Cercurile pedagogice din județul Neamț, care au loc în data de 15 februarie, nu se vor mai desfășura dimineața, ci începând cu ora 14:00, potrivit unei adrese a Inspectoratului Școlar Județean Neamț, document consultat de Edupedu.ro. Decizia a fost luată în ședința Consiliului de Administrație din data de 13.02. 2024. În textul inspectoratului școlar este menționat „interesul suprem al elevului”, conform Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023.
„Având în vedere interesul suprem al elevului, conform art. 3, alin. (v), din Legea învățământului preuniversitar nr. 198 din 4 iulie 2023, în cadrul ședinței Consiliului de Administrație din data de 13.02.2024, s-a hotărât ca activitatea de Cerc pedagogic să aibă loc în data de 15.02.2024, începând cu ora 14.00”, se arată în informarea Inspectoratului Școlar Județean Neamț.
Potrivit agendei cercurilor pedagogice din anul școlar 2023-2024, activitățile programate în data de 15 februarie ar fi trebuit să se desfășoare la ora 9, perioadă în care copiii de grădiniță și elevii au cursuri.
Conform Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, unul dintre principiile care guvernează învățământul preuniversitar este principiul interesului superior al elevului:
Articolul 3 – „Principiile care guvernează învățământul preuniversitar sunt:
v) principiul interesului superior al elevului – presupune asigurarea cu prioritate a unui mediu educațional sigur și sănătos, promovarea drepturilor și a nevoilor individuale ale fiecărui elev, precum și luarea în considerare a impactului deciziilor educaționale asupra dezvoltării copilului pe termen scurt, mediu și lung, punând interesele elevilor înaintea altor considerente.”
Menționăm că sunt și județe unde cursurile sunt suspendate când au loc cercuri pedagogice. În județul Covasna, cercurile pedagogice din perioada 28 noiembrie – 8 decembrie 2023 au avut loc la ora 9 și cursurile au fost suspendate, potrivit inspectoratului școlar.
Spre exemplu, pe 21 noiembrie 2021, toți elevii din județul Vâlcea nu au făcut ore, deoarece a fost organizat cercul pedagogic, după cum a declarat Mirela Toma pentru Edupedu.ro, Inspector General Adjunct: „La nivelul județului Vâlcea, cursurile au fost suspendate în ziua de activități metodice. (…) Avem multe unități de învățământ care au cursuri organizate în două schimburi și am considerat că trebuie să asigurăm dreptul fiecărui cadru didactic să poată participa la aceste activități metodice”.
Ce sunt cercurile pedagogice
Metodologia privind formarea continuă a personalului din învățământul preuniversitar a fost aprobată prin ordinul nr. 5.561 din 7 octombrie 2011. Iată ce prevede metodologia în privința cercurilor pedagogice:
Articolul 78 – „(1) Activitățile metodico-științifice și psihopedagogice la nivel local, zonal sau județean sunt organizate și realizate prin cercurile pedagogice.
(2) Un cerc pedagogic se constituie ca structură distinctă dacă numărul membrilor este de minim 15 cadre didactice.
(3) În funcție de numărul cadrelor didactice și de structura rețelei școlare, cercurile pedagogice se pot constitui pe cicluri de învățământ, antepreșcolar, respectiv preșcolar, primar, gimnazial etc., pe tipuri sau profiluri de unități, respectiv învățământ special, învățământ tehnic și profesional, învățământ de artă și sportiv, palate și cluburi ale copiilor etc., iar în cadrul acestora pe discipline sau grupuri de discipline.
(4) Stabilirea structurii și coordonarea activității cercurilor pedagogice sunt atribuții ale inspectoratelor școlare județene/al Municipiului București. Participarea la activitățile organizate în cadrul cercurilor pedagogice este obligatorie pentru toți membrii acestuia.
(5) Activitatea cercurilor pedagogice se desfășoară în sesiuni, de două-patru ori în cursul unui an școlar.
(6) Activitatea de cerc pedagogic a profesorilor documentariști este organizată de casele corpului didactic în colaborare cu inspectoratele școlare.
(7) Activitățile metodico-științifice și psihopedagogice la nivel județean organizate și realizate prin cercurile pedagogice sunt cuprinse în Calendarul activităților metodico-științifice, publicat la începutul fiecărui an școlar de ISJ/ISMB.
(8) Cercurile pedagogice sunt foruri de sinteză, de evaluare a rezultatelor procesului de învățământ și a factorilor care determină eficiența acestuia, de comunicare și valorificare a experiențelor didactice și a concluziilor cercetării pedagogice efectuate de cadrele didactice, de evaluare critică și constructivă a metodelor de predare-învățare, a conținuturilor și modurilor de organizare a procesului educațional, de lansare a unor proiecte educaționale cu impact la nivel local și județean.”
Foto: © Igor Mojzes | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.