Cercetătorul Virgil Iordache: Perfecționism și iacobinism etic

Absența a ceea ce Pascal numea spirit de finețe duce la producerea de suferință semenilor în numele intențiilor bune. Ce înseamnă spirit de finețe? Când ai o pâine și vrei să o împarți în două ca să dai unor oameni aflați alături de tine nu așezi bucățile pe o balanță analitică pentru a mai muta niște firimituri dintr-o parte în alta. O rupi fără a investi 4000 de euro într-o balanță de acest fel, înțelegând că banii respectivi ar putea hrăni multe alte guri. Înțelegi că mâna întinsă în fața ta nu poate aștepta îndelung fără a fi umilită. Pricepi că totul se poate transforma din ajutor într-o mascaradă egocentrică, în spectacol al dreptății, la limită în crimă.

Ar putea să pară ceva de bun simț, dar nu este. Ochii oamenilor care au o formație preponderent exactă și sunt antagonizați de idolatrii discernământului, incapabili la rândul lor de gândire structurată, de spirit geometric, se acoperă cu un văl care nu mai permite spiritul de finețe. Exactitatea ar putea fi în acest sens antonimul fineții. Universul întreg trebuie, în sens moral, să se supună unor principii, driblingurile analitice se prelungesc la infinit fără să mai există niciun șut pe poartă, problema nu se mai rezolvă. Compensatoriu discuțiile principiale, abstracte, capătă valori cosmice, ca să acopere micimea reală a mizei, indiferența față de oameni.

Dacă în alte vremuri ar fi meritat subliniate excesele spiritului de finețe, arbitrariul și relativismul spre care poate fi deturnat, azi mai degrabă avem un abuz social de spirit geometric. Statul nu are cum să rupă în mod egal pâinea banilor publici. Profesorii nu au cum să fie perfect drepți în notare. Evaluatorii nu pot stabili perfect meritele proiectelor. Investind excesiv în instrumente și instituții pentru o himeră a perfecțiunii ne livrăm unui univers kafkian în care nimeni nu mai își asumă răspunderea pentru nimic și nici nu mai poate fi în sens propriu responsabilizat pentru deciziile sale. Tinde să domnească o limbă de lemn utilă numai propriului ego.

Nu există o cale instituțională de a ieși din asta. Soluția este exclusiv personală, iar cheia unei dinamici sociale mai accentuate este ca liderii să fie persoane rezonabile. Nimeni nu poate fi rezonabil dacă nu are în sine deja funcțională relația subtilă dintre spiritul geometric și cel de finețe. Temeiurile acestei unități vin dintr-o înțelegere tacită a realității, o constelație complexă pe care mintea omului nu o poate cuprinde în mod principial în toate aspectele ei. Ce e tacit se obține urmând modele umane. 

Doi filosofi discutau în Africa despre natura realității. Cea mai bună dovadă a faptului că există realitate fizică a fost când a apărut un rinocer și au trebuit să fugă ca să scape cu viață. Cea mai bună dovadă că există realitate morală este când suferința celorlalți devine palpabilă, când încrederea pusă în noi ca decidenți se pierde și constatăm că nu vom mai avea niciodată ocazia să o recâștigăm. Atunci e prea târziu pentru dezbateri principiale. Răul în numele narcisismului etic a fost făcut.

Situația e relevantă pentru oricine ia decizii, de la profesori în fața clasei la politicieni.

___

Despre autor:

Virgil Iordache predă și cercetează la Universitatea din București – Facultatea de Biologie, din 1993; este licențiat în biologie specializarea biochimie, doctor în ecologie pe probleme de ecotoxicologie și licențiat și în filosofie pe probleme de evoluția instituțiilor. Este autorul a numeroase cărți și articole, este directorul Centrului de Cercetare pentru Servicii Ecologice din Universitatea București. Membru al CNECSDTI și al Consiliului de administrație al INCD pentru Ecologie Industrială.