Cercetătorul Răzvan Cherecheș, despre deschiderea noului an școlar: „Suntem la fel de prost pregătiți ca anul trecut, dar avem un dușman mai redutabil, și anume Tulpina Delta”

3.073 de vizualizări
Razvan Cherecheș / Foto: Arhiva personală
Expertul în sănătate publică și profesorul universitar Răzvan Cherecheș a criticat Ministerul Educației pentru măsurile luate, spunând că acestea sunt insuficiente, având în vedere că doar tinerii de peste 12 ani se pot vaccina, scrie monitorulcj.ro.

„Deschidem noul an școlar la fel de prost ca și anul trecut. Ministerul Educației și-a petrecut toată vara spunând că totul o să fie mai bine din toamnă, fără să fie luate măsurile necesare. Anul trecut s-a început cu masca, anul acesta la fel, masca fiind un instrument puternic de protecție, diferența care ar fi între cei doi ani este că acum avem un procentaj de populație vaccinată. În România, procentul de vaccinare este de 30%, iar în rândul tinerilor procentajul este mult mai mic.

Metodele de protecție care ajută acum în școli sunt următoarele: masca, ventilația, distanțarea, vaccinarea și testarea. Ventilația în școli este un subiect pe care Ministerul Educației încearcă să îl evite”, a declarat Cherecheș, profesor de sănătate publică la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

El amintește că noua tulpină a coronavirusului, Varianta Delta, este mult mai contagioasă și chiar dublează riscul ca persoanele tinere și copiii să dezvolte forme grave ale infecției.

„Suntem la fel de prost pregătiți ca și anul trecut, dar avem un dușman mai redutabil, și anume Tulpina Delta, semnificativ mai infecțioasă. Chiar dacă anul trecut copiii aveau o șansă mai mică să se infecteze decât adulții, anul acesta se pot infecta chiar mai repede decât ei. Din cauza Tulpinii Delta începem mai prost și suntem ca în varianta clasică cu autoritățile surprinse de zăpadă în decembrie. Adică anul trecut a nins, nu am pregătit nimica, peste vara am zis că sperăm că o să fie totul mai bine, a venit luna decembrie și autoritățile tot au fost surprinse.

Valul 4 va fi mai agresiv decât anticipasem inițial, pentru că tulpina Delta este chiar mai infecțioasă decât părea în primele studii. Ultimul raport publicat de specialiștii americani spunea următorul lucru: cu toate că persoanele vaccinate au șanse mult mai mici să se infecteze, în cazul în care s-au infectat, transmiterea virusului se face la fel ca și la persoanele nevaccinate, ceea ce ridică semne de îngrijorare. Mai mult, noi avem județe unde rata de vaccinarea este extrem de redusă și acest lucru nu va opri, aproape deloc, multiplicarea de cazuri în județele respective”, a avertizat Cherecheș.

Potrivit acestuia, pentru a asigura o prezență față în față, la școală, cât mai lungă, Ministrul Educației trebuie să ia următoarele măsuri:

– să se asigure că în sălile de clasă există ventilație, pasivă sau activă;
– să se asigure că în sălile de clasă există o distanță suficientă între copii;
– să se asigure că testarea copiilor nevaccinați dar și a cadrelor didactice nevaccinate va avea loc, săptămânal, în toate școlile;
– să se asigure că există infrastructură și personal necesar pentru acest lucru;
– să se asigure că toți părinții, copiii și profesorii înțeleg că la toamnă vom avea un nou val, că este posibil să treacă, din nou, în online, și că vor fi restricții cu siguranță în unele județe/localități.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Sfaturi pentru predarea online

Elevii care pot face școală online – lista oficială a motivelor și afecțiunilor pentru care pot fi scutiți de prezența fizică a fost completată cu elevii care au în familie persoane cu risc

În ordinul comun al miniștrilor Sănătății și Educației a fost publicată, la articolul 5, lista motivelor și afecțiunilor pentru care elevii pot solicita învățarea online. Pentru preşcolarii/elevii care se află…
Vezi articolul
Dragos Iliescu / Foto: Facebook

Top 5 măsuri educaționale cu impact. Dragoș Iliescu, expert în testare: Sunt școli care ignoră știința și merg pe o ideologie de genul „să lăsăm copiii să devină ce vor, să nu îi forțăm și anxietăm”

Măsurile care au cel mai mare impact la clasă, în procesul de învățare, și care sunt validate de cercetările științifice ca investiții cu eficiență maximă au fost publicate, ca bază…
Vezi articolul

Oana Moraru: Copiii care intră în grădinițe și clase primare cu probleme de atenție, vocabular sărac, logică dezorganizată, ies din școli și grădinițe tot cu probleme de atenție și de limbaj

„Cât progres se datorează creșterii și dezvoltării naturale? Cât progres vine odată cu programul educațional al școlii?”, scrie Oana Moraru, pedagog și fondator de școală privată, într-un text în care…
Vezi articolul

Sorin Ion, despre impactul noilor planuri-cadru asupra normelor profesorilor: Unde sunt orele lipsă? Tot la noi în școli! Nu e scopul ministerului să coreleze planurile cu piața muncii. Nu o să spun: „stați liniștiți, nimeni nu pierde nicio oră”, pentru că aș fi ipocrit

Impactul noilor planuri-cadru de liceu asupra normelor profesorilor nu poate fi negat, însă școlile vor avea autonomia să redistribuie orele, afirmă secretarul de stat din Ministerul Educației și Cercetării, Sorin…
Vezi articolul