Cîmpeanu: 1.332 de elevi nu au fost repartizați în prima etapă / În 2022 nu vor fi schimbări în metodologia de admitere la liceu. Cîmpeanu, pe 9 iulie: Examenul de admitere în liceu s-ar putea întâmpla din toamna anului în care va trece o nouă Lege a Educației. O formă coerentă am putea avea din toamna acestui an

4.468 de vizualizări
Foto: gov.ro
În total, 1.332 de elevi nu au reuşit să fie repartizaţi în prima etapă, a declarat astăzi ministrul Sorin Cîmpeanu la B1 TV. Acesta a mai spus că primele schimbări în metodologia de admitere nu ar urma să apară din 2022, ci tocmai în 2023. Declarația vine în contextul în care, pe 9 iulie, ministrul spunea că examenul de admitere la liceu, organizat înainte de Evaluarea Națională, s-ar putea întâmpla „din toamna anului în care va trece o nouă Lege a Educației”. „Dacă vom reuși să avem o formă coerentă a unui proiect de lege în toamna acestui an și care să fie aprobat în Parlament în acest an sau la începutul anului viitor, va fi timp și pentru legislația ulterioară și pentru acest nou tip de examen”, a anunțat atunci Sorin Cîmpeanu.

„Un număr de 1.332 de elevi nu au reuşit să fie repartizaţi în prima etapă. Este de aproape 7 ori mai puţin în raport cu situația de anul trecut. Este un rezultat bun, am avut 348 de candidaţi admişi cu media generală 10. Peste 57.000 au fost admişi pentru filiera teoretică și peste 32.000 pentru cea tehnologică. Avem peste 10.000 de elevi care s-au înscris pe locurile din învățământul profesional. Este un rezultat bun.

În următoarea etapă de repartizare computerizată, planificată pentru data de 6 august, se vor rezolva și cele 1.332 de situații pentru cei care nu s-a făcut încă repartiţia. Anul trecut, au fost 8.570 de elevi care n-au putut fi repartizaţi în prima etapă. Elevii rămân nerepartizaţi dacă nu au completat destul de multe opțiuni sau nu au optat pentru învățământul profesional”, a spus Sorin Cîmpeanu, citat de b1.ro.

„Nu vor fi schimbări majore pentru următoarea admitere din anul 2022. În 2023 vom vedea care va fi rezultatul dezbaterilor și consultărilor care vor începe anul acesta. Pentru 2022 nu vor fi schimbări majore cu privire la modul de organizare a admiterii la liceu”, a mai spus Sorin Cîmpeanu.

Declarația vine în contextul în care ministrul a declarat pe 9 iulie că admiterea la liceu s-au putea schimba chiar din 2022. „Dacă vom reuși să avem o formă coerentă a unui proiect de lege în toamna acestui an și care să fie aprobat în Parlament în acest an sau la începutul anului viitor, va fi timp și pentru legislația ulterioară și pentru acest nou tip de examen”, a anunțat Sorin Cîmpeanu, referindu-se la o măsură din programul România Educată.

Sorin Cîmpeanu a declarat că poate exista posibilitatea ca elevii admiși la liceu să nu mai susțină Evaluarea Națională. „Una din variante este să nu fie supuși la două examene, dacă au dat admiterea la un liceu și au fost declarați admiși, să nu mai fie nevoie să susțină și Evaluarea Națională”, a spus ministrul Educației pe 9 iulie.

„Cei care optează să susțină un examen de admitere la un anumit liceu pot fi declarați admiși la acel liceu, restul vor fi repartizați computerizat. Poate vom apela la soluția ca un liceu să nu ocupe toate locurile prin concurs propriu și va lăsa un 25% pentru ocupare prin repartizare computerizată”, a continuat Cîmpeanu.

„Examenele vor fi lăsate la latitudinea fiecărui liceu, mai puțin data și ora susținerii examenului, astfel un elev nu va putea susține la două licee examenul de admitere”, a precizat oficialul.

Posibilitatea ca liceele unde concurența este mai mare decât numărul de locuri să organizeze propriul examen de admitere la liceu, înainte de Evaluarea Națională, a apărut în proiectul România Educată. „Este doar o posibilitate pentru liceu să organizeze, nu o obligativitate. Această schimbare poate fi introdusă mai rapid decât bacalaureatul pe competențe”, a declarat atunci Sorin Cîmpeanu, într-o conferință cu privire la rezultatele obținute după contestații la Bacalaureat 2021.

„Una din variante este să nu fie supuși la două examene, dacă au dat admiterea la un liceu și au fost declarați admiși, să nu mai fie nevoie să susțină și evaluarea națională”, a anunțat Cîmpeanu.

Citește și:
Admiterea la liceu organizată înainte de Evaluarea Națională s-ar putea întâmpla din toamna anului viitor – anunță ministrul Educației. Cîmpeanu: Elevii admiși la liceu ar putea să nu mai dea Evaluarea Națională. Poate un liceu să lase 25% din locuri pentru ocupare prin repartizare computerizată
DOCUMENT Structura sistemului de educație propusă de președinție în “România Educată”: Bacalaureat “cu trunchi comun” pentru toate tipurile de liceu, Evaluare Națională opțională pentru elevii admiși prin examen la liceu, transferul de la profesional la teoretic, colegiile terțiare nonuniversitare

8 comments
  1. Apropos de examenul de admitere (asa cum si-l imagineaza domnul ministru), poate fi bine sa ne spuna daca ar fi de acord ca profesorii care compun subiectele pentru Evaluarea Nationala de anul viitor sa faca pregatiri in particular.

  2. Daca se va da un astfel de examen nu va rezista mai mult de 1 an.

    Vor fi zeci de mii de tragedii la nivel national cu copii care vor da examen la licee cu concurenta foarte mare si vor ajunge sa urmeze liceul la licee tehnologice.

  3. Cu lucrari corectate de profesorii din liceul respectiv?Sa fie subiectivismul ridicat la rang de virtute?Nu v-a “ingretosat” situatia de anul acesta cand, la E.N. s-au obtinut de ex medii de 7-8 iar mediile de absolvire ale respectivilor elevi au fost 9.7-9.9? Vreti sa “ridicati” admiterea in liceu la rang de bataie de joc fata de copii?Atat timp cat din 30 de copii dintr-o clasa la un colegiu, 28 sunt “inregimentati” la pregatire cu profesorul de la clasa si musai cu el altfel, copilul v-a lua doar note de 7-8 iar ceilalti numai 9-10, cu repercusiuni asupra mediei generale de admitere in liceu(EN + Medie absolvire), ce credeti ca se va intampla la examenul de admitere in liceu?Sa vedeti atunci pile ,cunostinte si relatii. Sau favoritisme bazate pe fel de fel de……Forma actuala dar fara media de absolvire , adica 100% media examenului de EN, ar fi cea mai obiectiva.Si da, vreti nu vreti, invatamantul la ora actuala e cam……praf! Ca va place sau nu, asta-i REALITATEA!

  4. Cum sa isi bata joc de elevii care vor sa dea examen la un anumit liceu si sa nu scoata ls examen toate locurile?
    Nu merita ca pentru mofurile unor fandositi sa sacrificati copiii care vor sa ocupe cinstit si pieptis, pe calea cea mai grea, un loc la liceul dorit.

    1. Cei cu pile vor intra mai usor si vor ocupa locul altor copii care meritau sa intre la liceul dorit.
      Romania Educata proiect scris pe genuchi!

      1. Și acum cei cu “pile” ocupa locurile unora mai “merituosi” doar ca nu îți dai seama. Media din gimnaziu, acele recorectari la contestații, introducerea notelor în aplicație, toate sunt viciate. Doar ptr ca nu se cercetează și demonstrează nu înseamnă că actualmente totul e corect.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Contribuțiile din salarii la sănătate și pensii, neplătite pe luna noiembrie pentru angajații din învățământ din mai multe județe, cu câteva zile înainte de finalul anului 2023 – surse

Contribuțiile din salariile pentru luna noiembrie către asigurarea de sănătate și pensie sunt neplătite pentru angajații din învățământ din mai multe județe, potrivit surselor Edupedu.ro. Situația nu este o premieră…
Vezi articolul

Emmanuel Macron desfiinţează „Şcoala naţională de administraţie” – ENA, simbolul elitelor franceze, pe care și actualul președinte a absolvit-o. Filiera de învăţământ va fi rebotezată și modificată structural

În cursul unei videoconferinţe cu câteva sute de înalţi funcţionari francezi, Emmanuel Macron, preşedintele Franţei, a anunţat desfiinţarea Şcolii naţionale de administraţie (ENA), instituţia care formează de mai bine de…
Vezi articolul

Modificare peste noapte la Olimpiada Națională de Geografie, etapa județeană de duminică, 17 martie: doar elevii de clasa a VIII-a din toată țara vor da concursul de la ora 13:00, în timp ce toate clasele celelalte susțin proba scrisă dimineața / Lixandru, ME: Am avut o solicitare a unui părinte

Programul olimpiadei județene de Geografie, desfășurată pe 17 martie, potrivit calendarului olimpiadelor școlare 2024, se întinde pe toată ziua de duminică, la decizia secretarului de stat Florian Lixandru, printr-o adresă…
Vezi articolul

Doi foști miniștri ai Educației, Anton Anton și Pavel Năstase, vor primi pe viață, la propunerea Ministerului Educației, indemnizații de merit, echivalentul a trei salarii minime brute în fiecare lună, sumă neimpozabilă, semnalează deputatul Iulian Bulai

Doi foști miniștri ai Educației, Anton Anton și Pavel Năstase, se numără printre persoanele care vor primi, la propunerea Ministerului Educației, indemnizație de merit, care este acordată, conform legii, “personalităților…
Vezi articolul