Cîmpeanu, concursul de directori de școli: Vor fi întrebări logice și care vor verifica abilitățile cognitive / Competențele digitale, evaluate la interviu / Specialiști în resurse umane din companii sau rectori și decani, posibil în comisia de recrutare

33.953 de vizualizări
Foto: stirileprotv.ro
La concursul pentru directori, din 27 iulie 2021, „vor fi întrebări logice, legate de realitățile din sistemul de educație, alături de întrebări care vor verifica abilitățile cognitive”, potrivit ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu. Asta a declarat în emisiunea Viitor cu clasă de la stirileprotv.ro, că va ști subiectele cu o jumătate de oră înainte de proba de examen.

Ministrul Educației a spus că „cel mai probabil”, comisia de interviu va fi formată din 5 persoane, iar una dintre acele persoane ar vrea să fie specialiști în resurse umane din companii sau rectori, decani și prodecani.

Sorin Cîmpeanu: Subiectele vor fi concepute de către experți în științele educației. Nu știu nici eu ce conțin și nici n-o să le cunosc până cu o jumătate de oră înainte de debutul examenului. Și dacă nu o să le știu eu, nu o să le știe nimeni. Metodologia va fi publicată, vor fi întrebări scurte cu răspunsuri scurte. Pentru asigurarea relevanței, în niciun caz nu ne propunem să verificăm în ce măsură candidații cunosc fiecare articol cu semnele de punctuație aferente dintr-o lege. Vor fi întrebări logice, vor fi întrebări legate de realitățile din sistemul de educație alături de întrebări care vor verifica abilitățile cognitive ale candidaților.

Este nevoie de o verificare abilităților digitale, dar acest lucru se va face pe perioada celei de-a doua probe, etapa de interviu, în care candidatul, în fața unei comisii formate cel mai probabil din 5 persoane vă putea să-și demonstreze și abilitățile digitale.

La momentul la care vorbim, nefiind agreată componența comisiilor de interviu, pot doar să vă prezint o ipoteză: două cadre didactice din interiorul școlii în care candidatul dorește să fie director, alese probabil prin vot secret de către cadrele didactice titulare din acea școală, la care se adaugă un reprezentant al inspectoratului școlar județean pentru că, în conformitate cu legea, inspectoratele școlare județene organizează aceste concursuri pentru ocuparea postului de director. Pentru că avem o relație complexă, insuficient clarificată între Ministerul Educației, inspectorate, autorități locale și școli vom avea și al patrulea reprezentant, cel al autorităților locale.

Cel de-al cincilea reprezentant doresc foarte mult să fie un reprezentant al unor firme cu puternice departamente de HR. De asemenea, atunci când nu vom găsi acești specialiști în resurse umane, să apelăm la sprijinul universităților pentru a desemna membrii comisiilor de concurs dintre cei cu abilități manageriale demonstrate, mai exact dintre aceia care au exercitat deja funcția de rector, prorector sau decan. 

Proba scrisă este eliminatorie, la interviu se pot prezenta doar cei care reușesc să ia peste nota 7 (șapte). Interviul va fi proba finală, decisivă, în cazul în care există mai mulți candidați”.

Ministrul Cîmpeanu a mai spus că pentru proba de interviu este nevoie de circa două luni de zile pentru evaluarea tuturor candidaților, iar acesta este unul dintre motivele pentru care examenul scris este decalat de această probă. Al doilea ar fi acela că în luna august cadrele didactice sunt în concediu.

Proba de interviu a fost anunțată în intervalul septembrie-octombrie 2021, iar proba scrisă pe 27 iulie 2021.

Metodologia de examen cu regulile concursului și tematica pe care trebuie să o pregătească viitorii candidați trebuie să fie publicate cu 2 luni înainte, deci până pe 27 mai.

Sorin Cîmpeanu a mai anunțat că mandatele tuturor directorilor din școlile din România expiră pe data de 5 august 2021. Anul școlar 2021-2022 va fi început, cel mai probabil, de vechii directori sau de alții numiți de inspectorate.

Reamintim că este în dezbatere publică un proiect de ordonanță de urgență prin care se abrogă articolul din Legea Educației Naționale care prevedea existența și funcționarea Corpului național al experților în management educațional. În prezent, oricine vrea să ocupe o funcție de conducere în inspectoratele școlare județene, casele corpului didactic sau școli trebuie să fie înscris în acest organism.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, declarat încă din 23 aprilie că nu va exista o condiție de apartenență la corpul experților pentru candidați.

Foto: stirileprotv.ro


18 comments
  1. D-l min.Tampeanu “construiește” acest asa numit concurs pentru a obtine cat mai multi directori incompetenti in scoala romaneasca, daca se poate PNL-isti toti. Pe
    Cum adica „vor fi întrebări logice, legate de realitățile din sistemul de educație, alături de întrebări care vor verifica abilitățile cognitive” ?
    Angajati personal la HR sau un MANAGER DE SCOALA?
    Personal as propune ca concursul sa se adreseze candidatiilor “MANAGERI” cu pregatire in management, administratie, cunostiinte avansate PC (adica nu intrebari de genul, nivel de cunostinte Office?, Office avansat este un “must have” la un manager modern. Cadrele didactice sa pastreze si sa profeseze la catedra, sa cuantificati, premiati progresul lor cu elevii!
    Managerul provenit de la catedra are cunostiinte cum sa atrags investitii?, Fonduri Europene?, Daca da de unde? A organizat ministerul invatamantului cursuri de acest fel? daca dac cati candidati daca sunt intervievati acum mai au cunostiintele “aprofundate” acolo?
    Trebuie sa fie bun negociator cu adminisatratia locala, chiar dca nu este PNL.
    Acest sistem anuntat care cu 2 luni inainte de examen inca NU are o bibliografie? Este o mascarada. Ce feci domnule Campeanu transmiteti cu 1 saptamana inainte documentatia din care se va sustine examenul sau vom avea un examen la care sa “vedem” care sunt ai nostri (PNL desigur).

  2. Ar trebui verificate si COMPETENTELE DE COMUNICARE INTR-O LIMBA DE CIRCULATIE INTERNATIONALA, mai ales ca vorbim despre dimensiunea europeana a educatiei si multi directori participa la programe de formare internațională.
    Insist intr-o proba eliminatorie de verificare.
    Un certificat/ atestat, obtinut in 24/ 48 de ore, nu dovedește că directorul se poate implica DIRECT într-un program de formare/ schimb de experiență/ proiect internațional.
    Mai mult, dacă bacalaureatul presupune competențe de comunicare într-o limbă straină, înseamnă că directorul trebuie să comunice la un nivel minim de A2, daca nu B1.

  3. presupun ca si dl ministru va sustine acest examen, ca provocare si, de ce nu, model de buna practica.

  4. Cui ii pasa de scoala !? Trebuie vacanta ,ce , sa nu se veseleasca domnii inspectori si angajati ai ministerului? Nu vedeti ca nu s capabili sa se gandeasca la sistemul de invatamant ca la un tot unitar? Doar separat? Si atunci apar discrepante…. ,, De la cap se impute pestele.::….si el nu stie ca pute….

  5. Aveti si camere ?Asa ar corect ? Si cei buni sa reuseasca dar cu note de la 8,cel Putin! Directorul NU este elev.El este cel mai bun din scoala,nu? Si lucrurile corectat si gramatical ptr ca am VAZUT un dir.prof de romana care scrie” v-a avea loc”!Si ATUNCI ce sa le cerem la elevi?

  6. Iar cu interviul de doi bani? Acest interviu ar trebui să fie înaintea probei scrise și evaluat doar cu admis/respins. Atât. Proba scrisă să fie de bază. În felul acesta, s-ar elimina matrapaslâcurile de numiri pe funcțiile de directori ale persoanelor agreate politic. Nu ar mai prima politicul în aceste numiri.

  7. Un criteriu obligatoriu ar trebui sa fie calificativul foarte bine în ultimii 5 ani ,așa cum se cere la depunerea oricărui dosar de către profesori , pentru gradații etc. mai ales dacă a deținut funcții în inspectorat iar acum este sub demnitatea lor să revină la catedra ,nemaiastiind cum este munca cu elevii !!!

  8. Sub nicio forma nu trebuie organizat interviul in septembrie – octombrie. Scolile trebuie sa aiba directori in functie la 1 septembrie, altfel nu vad cum se poate organiza inceputul anului scolar!!!

  9. Iar titulari, pana cand titulari? De ce nu administratorul sef sau secretarul de scoala sau unu, 2 elevi din consiliul elevilor?

  10. Directorii si inspectorii (personalul de conducere) au concediu mai mic decat profesorii. Nu vad de ce nu s-ar putea rezolva in august interviurile? Doar nu considerati ca zilele de examen sunt zile lucrate de candidati?

  11. Daca un director nu doreste sa mai candideze, atunci nu are sens sa inceapa anul scolar in functia pe care o ocupa. Eu cred ca se poate organiza interviul in august pentru a avea directori cu examen la 1 septembrie.

  12. Daca proba interviului are loc in perioada septembrie-octombrie 2021, la 1 septembrie scolile nu au directori? Proba interviului este degeaba? Doamne!!!!

    1. Au. Pe cei vechi, ce le fac treaba toata de inceput de an scolar celor ce vin. Se stie doar ca pana la 1 noiembrie e greul unui director. Le lasa totul de-a gata agaricilor pusi politic in noiembrie. Asta dupa ce s-a dizolvat Corpul National Experti in Management, pentru a da cale libera leprelor de acest gen. Pe fata, asa… Nu va e rusine? Politruci ce sunteti!!!

      1. Corect, adaugati ca mai sunt~ 2 luni pana la “celebrul” examen si nu avem documentatie dinc e se va sustine acesta.
        Probabil prima intrebare si ultima va fi tu din ce”pefid” faci poate – LNP, esti admis.
        NU esti “perfid”? Trebuie sa mai studiezi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorii pot începe de luna aceasta să completeze declarația de integritate pe 2024, că nu dau meditații pe bani elevilor de la clasă / Directorii școlilor trebuie să informeze profesorii, iar aceștia semnează o notă de informare – documente

Pe 1 februarie a intrat în vigoare Ordinul nr. 3.051 din 2024 care stabileşte obligaţiile profesorilor de a completa declaraţiile de interese că nu meditează elevii de la clasă. Directorii…
Vezi articolul

Consiliul Legislativ solicită eliminarea prevederii privind acordarea sporului de doctorat în urma verificării lunare a activității, din proiectul de OUG al Ministerului Finanțelor: Are un caracter arbitrar şi este practic imposibil de realizat

Sporul pentru titlul de doctor ar trebui sa se acorde persoanelor care isi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care deţin titlul si care au în fișa postului atribuții care să…
Vezi articolul

Material susținut de Samsung Electronics Romania

VIDEO Trebuie să schimbăm un pic metodele prin care ajungem la elevi, spune Anca Mile, directorul Colegiului Național „Emanuil Gojdu” din Oradea: Dacă nu formăm resursa umană și dacă profesorul nu se simte confortabil folosind tehnologia, ora de curs nu va câștiga / Primul centru SEED din zona de Nord-Vest a țării găzduiește, la „Gojdu”, cursuri de formare pentru toți profesorii

Colegiul Național „Emanuil Gojdu”, Oradea, județul Bihor a fost primul din țară care găzduiește, din anul școlar 2022-2023, un centru educațional realizat prin programul Samsung Ecosystem for Education Development (SEED).…
Vezi articolul