Predarea limbii latine în școlile din România are un istoric fragmentat: fundamentată la nivel universitar de prima generație de clasiciști de la începutul secolului trecut, latina a fost interzisă de comuniști, apoi predată minimal și moderată în anii de școală ai părinților de azi. După anul 1990 a ajuns să fie readusă în discuție și în școli, în același timp suferind mai multe reduceri de ore și fiind scoasă de circa 15 ani de printre materiile de Bacalaureat.
Despre predarea limbilor clasice în România și cum pot fi revalorizate într-o societate care pare să le ignore importanța pentru cultură a vorbit cercetătorul Ștefan Colceriu de la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti” al Academiei Române într-o conferință la Facultatea de Litere a Universității din București (FL-UB) de joi, 16 mai.
Edupedu.ro redă mai jos în articol cele mai importante declarații ale cercetătorului și ale participanților la dezbaterea de după prelegere.
Din conferință:
- Ștefan Colceriu:
- Limba latină este o materie inexistentă. Valoarea unei materii școlare vine din capacitatea ei de a figura într-un registru oficial al examenelor
- Sunt trei mari motive de ce nu ne place limba latină. Primul – lipsa tradiției culturale. Al doilea – regimul comunist; statutul limbii în regimul comunist. Al treilea – bucătăria internă a disciplinei
- Faptul că n-am avut universități a fost tragic. Tradiția culturală majoră este asigurată de universități – acolo e ideea de școală care se instalează corect
- Reacția de respingere a limbii latine nu se limitează doar la instituțiile din stat și de resort. Nu e cineva malefic la toate ministerele care spune «nu se poate!», «nu se poate, nu». În mințile oamenilor este această idee (…) după 40 de ani de mental colectiv că nu este ceva util limba latină
- Lingvistul Alexandru Nicolae:
- Organizațiile de părinți resping ideea de a citi, latină nici atât nu vor, și cer doar matematică. Ideea este că suntem pe un model greșit care produce dezechilibre majore.
- Poate că ar trebui să revenim la modele un pic mai vechi care au format oameni care știu să scrie mai bine, să înțeleagă texte mai bine, implicit care sunt mai empatici și cetățeni activi
Cercetătorul Ștefan Colceriu a început prin a expune mai multe argumente, după cel al originii latine a limbii române și legătura pe care limba latină o permite României cu Occidentul. „Mai este argumentul limbii latine ca matematică a gândirii umaniste. Toți care vorbesc limba latină din mediile academice o să îți spună că [latina] are ceva de matematica gândirii, de ordonare a minții. Solomon Marcus vedea treaba asta. Bine, poate să vină un matematician să întrebe: «dar de ce să faci latină când ai matematică, nu e mai simplu?». Da, e adevărat că matematica îți pune mintea în ordine, dar latina îți mai dă ceva – acces la cultura clasică în forma ei inițială.
„Există un argument la care m-am gândit și care a fost amintit într-un articol din Dilema (…), mi s-a părut puțin pe de lături, dar este argumentul greutății. Peste tot în viață vor fi greutăți. Argumentul dificultății limbilor clasice într-o mare de subiecte ușoare, când apeși un buton și rezolvi multe lucruri, este o practică mai puțin acceptată astăzi, dar poate ar merita să faci puțin exercițiu ca să te antrenezi. Argumentul greutății într-o lume a ușurătății nu este de neglijat”, a completat Colceriu.
- „Și în fine alt argument este acela care ține de un principiu de pedagogie fundamental – learning to learn. Se practică azi în toate corporațiile: să înveți să înveți. Latina te învață să înveți. (…) Am folosit de la limbile clasice această capacitate. Asta se vede și la clasiciștii care lucrează în alte domenii, cum ar fi studiile coptice, necartografiate. Ei știu să se ocupe de asta, chiar dacă apele copte sunt vaste”.
„Care este situația la ora actuală a limbii latine? Se face o oră la clasa a VII-a de elemente de latină și cultură romană. La liceu apoi se face latină o oră în fiecare an, în afară de clasa a XI-a unde sunt două ore. Vorbim de specializarea filologie. Copiii nu au posibilitatea ca după ce au făcut latină să valorifice această competență la Bacalaureat. A decis cineva ca această materie să fie scopită de Bacalaureat. Așa că este o materie inexistentă. Valoarea unei materii școlare vine din capacitatea ei de a figura într-un registru oficial al examenelor.
De ce nu ne place limba latină? Oriunde te-ai duce să spui că «vrem să facem o oră de latină», răspunsul este «vă înțelegem, dar nu se poate». (…) De ce s-a ajuns aici? Situația nu este de ieri de azi. O putem aborda în cercuri concentrice, de la limbul ignoranței, la centru. Cred că sunt trei mari motive de ce nu ne place limba latină. Primul – lipsa tradiției culturale. Al doilea – regimul comunist; statutul limbii în regimul comunist. treilea – bucătăria internă a disciplinei. Deci două cauze externe și una care ține de interiorul disciplinei, cred eu”.
Iar cercetătorul a adăugat: „Dacă este să ne raportăm la tradiția culturală, limba română a apărut după – fac o metaforă –, zăbranicul [editare ulterioară] slavon. Limba și cultura română nu au început cum au început culturile mari din Europa, cu fundament clasic. Noi a trebuit să trecem prin slavonă, de la început am avut această mână pe cap. Acest zăbranic a pus lacăt pentru elite la cultura lingvistică clasică. Și atunci putem să înțelegem că româna a început ca o cultură de rang II. Ca să ajungi la cultura clasică a trebuit să treci prin modelul slavon, este părerea mea, iar faptul că erai aruncat într-o parte de lume era cumva parte din specificul național.
Și mai este ceva de care profesorul Dan Șlusanschi zicea că este lipsa celor 700 de ani de acasă. Anglia are tradiția ei de 1.000 de ani, Franța de 1.000 și ceva de ani, Italia are tradiție dintotdeauna. Noi nu am avut-o până acum aproape 170 de ani, anume universitatea. Faptul că n-am avut universități a fost tragic. O să ni se spună că au fost mănăstiri (…), dar tradiția culturală majoră este asigurată de universități – acolo e ideea de școală care se instalează corect. Mă gândesc la mentoratul asigurat de universități, ca structură soft, fundamentală, pe lângă infrastructura academică. Faptul că azi după 170 de ani de universitate duce lipsă de mentori și de școli de gândire e o consecință a 700 de ani de absență a universităților”.
„(…) Ce am avut noi a fost o primă Schola Latina în Moldova. A durat doi ani, la Cotnari, școala lui Despot Vodă. Era o școală cu un profesor de la Frankfurt și încerca să facă acolo o cultură protestantă. După plecarea lui Despot Vodă, școala și-a urmat destinul oarecum predictibil și, ca să fie treaba-treabă, cărțile au fost incendiate”, a continuat Colceriu. Cercetătorul a mai dat exemple de încercări de școli în care să se studieze latina la începuturile modernității, cum ar fi Colegiul Vasilian al domnitorului Vasile Lupu pentru funcționarii domnitorești, după modelul Academiei din Kiev, din care personalitățile care au ieșit formate, precum Cantemireștii și Costineștii, sunt cele care s-au aplecat spre studiu individual și spre străinătate, susține Ștefan Colceriu.
- Cercetătorul a dat și exemplul ultimilor 120 de ani care, potrivit acestuia, au însemnat patru generații de profesori clasiciști care au „resuscitat” această disciplină.
„După ce am prins puțin gust (…), a venit comunismul care a zis prin Stalin că, «gata, s-a terminat cu latina». A fost o cenzură maximă, 10 ani nu s-a făcut latină pentru că Stalin și comunismul au vrut să aducă ideea unei «modernizări», ideea că așa cum ne-am sincronizat cu cultura franceză la 1800 fără multă latină, să continuăm și acum fără latină. A fost dramatic pentru profesorii de latină care au rămas fără pâine peste noapte și pentru elevii care începuseră să iubească latina într-un fel sau altul. Mulți bunici spun – era un fel de zumzet prin familii – că latina era frumoasă, chiar dacă nu o prioritizau”, a explicat în continuare Colceriu.
„După Stalin, în ultimii ani ai lui Dej s-a împământenit sentimentul național, chiar dacă putem zice că el a fost din 1965 odată cu Ceaușescu – nu. Dej a început cu repere naționaliste și a instrumentalizat și latina, dar puțin, pentru a-și legitima regimul în spirit național. Și au apărut chiar și licee clasice prin anii 1960. Treaba asta nu a ținut foarte mult. După anul 1971, s-a strâns robinetul, tovarășa a decis să fie o singură oră, aceea odioasă, de latină, în clasa a VIII-a. Nimeni nu o făcea. Era a unui profesor care nu era format pentru că dispăruseră după Dej.
În anii 1980, ora aceea era orice numai nu latină. Ideea e că nu doar în timpul comunismului latina a fost ignorată, ci și după – a fost redusă, scoasă, însoțită mereu de «la ce ne trebuie?», «cu ce ne ajută latina?». După 40 de ani de mental colectiv că nu este ceva util, că nu are rost, aceste impresii sunt legitime [în anii 1990]. În anii 1990 vine domnul ministru Șora și resuscitează puțin latina cu profesorii puțini care erau, apoi miniștrii care urmează tot scot din latina din școli. (…)”
„Reacția de respingere a limbii latine nu se limitează doar la instituțiile din stat și de resort. Nu e cineva malefic la toate ministerele care spune «nu se poate!», «nu se poate, nu». Mergeți și întrebați la toate instituțiile și vă zic toți că nu are rost. În mințile oamenilor este această idee. Nu sunt psiholog de formație și nu mă pot pronunța, dar este un mecanism subconștient. Copiii refuză, părinții spun «du-te de aici, mi-aduc aminte de clasa a VIII-a, cu silva, silvae», primarii – la fel. Dacă le spui inspectorilor, imediat te desființează.
Plus că nu poți să mergi cu o floare și să spui «uite, noi suntem un grup de intelectuali români și am vrea câteva ore de latină că este bună pentru sănătatea…» – ești expediat imediat, zero reacție. (…) Ca să scoți din cap oamenilor această idee, trebuie să faci mai multe lucruri: trebuie să lucrezi – să scoți ediții, să scoți serii, să vii cu ceva la oameni. Mai știe cineva de când avem în limba română un Cezar?
Noi nu avem o serie completă de autor, păi ia să facem. Sunt atâtea în Italia, nu trebuie să te apuci chiar de la zero. Pe urmă mai există o posibilitate: să apelezi la rețelele sociale și la o campanie activă de promovare. Cunosc oameni foarte importanți care pot face asta, pot gândi o strategie care să le schimbe oamenilor percepția. Apoi trebuie să faci, bănuiesc, un marketing.
Și trebuie să mai faci ceva: manuale. Acelea pe care le avem de latină de 40 de ani sunt făcute pentru unii care sunt convinși deja de importanța limbilor clasice. Sunt doar civilizație, probleme și istorie și fără limbă. Doar tabele, nimic integrat. Iar acesta este un simptom. O cultură mică nu poate avea decât un simptom, pentru că o cultură mică nu poate face manuale bune. Trebuie să mergi la manualele făcute de alte culturi: ai din Anglia, Franța sau Germania. Ai de unde să alegi, din nou, nu trebuie să începi fără vreo inspirație. Se pot traduce”.
„Poți face latină și din clasa a V-a, dacă vrei să faci ceva temeinic”
“Apoi mai este că trebuie să faci latină doar la liceu. Greșit. Poți face latină și din clasa a V-a, dacă vrei să faci ceva temeinic (…). Și dacă nu avem oameni? Sunt profesori care au această specializare fiind profesorii de limba română. Sunt sigur că există un liceu care poate face o clasă experimentală de latină, să vedem unde se duce după 8 ani. Copiii – ei trebuie motivați. Cum? Prin excursiile care se făceau și în antebelic și interbelic. Dacă se făceau atunci, se pot face și acum, excursii cu trenul prin nordul Italiei, experiențe pe care niciun copil de clasa a VI-a nu le poate uita vreodată.
O să zică că latina nu se învață în borcan, cum se învăța araba în 1850 în Germania [editare ulterioară] fără să vezi în viața ta vreodată un arab. Dacă faci lucrul acesta din clasa a V-a, poți integra informații de gramatică pe care să le legi de limba română și de limbile străine. Acum, înveți timpurile la română într-o clasă, la engleză revii asupra lor altcândva, fără corelații. (…) Eu traduc două manuale german și austriac acum și sunt atât de bune și atât de integrat este totul.
Humanitas m-a întrebat «domnule, de ce nu faci tu unul?». Am deschis prima pagină de la un manual austriac și sunt 10 autori, numai unul și unul. Așa că avem nevoie de advertising, serii de autori – în Italia sunt aceste cărți, colecții ieftine, utile, nu trebuie să inventezi nimic – și o campanie similară celei referitoare la Monarhie după 1990. 5% apreciau monarhia după căderea comunismului, dar după „Ora regelui” și campania statului de atunci, percepția favorabilă a sărit la 45%, poate și mai mult. Știu, nu e de pe azi pe mâine. Eu spun lucrurile acestea pentru că eu cred că se pot face”.
Alexandru Nicolae: Poate că ar trebui să revenim la modele un pic mai vechi, care a format oameni care știu să scrie mai bine, să înțeleagă texte mai bine
În dezbatere a intervenit și Alexandru Nicolae, conferențiar universitar, prodecan al Facultății de Litere a Universității din București, moderatorul întâlnirii, care a pledat pentru importanța disciplinelor umaniste în orarul elevilor.
„Observam că gradul de analfabetism funcțional crește și se face o separație tot mai clară, dispare clasa de mijloc a elevilor/studenților: avem masa studenților literați de la noi de la facultate și, pe cealaltă parte, colegi ai lor care nu înțeleg ce citesc. Asta pentru că orele de limba română au pierdut, cele de limbi străine au pierdut și avem matematică, matematică, matematică”.
„De ce? Din cauza părinților. Organizațiile de părinți resping ideea de a citi, latină nici atât nu vor, și cer doar matematică. Ideea este că suntem pe un model greșit care produce dezechilibre majore. Poate că ar trebui să revenim la modele un pic mai vechi, care au format oameni care știu să scrie mai bine, să înțeleagă texte mai bine, implicit care sunt mai empatici și cetățeni activi, după cum au descoperit pedagogii. Disciplinele umaniste, incluzând latina, au rolul lor în această dezvoltare”, spune lingvistul Alexandru Nicolae.
Nicolae a pledat pentru abordări corelate în programele școlare și a menționat faptul că există curiozitate – sunt multe cereri din partea profesorilor și elevilor care cer consultanță pentru olimpiade din partea facultății și a Institutului de Lingvistică. „Presupunerea pe care o fac părinții că ai lor copii nu preferă lingvistica este falsă: sunt mulți, de aceea avem și noi manualele pe care le-am făcut tocmai ca să îndeplinim nevoile”.
În dezbaterea de după prelegere a intervenit și profesoara Simona Nicolae de la Facultatea de Limbi și literaturi străine (FLLS) – Departamentul de Filologie clasică și cercetător la Institutul de Studii Sud‑Est Europene, care a subliniat și importanța limbii grecești, pe care a declarat că o consideră la fel de importantă în fundamentul clasic ca limba latină.
Simona Nicolae a atras atenția asupra faptului că sunt prea puține cadre didactice în departament pentru a prelua din sarcinile de promovare masivă a limbii latine.
„A cere și departamentului să facă aceste mișcări de masă este imposibil. Catedra de filologie clasică are 6 oameni care trebuie să facă greacă, latină, gramatică, literatură, filosofie, istorie, trei ani de facultate, 2 de master, 3 de doctorat”, a spus Nicolae. Profesoara a continuat prin a spune că nu s-au prezentat oameni la examenele organizate de Facultate pentru posturi la catedra de filologie clasică.
„Ediții se fac, mai bune sau mai proaste, de popularizare. Există o ediție Seneca pe care presupun că o cunoașteți. Și e adevărat că nu mai avem anvergura profesorilor noștri. Cred că toată lumea își dă silința atâta cât poate. Atunci când eu am putut modifica planurile de învățământ, am putut pune ore de atelier special să vină oameni din afara facultății ca să predea studenților lucruri inedite, fiecare cu specializarea lui. Atelierele există în continuare. Ștefan [Colceriu] poate să vină la aceste cursuri. În plus, filologia clasică nu are un parcurs complet, nu există niciun masterat dedicat”.
Întrebată câți absolvenți sunt de studii clasice la fiecare ciclu de licență la Facultatea de Limbi și literaturi străine (FLLS UB), Simona Nicolae a spus „doi, trei sau niciunul”. „Vina este în aceeași măsură a catedrei și a programei care se face în această catedră. Nu poți intra să faci în anul I fonetică istorică când tu nu știi 50 de cuvinte”.
Prezentă a fost și Sandra Ecobescu, președinta Fundației Calea Victoriei, care a făcut un apel la contribuții pe această temă, pentru promovarea limbii latine.
Ecobescu a început cu exemplul personal și a spus că „mă angajez ca o dată pe săptămână, cu pauze când sunt vacanțe, să existe această oră de limbă latină unde să vină oameni de toate vârstele”.
„Concret, vrem să facem la fundație chestia asta, cum a fost istoria cu Neagu Djuvara, cine ar fi crezut. Se poate face atractiv orice subiect. (…) Mai mult, putem vorbi și cu oameni din publicitate, putem face școli de vară, [apoi] pe bucățica noastră – această oră deschisă de latină”.
La dezbatere a luat cuvântul și Florian Matei Popescu, președintele Societății de Studii Clasice, care a spus că este o nevoie de o radiografie „a celor care sunt în teren. Adică din partea profesorilor” din școli și licee.
„Trebuie să avem încredere în ei. Sunt discuții mult mai complicate care țin de pedagogie și nu ne pricepem. E și nevoia de a avea măcar un masterat integrat. Nu există așa ceva. Este la Cluj și nu e bine definit și mai este la Iași și este în zona filologică”.
Foto: © Anastasios71 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.