În total, 54% din școli aveau săptămâna trecută, vineri, 29 octombrie, o rată de vaccinare de cel puțin 60% în rândul personalului, a precizat pentru Edupedu.ro ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.
În prezent, ministerul centralizează date la zi de la fiecare inspectorat școlar în parte pentru a avea o situație actualizată până luni.
De asemenea, și Edupedu.ro a solicitat tuturor inspectoratelor școlare din țară datele privind vaccinarea în rândul personalului angajat în școli, iar informațiile primite până acum le puteți accesa aici – LISTE Ratele de vaccinare ale școlilor și grădinițelor din 18 județe și din București.
Amintim că președintele Klaus Iohannis a anunțat în declarația de presă susținută joi seara, la Cotroceni, că vacanța nu va mai fi prelungită și săptămâna viitoare, iar începând de luni, acolo unde condițiile sanitare o permit, toți elevii și preșcolarii se vor putea întoarce la școală. Însă, de data aceasta, pentru redeschiderea cu prezență fizică a școlii va conta și gradul de vaccinare al personalului angajat.
Tot joi seara, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a transmis pe grupul de comunicare cu presa al ministerului următorul mesaj: „Conform discuțiilor de până acum, se conturează un prag de vaccinare de 60% în rândul personalului școlii, pentru a funcționa cu prezență fizică. Decizia finală se va anunța mâine, la ora 10:00, la sediul ministerului Educației”. Regula este valabilă și pentru grădinițe de stat și cele private, mai multe detalii aici.