Am putea defini primitivismul cultural ca relația disproporționată între complexitatea cunoașterii deținute și complexitatea problemei de rezolvat. Primitivism cultural este deopotrivă să vrei să repari o navetă spațială cu ranga, sau să bați cuie cu o carte mai grea, coperți tari, eventual ferecate. Dintr-o astfel de perspectivă primitivismul nu se confundă cu simplitatea, e cu totul rezonabil să rezolvi o problemă simplă apelând la cunoștințe simple, chiar nediscursive. Să culegi un măr dintr-un copac suit pe un scaun nu e o formă de primitivism cultural.
Prin evoluție culturală, cunoștințele sunt distribuite în multe grupuri sociale. Unde e nevoie de gândire analitică, despicarea firului în patru, s-au format comunități științifice moderne specializate. Unde e nevoie de integrare, generalizare, reducere a complexității situației, căutare a unor invarianțe, identificare a unor posibile temeiuri pentru ce există și pentru acțiune s-au format elite culturale, grupuri de oameni cu perspective globale și puține competențe analitice. Rezolvarea problemelor simple cu perspective date de elite culturale e o formă de primitivism cultural, la fel și rezolvarea unor probleme care traversează toate domeniile existenței cu metode științifice moderne. Problema sanitară e undeva între aceste extreme și are nevoie de toate tipurile de cunoaștere.
Cu cât societatea e mai puțin evoluată, cu atât între extreme nu sunt dezvoltate grupuri intermediare, elite culturale inițiate în știința modernă, comunități științifice cu respirație culturală. Comunismul real este un caz de involuție culturală în care zona de mijloc a fost lichidată în mod programatic, pentru că este zona libertății de gândire, a melanjului adesea veleitarist, dar tocmai prin asta potențial fertil, între abordări epistemic diferite.
Din rațiuni de competiție față de atenția publicului și resursele acestuia, directă sau prin intermediul statului, cele două feluri de grupuri extreme tind să nu poată coopera fără existența unui public larg instruit, cu o cultură științifică și universală solidă, din care se poate face și o eventuală recrutare într-o direcție sau alta, sau se poate progresa personal către zona aleasă. Dacă publicul e mai amplu, competiția scade și se nuanțează, societatea devine mai diversă cultural și adaptată să rezolve mai bine probleme neprevăzute. Reziliența sa crește în toate înțelesurile acestui termen: elasticitate, deformare cu păstrarea funcțiilor, diversificare internă cu păstrarea funcțiilor și dobândirea unor noi, transformare în altceva având același nume ca țară cu adaptare la situații naturale și politic/cultural globale noi, cu sau fără renunțarea la temeiurile, discursurile fondatoare originare.
Dacă aplicăm aceste lucruri reacțiilor sociale la pandemie, putem observa următoarele:
- Reducționismul bio-medical și, mai recent, psihologic, al soluțiilor la problema sanitară sunt forme de primitivism cultural în raport cu caracterul complex al problemei.
- Desconsiderarea pe baze religioase a soluțiilor științifice la problema sanitară e o formă de primitivism cultural, prin inadecvarea dintre argumentele general existențiale și situația foarte concretă, relativ, a problemei.
- Ineficiența elitelor culturale filosofice, antropologice, teologice, scriitoricești de a interveni în modificarea atitudinilor pentru gestionarea și depășirea situației sanitare e un indicator al decuplării lor de mediul științific și al slabei relevanțe sociale.
- Elitele militarizate cu rol în rezolvarea crizei sunt continuatoare ale celor recrutate din grupuri muncitorești și țărănești în comunism și nu par să aibă acces la cunoașterea științifică specializată și la conținuturi culturale de elită, iar dacă au nu le pot folosi din considerente ce țin de regulamente și procese sociologice interne.
Se poate observa că, deși toată lumea e bine intenționată, rezultatul final este unul dezastruos din cauze necesare, ale situației culturale a României. Cu excepții minore statistic, nimeni nu e dispus să înțeleagă și să accepte genuri de competențe diferite de ale sale și complementaritatea în rezolvarea problemelor complexe. Cu mici excepții nimeni nu crede că e de dorit o distribuire a responsabilităților de acțiune către multiple grupuri, de la private către instituții relativ autonome și către stat, tendința fiind fie de dependență mentală față de stat, fie de izolare, atomizare individuală.
Situația poate fi tratată ca o oportunitate pentru modificări strategice, structurale. În modificările strategice acțiunea parțial descentralizată e decisivă, pentru că statul nu e decât o piesă mai puternică în tot acest context. Dar nu suficient de puternică pentru a lua măsuri adecvate pentru depășirea situației, după cum faptele au demonstrat. Nu poate exista un stat democratic puternic fără o societate puternică, iar soluția autoritaristă nu ne interesează.
La nivel de simplu cetățean, primul pas poate fi deschiderea către perspective diferite de cele ale nișei profesionale și culturale fără renunțarea la propria identitate, prin consum al unor produse cu alte etichete culturale și livrare de produse din zona proprie către alte grupuri când apar oportunități. Îndrăgostiții de știință pot merge la conferințe ale elitelor culturale și invers. Mersul unilateral nu rezolvă nimic, importantă e cultivarea reciprocă. La nivel instituțional, în principiu un mediu pentru fertilizare între domenii ar trebui furnizat de universități, în măsura în care ele însele nu sunt motoare ale primitivismului cultural, așa cum au fost re-proiectate în comunism.
Notă: Text publicat inițial pe blogul autorului aici.
__________
Despre autor:
Virgil Iordache predă și cercetează la Universitatea din București – Facultatea de Biologie, din 1993; este licențiat în biologie specializarea biochimie, doctor în ecologie pe probleme de ecotoxicologie și licențiat și în filosofie pe probleme de evoluția instituțiilor. Este autorul a numeroase cărți și articole, este directorul Centrului de Cercetare pentru Servicii Ecologice din Universitatea București. Membru al CNECSDTI și al Consiliului de administrație al INCD pentru Ecologie Industrială.