profesor vor face parte din pachetul legislativ la care lucrăm, știți foarte bine termenele, 1 august, 10 septembrie, 1 octombrie, deci se va întâmpla și acest lucru”, a explicat Cîmpeanu.
În ceea ce privește creșterea salariilor profesorilor, Cîmpeanu a spus: „Nu voi avansa niciun procent. Consider că este iresponsabil să avansezi, în orice poziție ai fi, inclusiv aceea de ministru, înainte de a discuta cu profesorii, cu sindicatele, de a vedea care sunt resursele, nevoile reale și posibilitățile clare de alocare pe criterii de performanță”.
Nu în ultimul rând, oficialul a precizat: „execuția bugetului Ministerului Educației este de 50% pe primul semestru, adică exact atât cât trebuia să fie. Premierul Florin Cîțu, ministru interimar la Finanțe, cu siguranță înțelege foarte bine nevoile de finanțare ale Educației, sunt foarte multe obiective”.
Sursă foto: Freepik.com