Întrebat de jurnaliști cum va proceda dacă vor rămâne bani de burse după ce va fi calculat numărul total de elevi beneficiari ai burselor, ministrul Educației a declarat că „vom revedea criteriile” pentru clasele a V-a și a IX-a: „Pe baza rezultatelor pe care le vom avea după primul semestru, exclusiv semestrul I din clasa a V-a și semestrul I din clasa a IX-a (…) dacă va fi cazul, vom revedea criteriile”.
Sorin Cîmpeanu este de părere că „sunt suficient de mulți elevi care primesc bursă de merit” și „e cazul să ne concentrăm atenția spre ceilalți elevi”.
„Burse de merit în momentul de față, pe noile reguli, cu plafonul de 9.50, primește un elev din patru, deci ¼ din numărul total de elevi din România eligibili, gimnaziu și liceu vor primi burse de merit pe baza rezultatelor obținute în anul școlar 2020-2021, încheiat în septembrie 2021, unu din patru”, a spus acesta.
Sorin Cîmpeanu: „Aflați în situații speciale care necesită burse sociale, care necesită sprijin mai mult decât alți elevi și s-au dovedit a fi interesați doar de criteriile de performanță, de bursa de merit în special. Burse de merit în momentul de față, pe noile reguli, cu plafonul de 9.50, primește un elev din patru, deci ¼ din numărul total de elevi din România eligibili, gimnaziu și liceu vor primi burse de merit pe baza rezultatelor obținute în anul școlar 2020-2021, încheiat în septembrie 2021, unu din patru. Cred că sunt suficient de mulți elevi care primesc bursă de merit și e cazul să ne concentrăm atenția spre ceilalți elevi, pentru că tipurile de burse sunt următoarele: bursa de performanță pentru olimpici – 500 de lei pe lună, burse de merit pentru cei cu media peste 9.50 – 200 de lei pe lună, burse de studiu – 150 de lei pe lună, bursă socială, în această perioadă de criză sanitară este mare nevoie de sprijin social, 200 de lei pe lună, bursa profesională – 200 de lei pe lună, bursa Bani de liceu – 250 de lei pe lună.
Acestea sunt tipurile de burse, nu numai bursa de merit. Repet, burse de merit, ¼ din elevii României primesc, pentru că ¼ din elevii României au avut la finalul anului trecut medie peste 9.50.
Reporter: Anul acesta fondul pentru burse a crescut, vorbim de o valoare de 1 miliard de lei, domnule ministru, dacă vor rămâne banii după ce veți calculați numărul de elevi care se încadrează pentru bursele de merit și toate celelalte categorii de burse, ce se va întâmpla?
Sorin Cîmpeanu: În primul rând, toți banii alocați pentru burse vor fi cheltuiți pentru burse, pentru burse elevi. Dacă va fi cazul, pe baza rezultatelor pe care le vom avea după primul semestru, exclusiv semestrul I din clasa a V-a și semestrul I din clasa a IX-a, pentru că toți ceilalți se bazează pe rezultatele din anul școlar anterior, dacă va fi cazul, vom revedea criteriile în așa fel încât tot bugetul obținut cu greu pentru bursele elevilor, să fie cheltuit pentru bursele elevilor. Reamintesc, bugetul de peste 1 miliard de lei pentru bursele de merit, de performanță, sociale și de studiu reprezintă de patru ori mai mult decât bugetul anului 2020, când am avut 270 de milioane de lei plătiți doar de primării. În anul 2021 am început cu un buget de 540 milioane pentru prima oară în istoria postdecembristă, plătiți de la bugetul de stat. La rectificare, am luptat și am obținut pentru bursele elevilor încă 105 milioane.
Execuția pe anul 2021, pe bursă elevi, de la bugetul de stat a fost de 645 de milioane de lei. Peste acești bani, am luptat și am obținut o suplimentare de aproape 400 de milioane de lei, până la 1,031 miliarde. Peste acești bani care sunt cu 400 de milioane mai mult decât anul trecut sunt cei 226 de milioane pentru bursa profesională și bursa bani de liceu. Peste aceste șase tipuri de bursă, reamintesc faptul că avem un program de reducere a abandonului școlar și până în luna martie vom semna contracte de finanțare cu 750 de școli, cele mai vulnerabile din perspectiva abandonului școlar. Grantul pentru fiecare școală este de 200 de mii de euro. Sunt școlit mici care au în jur de 100…”
- Amintim că mai mulți elevi protestează astăzi la Ministerul Educației, deoarece sunt nemulțumiți de modificarea criteriilor de acordare a burselor. Consiliul Național al Elevilor consideră că prin modificarea pragului de acordare, de la 8.50 la 9.50, „Ministerul Educației tocmai ce a decis să priveze zeci de mii de elevi de dreptul la educație, printr-un masacru al burselor școlare, care se vor acorda pentru un număr mult mai mic de beneficiari, sub pretextul creșterii mediilor ca urmare a școlii online”.
Ieri, Sorin Cîmpeanu a susținut într-o luare de poziție emisă de Minister că “cuantumul burselor a crescut de la valori derizorii în multe cazuri în anul 2020 (6 lei/lună sau 8 lei/lună) la 500 lei/luna bursa de performanță și 200 lei/lună bursa de merit. Întrebare: Unde este scăderea cuantumului burselor?”. Reacția a venit după ce Asociația Elevilor din Constanța, Asociația Vâlceană a Elevilor și Asociația Elevilor din București și Ilfov l-au acuzat că a tăiat bursele “a peste 700 000 de elevi“.
Reamintim că Edupedu.ro a scris că s-au schimbat criteriile de acordare a burselor școlare după 10 ani.